Căutare "doo" -

1 rezultate:
  • doi (36 definiții)
Vezi aici mai multe cuvinte care încep cu "do"
Vezi aici mai multe cuvinte care încep cu "doo"
Vezi aici mai multe cuvinte care se termină cu "oo"
Vezi aici mai multe cuvinte care se termină cu "doo"

doi

  • în doi peri exp. 1. fără a convinge. 2. dubios, ambiguu.
  • DOI, DÓUĂ num. card. Număr având în numărătoare locul între unu și trei și indicat matematic prin cifrele 2 și II. * (Adjectival) Vine cu doi prieteni. * Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă. La doi pași = aproape. * Expr. (Fam.) (A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat. * (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. * (Intră în componența num. adverbial) A venit de două ori. * (Intră în componența num. distributiv) Plecau câte doi. * (Substantivat) Trei de doi. * Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți, în două părți (egale). În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Una-două = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu două = (în construcții negative) cu ușurință, repede. Nici una, nici două = pe neașteptate; imediat. Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori... * Expr. Una și cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea. ** (Adjectival) Vreo doi = câțiva. ** (Substantivat) Cifră care indică numărul definit mai sus. A scris un doi pe tablă. - Lat. *dui, duae.
  • a nu da doi bani (pe cineva / ceva) expr. a avea o părere proastă (despre cineva / ceva).
  • joc la două capete expr. (pub., peior.) oportunism.
  • a spune două vorbe și un cuvânt expr. a vorbi extrem de concis.
  • a sta cu fundul în două / șapte luntri expr. 1. a fi oportunist. 2. a nu ști ce vrea.
  • sticla de lampă numărul doi expr. (glum., înv.) țoi, cinzeacă, (păhărel cu) cinzeci de mililitri de băutură spirtoasă.
  • taler cu două fețe expr. om ipocrit / fățarnic.
  • trei pe doi expr. loc de veci.
  • a vorbi în doi peri expr. a vorbi intenționat confuz.
  • doi num. m., f. dóuă; 2/II
  • doi num. numărul îndoit al unității și cifra ce-l reprezintă; doi-de-mână, numele unei hore muntenești. [Lat. vulg. DUI = clasic DUO].
  • DOI, DÓUĂ num. card. Număr având în numărătoare locul între unu și trei și indicat matematic prin cifrele 2 și II. * (Adjectival) Vine cu doi prieteni. * Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă. La doi pași = aproape. * Expr. (Fam.) (A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat. * (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. * (Intră în componența num. adverbial) A venit de două ori. * (Intră în componența num. distributiv) Plecau câte doi. * (Substantivat) Trei de doi. * Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți, în două părți (egale). În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Una-două = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu două = (în construcții negative) cu ușurință, repede. Nici una, nici două = pe neașteptate; imediat. Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori... * Expr. Una și cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea. ** (Adjectival) Vreo doi = câțiva. ** (Substantivat) Cifră care indică numărul definit mai sus. A scris un doi pe tablă. - Lat. *dui, duae.
  • DOI, DÓUĂ num. card. Numărul care în numărătoare are locul între unu și trei. Unu și cu unu fac doi. ** (Adjectival) Roșca aducea tovărășiei doi cai și un cîne ciobănesc. SADOVEANU, P. M\. 13. Doi feciori în depărtări Ți i-a stins războiul. NECULUȚĂ, Ț. D. 112. Omul cu doi ochi Bine vede. TEODORESCU, P. P. 256. * Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă, fără pierdere de vreme. Și, din două vorbe, fiul craiului îl tocmește. CREANGĂ, P. 203. În două cuvinte, e vorba de a ști: al cui e dreptul de proprietate. ODOBESCU, S. II 6. La doi pași = aproape. Locuiește la doi pași de tramvai. * Expr. În doi timpi și trei mișcări = imediat, foarte repede. Ozun dragă, ți-a răsucit... capul, în doi timpi și trei mișcări. Nu te-am crezut așa de slab de înger. C. PETRESCU, C. V\. 339. Nu face (sau nu plătește) nici două parale (sau doi bani) = nu prezintă nici un interes, nu are nici o valoare. (Om sau taler) cu două fețe v. față. În doi peri v. păr. (În glumă) (A spune) două vorbe ș-un cuvînt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. ** (Mai ales în stilul narativ, adesea în legătură cu «unu» sau «trei», ori precedat de adj. nehotărît «vreo») Exprimă un număr, o cantitate, o durată nehotărîtă; cîțiva, cîteva. Într-o zi se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. Și merg ei o zi și merg două și merg patruzeci și nouă. CREANGĂ, P. 199. Se suie iute în pod și scoboară de acolo... vreo două dimerlii de păsat. id. ib. 5. Am zărit de la fereastră vro două trăsuri coborînd dealul spre sat. ALECSANDRI, T. I 339. Ce focul, bade, te ține De nu vii seara la mine, Batăr la două, trei zile? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ** (Familiar, cu valoare de num. ordinal) Al doilea, a doua. Etajul doi. Tomul doi. ** (Substantivat) Profesorul a dat elevului un doi (= nota doi). Doi de doi. (Eliptic, subînțelegîndu-se ora, ziua, banii, cartea de joc marcată cu acest număr etc.) E două și zece. * Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți (egale sau nu). Împarte frățește, pe din două.Cînd o frîngi [pîinea albă] în două, se înalță un abur copt și bun. C. PETRESCU, C. V\. 119. Îl prinse pe degetul cel mic și buzduganul se rupse în două. EMINESCU, N\. 4. Mane-n lături tot fugea, Iară Toma-l agiungea Ș-așa bine mi-l chitea, Că din fugă mi-i tăia Giumătate-a trupului Cu trei coaste a negrului! Mane-n două jos cădea. ALECSANDRI, P. P. 74. Una, două = mereu, într-una, continuu. Una, două, joacă!Și una, două, la pupăză, de nu știau cei din casă ce tot caut în pod așa de des. CREANGĂ, A. 55. (Despre anumite materii) În două (sau pe din două) cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Făina e în două cu țărîna... Mîncăm pămînt fiert în loc de mămăligă! VLAHUȚĂ, O. A. 157. S-a și stîrnit un vifor cumplit - cu lapoviță în două, - de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. CREANGĂ, P. 143. (În propoziții negative) Cu una cu două = ușor, repede. Patroana nu se lasă bătută cu una cu două. CAMIL PETRESCU, T. I 418. Stambulachie însă nu este om să se dea bătut cu una cu două. MACEDONSKI, O. III 4. (Înaintea unei alternative) Din două una sau una din două = ori una, ori alta, ori... ori... Măi bărbate... alegeți una din două: ori merg eu de unde-am venit, ori alungă-ți copiii. RETEGANUL, P. I 43. * Expr. Una și cu una fac două = limpede, scurt, fără vorbă, fără să mai încapă discuție. Nici una, nici două = fără multă vorbă, fără a sta pe gînduri, dintr-o dată, imediat. Nici una, nici două, haț! pe ied de gît, îi retează capul pe loc. CREANGĂ, P. 23. Nici una, nici două, o dată începe a bate în poartă cît putea. id. ib. 308. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă, a nu zice nici cîrc, a tăcea chitic. Toată dimineața N-a vorbit nici două, iar cînd a-nceput Mă-sa cu ocară, fata s-a făcut Albă și-apoi verde. COȘBUC, P. I 245.
  • NOTA DOI duplă, ghebos, nouă cu talpă.
  • doi ochi albaștri expr. țuică de prune.
  • opt pe doi expr. (șc.) nota patru.
  • de doi bani / trei lulele expr. (peior.) 1. ieftin. 2. de calitate inferioară.
  • dói (-óuă), num. - Număr între unu și trei. - Mr. doi, dao, megl. doi, două, istr. doi, do. Lat. dui, f. duae (Pușcariu 540; Candrea-Dens., 503; REW 2798); cf. it. due (v. it. dui, piem. doui, duoe), prov. dui, duas, fr. deux, cat., sp. dos, port. dous, duas. - Der. al doilea, num.; douăzeci, num.; doime, s. f. (jumătate); îndoi, vb. (a duplica; a dubla; a îndoi; a se îndoi; a oscila); îndoială, s. f. (nesiguranță; oscilație); îndoielnic, adj. (nesigur; incert); îndoință, s. f. (înv., îndoială); îndoios, adj. (nesigur); neîndoios, adj. (sigur, cert); îndoit, adj. (de două ori mai mult; dublu; îndoit; oscilant, nesigur); îndoiciune, s. f. (înv., îndoială); îndoitură, s. f. (încovoiere; cotitură); desdoi, vb. (a desfășura, a întinde); adăurat, adj. (Banat, nou, recent), de la adăoară < a doua oară.
  • doi de-un leu expr. (adol., peior.) 1. două persoane insignifiante. 2. două persoane cu aceleași defecte.
  • doi la geamantan expr. chinez.
  • doi ș\'un sfert expr. (pub.) U.M. 0215, serviciul de informații al Ministerului de Interne.
  • a fi taler cu două fețe expr. a fi ipocrit / fățarnic.
  • a juca la două capete expr. (pub.) a fi oportunist; a se alia / a încheia înțelegeri cu parteneri ireconciliabili între ei.
  • a mânca cât doi / cât șapte / cât zece expr. a mânca foarte mult.
  • a mânca pentru doi expr. (glum. - d. femei) a fi însărcinată.
  • a merge cu doiu\' expr. (adol.) a merge pe jos.
  • o cheie, două chei expr. (glum.) O.K., în regulă.
  • om cu două fețe expr. om ipocrit / fățarnic.
  • a-i spune cuiva vreo două de dulce expr. a certa / a mustra pe cineva.
  • a semăna ca două picături de apă expr. a semăna perfect.
  • a zice (cuiva) vreo două de dulce expr. a certa, a mustra, a dojeni cu asprime (pe cineva).
  • doĭ (m.) dóŭă (f. și n.) num. (lat. dui [= duo], duae, vgr. dýo, scr. dua, dva, vsl. dvoĭ, got. tvai; it. due, pv. dui, fr. deux, sp. dos, pg. dois. Gen a doĭ, a doŭă, lat. a doĭ, a doŭă, dat. la doĭ, la doŭă). Număr îndoit al luĭ una. Al doilea: regimentu doĭ, anu doĭ (saŭ al doilea) după Hristos. Cu s.f. nu se zice clasa doĭ cu numaĭ a doŭa. Dar s\'ar putea zice într\'o mină, de ex. galeria doĭ (adică număru doĭ). Pe la doŭă, pe la ceasu al doilea. S.m. Cifra doĭ, nota doĭ: profesoru a pus acestuĭ elev un doĭ, doĭ doĭ saŭ doĭ de doĭ.
  • doi la metru, trei la chil expr. (glum.) persoană scundă și slabă.
  • doi, dóuă [At: PRAV. LUCACI, 231v/2 / V: (înv) doáo, doáuă (S și: doáă), doáu, dóo, doólea, doî, duór nc / S și: (înv) dóă / Pl: (rar, 28-31) dóiuri / E: ml *dui, duae] 1 nc Numărul care în numărătoare are locul între unu și trei și este indicat matematic prin cifrele 2 și II. 2 a Indică un număr mic, neprecizat I-am spus două vorbe. 3 a (Înv; îlav) În (sau din) două vorbe (sau cuvinte), ori în două vorbe și-un cuvânt (pe scurt) Fără multă vorbă. 4 nc (Îlav) La doi pași Foarte aproape. 5 nc (Îe) A vorbi (sau spune) cu două înțelesuri A se exprima echivoc. 6 nc (Îae) A vorbi neclar. 7 nc (Îe) Nu face (sau nu dai, pop, nu plătește) nici două parale (sau doi bani) Nu prezintă nici un interes. 8 nc (Îae) Nu are nici o valoare. 9 nc (Îlav) În (sau pe din) două În două părți (egale). 10 nc (Îlav) Nici una, nici două Neașteptat. 11 nc (Îal) Imediat. 12 nc (Înv; îlav) În (sau pe din) două cu... Amestecat (în părți egale) cu altceva. 13 nc (Fam; îlav) În doi timpi și trei (sau două) mișcări Foarte repede. 14 nc (Îal) Imediat. 15 nc (Îlav) Una-două Foarte des. 16 nc (Îal) Întruna. 17 nc (Îlav) Din două una sau una din două Ori... ori... 18 nc (Îlav; de obicei în construcții negative) Cu una, cu două Cu ușurință. 19 nc (Îe) Una și cu una fac două E limpede. 20 nc (Îlv) A nu vorbi (sau a nu zice) (nici) două A tăcea. 21 nc (Precedat de „vreo” și urmat de „trei”) Indică un număr aproximativ A stat vreo doi, trei ani. 22 nc Numărul abstract corespunzător cifrei 2. 23 (Precedat de „vreo” și urmat de „ori”) Intră în componența numeralului adverbial corespunzător Vine de vreo două ori pe an. 24 nc (Precedat de pp „de” și urmat de „ori”, intră în componența numeralului multiplicativ corespunzător) Îndoit S-a făcut de două ori mai mare. 25 nc (Precedat de „câte”, adesea cu valoare adjectivală) Intră în componența numeralului distribuitiv corespunzător S-au așezat doi câte doi. 26 no Al doilea. 27-28 nc (Cu elipsa substantivului determinat) Ora sau ziua. 29 sn Semn grafic ce reprezintă numărul doi (1). 30 sn Notă aflată între notele unu și trei. 31 sn Carte de joc marcată cu doi (1). 32 sn Față a zarului marcată cu două puncte.{{În original, cuv. nu are acc./212}}
  • doólea nc vz doi{{În original, neacc. Ca var. a cuv. „doi” însă este acc. doólea/212}}