Căutare "carte" -

3 rezultate:

• carte (28 definiții)
• cartă (15 definiții)
• cârță (1 definiții)

carte

• a face cărțile expr. (glum.) a turna băuturile în pahare.
• tobă de carte / de învățătură expr. foarte învățat, foarte instruit.
• carte, cărți s. f. (tox.) cantitate de rășină de canabis care, de regulă, are forma unei plăci sau a unei cărți.
• cárte (cắrți), s. f. - 1. Scrisoare. - 2. Document, act scris. - 3. Scriere tipărită și legată, volum. - 4. Capitol, secțiune. - 5. Bucată de carton cu însemnări scrise sau tipărite. - 6. Listă de bucate, meniu. - 7. Instrucție, înțelepciune. - 8. Cărți de joc. - 9. La rumegătoare, foios, ghem. - Mr. carte, megl. carti „hîrtie”. Lat. charta „hîrtie, scrisoare” (Pușcariu 99; Candrea-Dens., 273; REW 1866; Philippide, II, 636; DAR); cf. alb. kartë „hîrtie”, it., prov., cat., sp., port. carta. Există mari divergențe cu privire la schimbările semantice și originea lor; cf. Capidan, Dacor., I, 335; Densusianu, GS, II, 14; Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 3; Iordan, BF, VI, 150. Cf. cărturar. Der. cărtar, s. m. (Trans., jucător, trișor); cărticică, s. f. (broșură; pachet pentru hîrtie de țigări); cărțulie, s. f. (broșură; scrisoare, bilet; document, act). Din rom. provine bg. karticka „carte de vizită”.
• carte albastră / neagră expr. hotârâre / sentință judecătorească.
• burduf de carte expr. foarte instruit, foarte erudit.{{Nu este argou, este o expresie binecunoscută (vezi DEX)./471}}
• a da cărțile pe față expr. 1. a dezvălui adevărul. 2. a discuta deschis.
• a fi tobă de carte expr. a fi foarte învățat / instruit.
• a juca cartea cea mare expr. a profita de o șansă care poate modifica radical viața cuiva.
• a juca cu cărțile pe față expr. a acționa cinstit, a fi corect în relațiile cu alții.
• a se pune cu burta pe carte expr. a se apuca de învățat.
• șterge-mă din cartea de imobil expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență incertă.
• a ști carte expr. 1. a ști să citească. 2. a fi instruit.
• CÁRTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere tipărită și legată sau broșată în volum. * Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern, conținând documente justificative privitoare la o problemă politică. * Expr. A vorbi (sau a spune) ca din carte = a vorbi ca un om învățat; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. ** Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și citire; învățătură, știință, cultură. * Expr. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. Carte de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: servește pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), conține numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ** Fiecare dintre cele 52 sau 32 de bucăți de carton, diferențiate după culorile, semnele și figurile însemnate pe ele și întrebuințate la jocuri de noroc. * Expr. A da cărțile pe față = a-și da pe față gândurile, a-și arăta planurile. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare pentru atingerea unui scop. A da în cărți = a pretinde că face prevestiri cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Ai carte, ai parte (= dacă ai studii, poți ajunge departe). ** Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. - Lat. charta.
• *cártă f., pl. cărțĭ și carte (fr. carte, lat. charta, d. vgr. hártes, hîrtie. V. carte, carton, hartă, hîrtie). Foaĭe de carton p. scris. Lege fundamentală, constituțiune: carta cea mare a libertăților (magna charta libertatum) de la 1215 a devenit baza legilor Anglieĭ. Cartă de vizită saŭ bilet de vizită, mic carton pe care e scris numele uneĭ persoane care, cînd nu te găsește acasă, țĭ-o lasă ca să știĭ cine a fost. Cartă de student, de alegător, hîrtie, bilet, condicuță care arată că eștĭ student, alegător. Cartă de bucate, listă de bucate (listă e maĭ uzitat). Cartă albă (tradus după fr. carte blanche), bilet pe care ți-l dă altu ca să scriĭ în numele luĭ orĭ-ce vreĭ și pin urmare să facĭ ce vreĭ într\'un domeniŭ oare-care. Fig. A da cuĭva cartă albă, a lăsa în voĭa luĭ să facă orĭ-ce vrea într\'o afacere a ta. Cartă poștală, carton tipărit eliberat de serviciu poștal și care are o față liberă p. corespondență. (La 27 Ĭanuariŭ 1869, doctoru E. Hermann publică în ziaru Neue Freie Presse din Viena un articul în care propunea acest noŭ fel de corespondență în locul scrisorilor în plicurĭ. La 10 Octobre apăru întîĭa serie de cărțĭ poștale în Austro-Ungaria, de la care această practică sistemă de corespondență trecu la cele-lalte state). - Și carte poștală.
• cárte f., pl. cărțĭ (lat. charta, it. pv. sp. pg. carta, fr. charte. V. cartă). Volum compus din foĭ tipărite saŭ și scrise: dicționaru e un fel de carte. Carte de aur, care cuprinde numele oamenilor iluștri. Carte de citire saŭ de lectură, carte pe care eleviĭ din școală o citesc numaĭ, dar n\'o învață pe de rost. Învățătură, studiŭ. A învăța carte, 1) a învăța să citeștĭ și să scriĭ (intr.), 2) a-l învăța pe altu să citească și să scrie (tr.). A ști carte, 1) a ști să citeștĭ și să scriĭ, 2) a fi om învățat. A merge, a umbla la carte, a te duce la școală, a o frecŭenta. A te lăsa de carte, a părăsi studiu. Diviziune, parte a uneĭ cărțĭ (tradus după lat. liber, ceĭa ce pe rom. e maĭ bine zis parte). Vechĭ. Scrisoare (Trans. Pop.). Document, act, adeverință. A avea carte la mînă, a poseda acte (Vechĭ și pop.). Carte de judecată, sentență judecătorească, de unde vine și expresiunea: Aĭ carte? Aĭ parte, adică că „dacă aĭ act la mînă, aĭ drepturĭ asupra uneĭ moșiĭ”, ĭar azĭ ca „dacă aĭ carte (învățătură), eștĭ fericit”. Un mic carton cu figurĭ care formează o serie de 52 de cartoane numite cărțĭ de joc. (V. maslă). O păreche, un rînd de cărțĭ de joc saŭ (maĭ rar) un joc de cărțĭ, o serie de 52 de aceste cărțĭ. A juca la (saŭ în) cărțĭ, a juca cărțĭ saŭ (maĭ ales cînd e obiceĭ) a juca cărțile, a perde timpu în diferite jocurĭ care se fac cu aceste cărțĭ. A face cărțile, a le amesteca. A tăĭa cărțile, a le despărți în 2-3 grămezĭ schimbînd ordinea lor ca să fiĭ maĭ sigur că cel ce le-a amestecat nu te va înșela punîndu-le cum ĭ-a plăcut luĭ. A da cărțile, a le împărți. A da în cărțĭ saŭ cu cărțile, a gîci, a prezice viitoru pin cărțĭ de joc. A da cărțile pe față, a spune tot, a nu ascunde nimica. A juca ultima carte, a face o ultimă încercare ca să scapĭ de o primejdie. Cărțile sapiențiale, V. sapiențial. Cărțile sibiline, V. sibilin. Carte galbenă, albă, albastră, verde, portocalie, carte cu documente diplomatice (după colecțiunea de documente diplomatice care se distribuĭa parlamentuluĭ în Francia și care se numea carte galbenă, după coloarea scoarțelor eĭ). Cartea de aur, un registru în care, la Veneția, eraŭ scrise cu litere de aur numele tuturor familiilor nobile. Fu distrusă la 1797 în timpul războaĭelor Italieĭ. Cartea roșie, registru secret al cheltuĭelilor particulare al luĭ Ludovic XV și XVI al Franciiĭ și care se compunea din treĭ marĭ volume legate în marochin roș. Fu regăsită, după evenimentele de la 10 Aŭgust, într\'un cabinet secret al casteluluĭ de la Versailles și publicată în parte din ordinu Convențiuniĭ.
• cárte, cărți, s.f. - 1. Scrisoare, bilet, misivă: „Până scriu o cărtice / S-o trimit la mama mea” (Lenghel 1985: 212). 2. Hrisov, document, pașaport: „D-așe Moldova-i departe, / Nu pot mere fără carte. / Cartea mi-o scrie juratu, / Pecetea mi-o pune satu” (Bârlea 1924 I: 202). - Lat. charta „hârtie, scrisoare”.
• cárte (volum, cartonaș, text scris) s. f., g.-d. art. cắrții; pl. cărți
• cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
• cárte de múncă s. f. + prep. + s. f.
• cárte poștálă s. f. + adj.
• carte f. 1. reunire de foi, tipărite sau scrise, cusute laolaltă și formând un volum: carte de citire; 2. diviziune mai mare decât un capitol: cartea III, cap 4; 3. fig. știință de carte, învățătură: știe carte; 4. pop. scrisoare: împăratul a scris carte frățină-său craiului CR.; 5. adresă sau ordin domnesc, înscris dela o autoritate: ai carTe, ai parte; carte de judecată, hotărîrea unui judecător de plasă; 6. mic carton de jucat, însemnat pe o parte cu o figură sau cu o coloare: o pereche de cărți coprinde 52 de bucăți; a face cărțile, a le amesteca; a da cărțile, a le împărți la jucători; a da cu cărțile (în cărți), a ghici, a spune norocul; a da cărțile pe față, a da de gol, a spune lămurit: știi ce... ia să dăm noi cărțile pe față Car. [Lat. CHARTAE, scrisoare, carte].
• CÁRTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. * Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. * Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ** Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. * Carte de muncă = document (în formă de caiețel) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (vechime în muncă, locul de muncă) și care servește acesteia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.); carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare) indicând numele (profesia, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ** Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. * Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A (-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (disperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = a ghici viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. - Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.
• CÁRTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere (literară, științifică, didactică etc.) tipărită (sau destinată tiparului) și legată sau broșată în volum. A scrie (a tipări, a citi) o carte. * Îmi defilează pe dinainte toată istoria pînă la sfîrșitul cărții. SAHIA, N\. 49. Rar îl vedeai cu cartea-n mînă, căci, mai la urmă, nici nu prea avea cărți de școală. HOGAȘ, DR. II 120. Ai voit, amice, ca mai nainte de a o tipări, să citesc eu, în manuscript, cartea romînească ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III 9. Cîmpul alb, oile negre, cine le vede nu le crede, cine le paște le cunoaște (= Cartea) * (Cu determinări indicînd natura, felul scrierii) Carte de școală. Carte de citire. Carte de bucate. Carte albastră (sau albă etc.) = publicație oficială a unui guvern, care conține documente justificative cu privire la o anumită chestiune politică. * Expr. A vorbi (sau a spune) ca din carte = a vorbi ca un om învățat, înțelepțește; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. Carte de căpătîi v. căpătîi. ** Diviziune mai extinsă decît un capitol a unei opere literare de proporții mari. Eneida este compusă din 12 cărți. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și citire; învățătură, știință, instrucție, cultură, erudiție. Vacă-Mare e boier get-beget, strănepot al Țifescului, bolborosește trei vorbe franțuzești, nu știe carte, abia poate iscăli și brațul lui ține gîrbaciul stăpînirii asupra «prostimii». SADOVEANU, N\. F\. 47. Postelnicul Ștefan Meșter își petrecuse o parte din tinereță la Veneția, unde învățase carte latinească. SADOVEANU, F\. J. 516. Întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. CREANGĂ, A. 2. * Expr. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. A fi tobă (sau burduf) de carte v. tobă. A nu ști boabă de carte = a nu ști nici citi nici scrie. Sărmane omule, dacă nu știi boabă de carte, cum ai să mă înțelegi? CREANGĂ, A. 17. Om al cărții sau om de carte = om care citește mult, căruia îi place să studieze, să învețe; cărturar. Cum scrie Ia Carte = așa cum trebuie, cum se cere; reglementar. 3. (Învechit și popular) Registru. C-o mînă pe carte scrie Și cu alta-mi face mie Să merg în cănțelărie. Să mă-nvăț și eu a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26. ▭ Cartea mare = registru contabil principal care conține rezumatul tuturor conturilor. Carte de imobil = registru mic în care se notează diferite date privitoare la locatarii unui imobil. II. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Carnet cu date personale, care atestă sau conferă anumite drepturi unei persoane. Carte de membru = carnet care dovedește apartenența cuiva la o organizație politică, de masă, profesională, la o societate culturală, științifică etc. Eu zic să puie pe masă cartea de membru. DUMITRIU, N\. 247. Le arăta unde să se ducă pentru a căpăta cartea de membru. PAS, Z. IV 54. Carte de muncă = carnet pe care-l posedă fiecare salariat și în care sînt înscrise date în legătură cu activitatea lui profesională; carnet în care se ține evidența zilelor-muncă ale membrilor gospodăriilor agricole colective. Brigadierul calculează cel puțin o dată pe săptămînă numărul de zile-muncă efectuate de fiecare colectivist și le trece în cartea de muncă a acestuia. STAT. GOSP. AGR. 35. 2. Bucată de carton, cu însemnări tipărite sau scrise cu mîna, căreia i se dau diferite întrebuințări, Carte poștală = bucată de carton de formă dreptunghiulară, cît un sfert de coală, care servește pentru corespondență; p. ext. conținutul corespondenței scrise pe acest carton. Cartea poștală, deși alcătuită de o mînă neîndemînatică, era așa făcută încît să poată străbate opreliștile pînă la Malu-Surpat. SADOVEANU, M\. C. 75. Carte de vizită = bucată mică de carton pe care e tipărit numele (adesea și titlurile, profesiunea, adresa) unei persoane. Carte de intrare = permis de intrare la o bibliotecă publică, la un concert etc. 3. (Uneori determinat prin «de joc») Fiecare dintre cele 52 sau 32 de bucăți de carton diferențiate după culori și după figurile însemnate pe unele dintre ele și întrebuințate la jocuri de noroc. Pe ici pe colo, pe la mese, se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținînd cărțile într-o mînă ce tremura, plesnind din degete cu ceelaltă înainte de-a bate, mișcîndu-și buzele fără a zice o vorbă. EMINESCU, N\. 37. Nu pot să bat măcar o carte!... Ce ghinion! ALECSANDRI, T. I 161. Trageți toți cîte-o carte! ALEXANDRESCU, P. 89. * Expr. A da cărțile pe față = a-și da pe față gîndurile, a-și arăta planurile. A (sau a-și) juca ultima carte = a întrebuința, în mod riscat, cele din urmă mijloace de care dispui, a face o ultimă încercare pentru a izbuti într-o împrejurare, într-o afacere etc. (Azi rar) A da în cărți = a face, cu ajutorul cărților de joc, prevestiri cu privire la viitorul cuiva (obicei bazat pe superstiții).III. (Învechit și popular) 1. Scrisoare, epistolă, răvaș. [Sindipa filozoful] ar fi putut... să scrie sfetnicului măriei-tale Aban carte în care să arate răutatea și primejdia săptămînii ce a trecut. SADOVEANU, D. P. 137. Împăratul... căzînd în zăcare, a scris carte frăține-său, craiului, să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți. CREANGĂ, P. 184. De din vale de Rovine Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. Mîne să-mi faci carte către Barbu și poruncă de învîrtejire Neagului. ODOBESCU, S. A. 98. 2. Ordin scris emis de o autoritate. Scrie carte împăratul, scoate veste-n țara toată, Cine s-ar găsi pe fete de la zmei să i le scoată, Să le ieie de neveste. EMINESCU, L. P. 124. Na, mîndruțo, vin\' și bea, Că mai mult nu mi-i vedea, C-a venit o carte iute, Să mă duc între regute. JARNÍK-BÎRSEANU,312. 3. Act scris, document, înscris; dovadă. Răzășia... mi-ai mîncat-o de haram, cu cărți minciunoase, cu plastografii. ALECSANDRI, T. 1585. Sînt din neamul răzășesc... Și am cărți bune domnești, Din domni vechi moldovenești. SEVASTOS, C. 320. Mîndră, zău, mărturisesc Că pe tine te iubesc; Dau-ți carte de la mine Că nu m-oi lăsa de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 380. * Expr. Ai carte, ai parte = a) dacă ai acte, ți se recunoaște dreptul; b) dacă ai știință de carte, obții mai ușor succese în viață. ** Carte de judecată = hotărîre, sentință judecătorească.
• cártă³ sf vz carte
• c'arte sf [At: COD. VOR. 38/5 / V: (înv) ~tă / Pl: cărți / E: lat charta, cf fr carte] 1 (Îvp) Scrisoare. 2 (Îvp; spc) Scrisoare de recomandare. 3 (Îvp; îs) ~ de cărat Act de transport Cf foaie de parcurs. 4 (Îvp; îs) ~ albă Hârtie (albă) de scris. 5 (Îvp) Ordin scris, emis de o autoritate (domnească). 6 (Îvp) Act scris Si: document. 7 (Îvp) Dovadă. 8 (Îvp; îe) Ai ~, ai parte Dacă ai act de proprietate asupra unui bun, ți se recunoaște dreptul de stăpân. 9 (Pex; îae) Ai învățătură, cunoștințe, poți reuși în viață. 10 (Îvp; îs) ~ de judecată Sentință judecătorească (scrisă). 11 (Îvp; îs) ~ deschisă, de obștie Publicație. 12 (Înv; îs) ~ cu limbă de moarte Testament. 13 (Bis; înv; îs) ~ de blestem sau de afurisenie Scrisoare din partea unui arhiereu, prin care una sau mai multe persoane, sub amenințarea anatemei, sunt obligate să mărturisească adevărul cu privire la o crimă, la un litigiu. 14 (Înv; îs) ~ de lăsăciune Sentință de divorț. 15 (Înv; îs) ~ de voie veghiată Permisiune de a merge undeva și a se întoarce Si: permis de liberă trecere. 16 Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. 17 (Îs) ~ albastră (sau albă, neagră etc.) Publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. 18 (Îe) A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) ~ A vorbi ca un om învățat. 19 (Îae) A vorbi așa cum trebuie, cum se cuvine. 20 (Îae) A face caz de erudiția sa Si: a fi pedant. 21 (Îe) A se pune (cu burta) pe ~ A se apuca (serios) de învățat. 22 (Îs) Om de ~ Cărturar. 23 (Îe) Cum scrie la ~ Așa cum trebuie, cum se cere. 24 (Înv; îs) ~a cântecelor Cântarea cântărilor. 25 (Înv; îs) ~a neamului Genealogie. 26 (Îvp; îs) ~ de școală Manual. 27 (Îs) ~ de bucate Carte (16) care conține rețete de mâncăruri. 28 (Pop; îs) Din ~ Ornament cusut pe ie, nedefinit mai îndeaproape. 29 Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 30 (Fig) Cunoștințe de scriere și citire Si: învățătură. 31 (Fig) Erudiție. 32 (Îe) A nu ști boabă de ~ A nu ști să scrie și să citească. 33 (Îe) A fi tobă de ~ A fi foarte învățat, erudit. 34 (Înv; îs) Sfânta ~ Biblia. 35 Registru. 36 (Finanțe; îs) ~a depunerilor spre fructificare Registru mare în care banca ține evidența deponenților. 37 (Iuz; îs) ~ de gir Cont de gir. 38 (Urmat de prepoziții introduse prin prepoziția „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. 39 (Îs) ~ de muncă Carnet de muncă. 40 Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (~ poștală), ca permis de intrare la bibliotecă (~ de intrare), indicând numele, profesiunea, adresa etc. unei persoane (~ de vizită) etc. 41 (Șîs ~ de joc) Fiecare dintre cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. 42-43 (Îe) A da cărțile pe față A-și arăta gândurile sau planurile. 44 (Îae) A spune adevărul (după ce mai întâi a încercat să-l ascundă). 45 (Îe) A-(și) juca ultima ~ A face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. 46 (Îe) A juca ~a cea mare A depune toate eforturile și a se avânta, cu toate riscurile, într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. 47 (Îe) A da în cărți A încerca să ghicești viitorul cu ajutorul cărților (41) de joc. 48 (Nob) Stomacul al treilea al rumegătoarelor, a cărui cavitate interioară este îmbrăcată în membrană.
• CÁRTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. * Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. * Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ** Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. * Carte de muncă = carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ** Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. * Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = A pretinde că ghicește viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. * Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. - Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.
• carte (de citit, poștală, de vizită), pl. cărți

cartă

• CÁRTĂ, carte, s. f. 1. Nume dat (în evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituție unui stat. 2. Manifest cuprinzând revendicările unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale. Carta Organizației Națiunilor Unite. - Din fr. charte, lat. charta.
• CÁRTĂ¹ s.f. 1. (În evul mediu) Act care emană de la un suveran și este destinat a consemna unele drepturi sau libertăți fundamentale, servind drept constituție. 2. Convenție, pact politic fundamental. ** Tratat care stabilește crearea unei organizații internaționale, determinându-i atribuțiile și modul de funcționare. ** Constituție dată sau acceptată de un principe, de un domn. [< lat. charta, cf. it. carta, fr. charte].
• CÁRTĂ² s.f. Carton subțire de formă dreptunghiulară, pe care este scris numele cuiva, care stabilește calitatea unei persoane etc. [< fr. carte].
• CÁRTĂ s. f. 1. (în evul mediu) act care emană de la un suveran, destinat a consemna unele drepturi sau libertăți. 2. convenție, pact politic fundamental. * act care stabilește funcționarea unei organizații internaționale. (< fr. charte, lat. charta)
• CÁRTĂ, carte, s. f. 1. Nume dat (în evul mediu) actelor destinate a consemna unele drepturi sau libertăți fundamentale și a servi drept constituție unui stat. 2. Pact politic fundamental. - Fr. charte (lat. lit. charta).
• *cártă f., pl. cărțĭ și carte (fr. carte, lat. charta, d. vgr. hártes, hîrtie. V. carte, carton, hartă, hîrtie). Foaĭe de carton p. scris. Lege fundamentală, constituțiune: carta cea mare a libertăților (magna charta libertatum) de la 1215 a devenit baza legilor Anglieĭ. Cartă de vizită saŭ bilet de vizită, mic carton pe care e scris numele uneĭ persoane care, cînd nu te găsește acasă, țĭ-o lasă ca să știĭ cine a fost. Cartă de student, de alegător, hîrtie, bilet, condicuță care arată că eștĭ student, alegător. Cartă de bucate, listă de bucate (listă e maĭ uzitat). Cartă albă (tradus după fr. carte blanche), bilet pe care ți-l dă altu ca să scriĭ în numele luĭ orĭ-ce vreĭ și pin urmare să facĭ ce vreĭ într\'un domeniŭ oare-care. Fig. A da cuĭva cartă albă, a lăsa în voĭa luĭ să facă orĭ-ce vrea într\'o afacere a ta. Cartă poștală, carton tipărit eliberat de serviciu poștal și care are o față liberă p. corespondență. (La 27 Ĭanuariŭ 1869, doctoru E. Hermann publică în ziaru Neue Freie Presse din Viena un articul în care propunea acest noŭ fel de corespondență în locul scrisorilor în plicurĭ. La 10 Octobre apăru întîĭa serie de cărțĭ poștale în Austro-Ungaria, de la care această practică sistemă de corespondență trecu la cele-lalte state). - Și carte poștală.
• cártă (manifest, act fundamental) s. f., g.-d. art. cártei; pl. cárte
• cartă f. 1. mic carton pe care se scrie numele: cartă de vizită; 2. hârtie ce face cunoscută calitatea unei persoane: cartă de student; 3. listă de bucate între cari se poate alege: cartă de restaurant; 4. cartă emisă de administrațiunea poștelor: cartă poștală. V. hartă. ║ f. lege fundamentală, constituțiune: Carta cea Mare dela 1215 deveni baza constituțională a Angliei.
• CÁRTĂ, carte, s. f. 1. (În Evul Mediu) Act destinat a consemna unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituție unui stat. 2. Manifest cuprinzând revendicările unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale. Carta Organizației Națiunilor Unite. - Din fr. charte, lat. charta.
• CÁRTĂ, carte, s. f. 1. Nume dat (mai ales în evul mediu) unui act sau document destinat a consemna unele drepturi sau libertăți și a servi drept constituție unui stat. Regulamentul organic era o cartă care conținea... și dispczițiuni administrative. GHICA, S. 469. 2. Pact politic fundamental. Carta Organizației Națiunilor Unite = document încheiat între membriiOrganizației Națiunilor Unite, prin care se consemnează scopul și principiile de lucru ale organizației. - Scris și; (dnpă ortografie veche) chartă.
• cártă¹ sf [At: CULIANU, C. 109 / V: cha~ / Pl: cărți / E: fr carte, lat charta] (Înv) Hartă.
• CHÁRTĂ s. f. v. cartă.
• cártă² sf [At: DEX² / Pl: ~te/ E: fr charte, lat charta] 1 (În Evul Mediu) Act destinat a consemna unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituție unui stat. 2 Manifest cuprinzând revendicările unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3 Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale.
• cartă (nu: chartă), pl. carte
• cartă (de vizită), -ți.

cârță

• cấrță sf [At: PAȘCA GL. / Pl: ~țe / E: nct] (Reg) Fetiță mică, sugară.