Definiții "el" - ce înseamnă "el"?

1 rezultate:

el (78 definiții)

Anagrame pentru "el": el / le /
Vezi aici mai multe cuvinte care încep cu "el"
Vezi aici mai multe cuvinte care se termină cu "el"

el

EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ** (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui. * Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. * (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. * (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. * (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] - Lat. illum, illa.
el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. el (prep. + el), neacc. îl, l- (l-a dat), -l (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. îi, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (da-i-ar)
tragi de ele! expr. (adol.) exagerezi!
Valul lui Traian m. V. Troian.
!Domnía Lui loc. pr., g.-d. Domníei Lui; pl. Domníile Lor
lui¹ art. hot. g.-d. sg. (lui Ion, lui Lili, lui gură-cască)
i-ar pr. + v.b aux. (i-ar da)
el (-ei), pron. - Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ține locul persoanei despre care se vorbește. - Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Pușcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él. - Gen. lui < ĭlluĭ (pl. lor < ĭllōrum), dat. îi < ĭllĭ (pl. le < ĭllis), acuz. l < ĭllum, nom. pl. ei < ĭlli. Vocala inițială are, ca aproape toate e inițiale, un timbru ușor palatal; ar fi însă o greșeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se folosește și ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) și, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziție tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30).
Aea (sau Ea) 1. Nimfă urmărită de zeul apei, Phasis, și metamorfozată într-o insulă, cu același nume. 2. Cetatea de scaun a lui Aeetes, regele Colchidei.
ea..., greșit scris îld. ĭa...
1) ĭa, pron. f. de la ĭel, pl. ĭele, gen. al ĭeĭ. - Greșit scris ea. V. ĭel.
a-și da drumul pe el / pe ea expr. (eufem.) a urina sau defeca involuntar în haine / în așternuturi / în pat.
a fi cu mortul pe el expr. (intl.) a avea asupra sa obiectul furat.
îi¹ pr. v. ea, el
eá (éle), - pron. - Pronume personal de pers. 3 sing. f.; ține locul persoanei despre care se vorbește. - Mr. ea, ia, megl. ea, istr. io. Lat. ĭlla (Pușcariu 764; REW 4266). Pl. ele < ĭllae, gen. ei < ĭllaei (pl. lor < ĭllorum), acuz. o < *eaua < ĭllam. Cf. el, iele.
ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. îi, i, i- (iam dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. ea (prep. + ea), neacc. o, o- (o-nvață), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dându-le), -le- (da-le-ar)
a muri de pneumonie / de el încins / de glonțul rece 1. (glum.) a muri împușcat. 2. a muri în împrejurări dubioase.
i-i¹ pr. + pr. (banii i-i dau)
i-e pr. + vb. (i-e frig)
1) îĭ, pron. m. și f. la dativ sing.: acestuĭ om, acesteĭ femeĭ îĭ dăruĭesc asta; aceluĭa, aceleĭa nu-ĭ dăruĭesc. V. mi, ți, și, i.
-l și l-, pron. personal de pers. III sing. m. la ac. (aceĭașĭ origine cu pron. el). Pe el, pe dînsu: du-l, nu-l duce. Cînd nu se poate lega de o vocală, devine îl: îl duc. - Fals \'l.
le (vechĭ și lă), pron. personal neaccentuat la dativ m. și f. pl. și la ac. f. pl. (de aceĭașĭ orig. cu el și lor, și anume d. lat. ĭllos, ĭllas). Lor: le-am dat și lor ceva. Pe ele: le-am văzut pe ele.
i-i² (reg.) pr. + vb. (i-i frig)
1) și pron. personal enclitic la dativ (lat. sibi). Luĭ, eĭ: și le face el singur, și-l ĭa ĭa singură. (Cînd nu urmează le saŭ e legat cu linioară, devine îșĭ, ĭar ășĭ se reduce la și cînd e o vocală înainte: îșĭ face, nu-șĭ face). V. șie; mi, ți, i.
șie pron. personal de pers III acc. la dativ (lat. *sîbi îld. sĭbi, ca și mie, ție). Luĭ, eĭ: cine dă, șie-șĭ dă. - Și sie, ĭar în limba vorbită numaĭ luĭ și eĭ.
le-, -le, -le- v. el, ea
le-o¹ pr. + vb. aux. (le-o da)
le-o² pr. + pr. (le-o dă)
el pr. m. de a III persoană (fem. ea). [Lat. ILLUM, ILLAM (v. ăl)].
Abd-el-Kader m. celebru emir arab, apără 15 ani Algeria în contra Francezilor (1807-1883).
eá pron. Greșit scris îld. ĭa = dînsa.
sine pr. servind de complinire: 1. el însuș: se gândi în sine; 2. ființă, fire: a-și veni în sine. [Lat. SE (cu acelaș sufix intensiv ca la mine, tine)].
Șat-el-Arab m. fluviu aziatic, format prin confluența Tigrului și Eufratului, se varsă în golful Persic: 145 km.
EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ** (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui. * Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. * (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. * (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. * (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] - Lat. illum, illa.
EL, EA, ei, ele, pron. pers. III sg. 1. (Ține locul unui nume, în special de ființă, alta decît cea care vorbește sau cu care se vorbește) De-acum, de-acum ei sînt scăpați. COȘBUC, P. I 110. Din cărți de joc, din hîrtioare, Ea-și face parcuri și palate. VLAHUȚĂ, O. A. 47. De nu era el, te mîncam fript. ISPIRESCU, L. 5. Ea își aruncă fără voie ochii asupra ciocoiului. FILIMON, C. 89. * (Marchează o opoziție) Eu știu munții, dar mai bine Mă știu ei întregi pe mine! COȘBUC, P. II 169. * (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire, repetînd subiectul exprimat printr-un substantiv) Plopii! mă cunosc ei bine! COȘBUC, P. I 261. Și-a da el spînul peste om vrodată. CREANGĂ, P. 227. Las\' c-o veni ea vara. BIBICESCU, P. P. 166. * (Uneori fără acordul genului) Mi-a spus el baba și, drept să-ți spun, tare mi-o venit rău. CONTEMPORANUL, VI₁ 495. * (Uneori pe lîngă un verb sau o construcție impersonală) După vreme rea, a fi el vreodată și senin. CREANGĂ, P. 235. ** (Familiar, la nominativ sg.) Soț, bărbat (respectiv: soție, nevastă). 2. (La genitiv, în forma (al, a, ai, ale) lui, ei, lor, cu valoare posesivă) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU, V\. F\. 17. Căprioarele, ciutele, țapii și cerbii ies în poieni ca într-o domnie a lor. id. ib. 17. Și încîlcit e părul lui negru. EMINESCU, O. I 88. El vede de departe pe mîndra lui Marie. id. ib. 97. Lîngă trupul iubitei ei surioare. CONACHI, P. 87. * Expr. Ai lui (ai ei) = persoane legate prin interese comune, prietenie etc., (în special) rude foarte apropiate. Ale lui (ale ei) = a) lucrurile personale. Se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate ale lui. CREANGĂ, P. 304; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l într-ale lui. 3. (La dativ, în forma lui, ei, îi, i, lor, le, li) Murgulețul e adăpat. Toma i-a grămădit în iesle un braț de fîn. SADOVEANU, V\. F\. 36. Căprarul vechi îi iese-n prag. COȘBUC, P. I 100. De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. id. ib. * (Cu funcție de complement indirect, indicînd posesia) E o căsuță puțintică și scundă; îi ajungem cu palma la streșină. SADOVEANU, V\. F\. 39. Nevasta i-a murit. COȘBUC, P. I 229. Barba-n pămînt i-ajunge. EMINESCU, O. I 99. * (Cu funcție de atribut, indicînd posesia) Ea-nlănțuiește gîtu-i. EMINESCU, O. I 95. Dar ochii-i ard în friguri. id. ib. 96. * (În forma i cu valoare neutră, în expr. ca dă-i, zi-i) Pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere... A făcut cinste d. Nae. CARAGIALE, O. I 119. 4. (La acuzativ, în forma Îl, l, o, îi, i, le) Fiecare cotlon pe care-l cercetam adăugea retragerii mele distanțe incomensurabile. SADOVEANU, V\. F\. 18. Cînd am văzut că a apucat-o [pe junincă]... m-am dus asupra lui cu bîta. id. ib. 27. Se coborî în grădină ca să-și răcorească pieptul de flacăra ce-l ardea. Filimon, C. 67. * (Precedat de prepoziții, în forma el, ea, ei, ele) S-a pus între el și noi depărtarea și lenea soarelui. SADOVEANU, V\. F\. 26. Fata s-a-ndrăgit de el. COȘBUC, P. I 54. Mult era frumos și bine aici, în fața valurilor ce se tăvăleau, greoaie, spre șesul depărtat. Venea cu ele și o adiere primăvăratică. SLAVICI, O. II 11. * (În forma o cu valoare neutră) Cînd era de făcut ceva treabă, o cam răream de pe-acasă. CREANGĂ, A. 70. Pune mîna pe iapă... și tunde-o. id. P. 47. Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 69. - Pronunțat: ieu, iel, iei, iele. - Forme gramaticale: gen. (al, a, ai, ale) lui, ei, lor; dat. lui, ei, îi, i, lor, le, li; acuz. el, îl, l, ea, o, ei, îi, i, le, ele.
a sta în banca lui / proprie expr. 1. a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în treburile altuia. 2. a se mulțumi cu puțin, a nu emite pretenții nejustificate.
i-a pr. + vb. aux. (i-a dat)
sale³ / a sále v. său¹/ al său
i⁴, -i, i-, -i- pr. v. ea, el
i-au pr. + vb. aux. (i-au dat)
mi-i pr. + pr. (mi-i dă)
și-i² pr. + pr. (în tempo rapid) (și-i închipuie)
2) -ĭ pron. m. și f. la dativ sing. Enclitică îld. îĭ: luĭ, eĭ nu-ĭ daŭ nimica.
2) i, pron. personal de pers. III sing. m. și f. la dativ în ainte de le, -l, se: i le dă luĭ saŭ eĭ, i-l dă luĭ saŭ eĭ, i se dă luĭ saŭ eĭ. V. mi, ți, și.
l-ai pr. + vb. aux. (l-ai mâncat, l-ai mânca)
l-ar pr. + vb. aux. (l-ar mânca)
l-aș pr. + vb. aux. (l-aș mânca)
*nu-l adv. + pr. (nu-l văd)
și-l² pr. + pr. (în tempo rapid) (și-l închipuie)
O⁵ pron. pers. v. el.
ne-o² pr. + pr. (ne-o dă)
n-o¹ adv. + pr. (n-o cunoaște)
o⁷, o-, -o, -o- pr. v. ea
s-o¹ conjcț. + pr. (s-o ducă)
s-o² pr. + vb. aux. (s-o duce)
și-o² pr. + pr. (în tempo rapid) (și-o închipuie)
v-o¹ pr. + pr. (v-o dă)
o pron. - Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atonă. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astăzi se confundă complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o știu, Alecsandri; fără să mi-o ceară nimeni, Camil Petrescu) și care pare să provină din lat. hoc, cf. poitev. o (elle était belle, elle o savait, cîntec popular din Parthenay). După Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacică. Der. din lat. ullam (Crețu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabilă.
o num. feminin dela unu: o femeie. ║ pr. în loc de pe ea: am văzut-o. [Lat. ULLAM].
ĭel (vechĭ el), ĭa, pron. pers., pl. ĭeĭ, ĭele, vechĭ eĭ, ele (lat. ĭlle, ĭlla; it. ello, ella; pv. sp. el; fr. il. - Gen. dat. sing. [al] luĭ, [al] ĭeĭ, eĭ, pl. [aĭ] lor, [ale] lor). Dînsu (nu tu, nicĭ eŭ). - Ca art., în limba de azĭ (deja în Cod. Vor. 97, 14), nu se maĭ zice luĭ, ci lu: lu Ĭon. Luĭ e numaĭ pronume: casa e a luĭ, dă-ĭ și luĭ. În Ps. S. lă = le (dativ): dă-lă lor, Doamne!
li, li-, -li- v. ea, el
4) o (lat. ĭllam, *ellam, „pe ĭa”, care, pin disparițiunea luĭ ll [ca în stea, nuĭa, purcea, din stella, novella, porcella], s\'a redus la ă: rugatu ă am s\'a prefăcut în rugatu-ŭă-am [ca și în nuiaŭa îld. nuĭaa]. Apoĭ ŭă s\'a redus la o și s\'a zis rugat-o-am, apoĭ o am rugat [ca l-am rugat], apoĭ am rugat-o) pron. pers. f. sing. pentru acuzativ fără accent îld. pe ĭa, pe dînsa, ca: o văd, am văzut-o, las\'o (din lasă-o), bate-o, n\'o lăsa, auzind-o. Masc. îl, l-.
el, ea ppr [At: (a. 1521) HURMUZACHI XI, 834 / P și: iel, ia / Pl: ei, ele / E: ml illum, illa] 1-2 Înlocuiește persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 3 (La nominativ) Înlocuiește numele subiectului propoziției, marcând adesea insistența. 4 (Pfm) Soț. 5 (Pfm; îf ea) Soție. 6 (Pop; îf el; euf) Dracul. 7 (Reg; îf el; euf) Șezut. 8 (La genitiv; îf lui, ei, lor; precedat de articolul „al”, „a”, „ai”, „ale”) Înlocuiește numele posesorului. 9 (Pfm; în legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.; îe) Pe-a lui (sau pe-a ei, pe-a lor) După dorința persoanei despre care se vorbește. 10 (Îae) După părerea persoanei despre care se vorbește. 11-13 (Îs) Ai lui (sau ai ei) Persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de persoana despre care se vorbește. 14 (Îs) Ale lui (sau ale ei; sau ale lor) Proprietate a cuiva. 15 (Îas) Preocupările cuiva. 16 (Îas) Obiceiurile cuiva. 17 (Îas) Părerile cuiva. 18-19 (Îas) Capriciile sau toanele cuiva. 20 (La genitiv) Indică posesia. 21 (La genitiv) Indică apartenența. 22 (La genitiv) Indică o valoare partitivă. 23 (Îs) Domnia lui (ori domnia ei sau domniile lor) Si: domnie. 24-25 (La dativ; îf lui, ei, îi, i, lor, le, li) Indică persoana în favoarea sau în detrimentul căreia se realizează o acțiune. 26-27 (La dativ) Înlocuiește numele obiect indirect, arătând persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 28-29 (La acuzativ; îf îl, l-, a, îi, i, le) Înlocuiește numele obiectului direct, indicând persoana (sau obiectul) despre care se vorbește. 30-31 (Îlav) Ei între (ori, reg, ei în de) ei (sau ei în de eiși, sau, reg, ele în de ele) Între ai (sau ale) lor. 32 (Reg; îlav) Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe ele) Așa cum trebuie. 33 (Reg; îlav) Foarte tare. 34 (Pfm; îe) Fie la el (sau la ea, sau la ei) acolo Ducă-se pe pustiu Cf pustiu.
1) eĭ, pl. d. el, ĭeĭ.
1) -ĭ pron. m. la acuz. pl. Enclitică îld. îĭ: nu-ĭ daŭ pe eĭ.
el, pl. ei, f. ea, pl. ele
miz'a vt(a) [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pzi: ~z'ez / E: fr miser] 1 A depune ca miză¹. 2 A juca pe... 3 (Fig) A se bizui pe...
mugit'or, ~o'are a [At: CANTEMIR, IST. 89 / V: (înv) ~iu, ~găt~ / Pl: ~i, ~o'are / E: mugi + -tor] 1 (D. unele animale) Care mugește (1). 2 (Pan; d. elemente ale naturii) Care mugește (5). 3 (Pan; d. instrumente muzicale) Care mugește (6).
ea (femininul lui el), ele pl.
îi pron. acuz. pl. m. (îi văd, dar: nu-i văd, nu i-am văzut).
îl pron. acuz. sg. m. (îl văd, dar: nu-l văd, nu l-am văzut).
le pron. dat. m. și f. și acuz. f. pl. (le dau fetelor; le-am dat băieților; le văd pe fete).
li pron. dat. pl. (numai în legătură cu un l, cu un se sau, rar, cu un le următor : li-l dau lor, li se pare, li le-am dat).
iĭ, pl. d. ie 1 și 2 și (est) dativu d. ĭa 1 îld. ĭeĭ și pl. d. ĭel îld. ĭeĭ (dînșiĭ).
2) lă, pron. personal, V. le.
l-a pr. + vb. aux. (l-a dus)
s'ine prf vz se¹
s'ineși prf vz se¹