Definiții "mana" - ce înseamnă "mana"?

8 rezultate:

mana (1 definiții)
Mana (1 definiții)
mână (41 definiții)
mană (9 definiții)
măna (6 definiții)
mâna (12 definiții)
mânea (12 definiții)

Anagrame pentru "mana": aman / mana /
Vezi aici mai multe cuvinte care încep cu "ma"
Vezi aici mai multe cuvinte care încep cu "man"
Vezi aici mai multe cuvinte care se termină cu "na"
Vezi aici mai multe cuvinte care se termină cu "ana"

mana

MÁNA s. f. (la melanezieni și polinezieni) forță supranaturală impersonală, care ar sălășlui în lucruri, în plante, în animale și în oameni, exercitând o acțiune cauzală. (< fr. mana)

Mana

Mana m. nume dat în India mai multor personaje mitice și unuia dintr\'înșii s\'atribue Codicele Manu, în care s\'află expusă doctrina brahmanismului.

mână

MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. * Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. * Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). * Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate să acționeze. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. * Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ** Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). * Mână de lucru = muncitor. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. * (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. * Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca întrebuințare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. * Mână curentă = balustradă. - Lat. manus.
mână spartă expr. om risipitor.
a merge pe mâna cuiva expr. a acorda încredere deplină cuiva.
a avea mâna lungă expr. 1. a avea obiceiul să fure, a fi hoț. 2. a fi influent.
frate de mână expr. (intl.) persoană din aceeași gașcă; persoană profitoare pe același tip de infracțiune.
MÂNĂ aripă, cange, cazma, magnet, mistrie, muflă, vâslă.
mînă (mîini), s. f. - 1. Parte anterioară a brațului. - 2. Braț, membru superior al omului. - 3. Latură, parte. - 4. Pumn (conținutul). - 5. Strat, înveliș. - 6. (În jocurile de cărți) Persoană căreia-i vine rîndul să joace sau să dea cărțile. - 7. Categorie, rang, clasă. - 8. Dibăcie, abilitate. - Mr. mînă, mănă, megl. mǫnă, istr. măr(ę). Lat. mănus (Pușcariu 1079; Candrea-Dens., 1120; REW 5339), cf. it., sp. mano, fr. main, cat. ma, port. mão. După pl. mîni s-a format un sing. analogic, mînă, cf. pl. înv. mînule (ipoteza unui lat. *mana, cf. Pușcariu 1079, nu pare necesară). Este cuvînt de circulație generală, numai în Crișana a fost înlocuit cu brîncă (ALR, I, 49). Cf. mîner, mînecă, mănușe, mănuchi. Der. mînuță, s. f. (mînă mică), cf. it. manuccia; mînui, vb. (a mania, a conduce), format după fr. manier; mînuitor, adj. (care mînuiește); înmîna, vb. (a remite, a pune în mînă), formație literară din sec. XIX; îndemînă, adv. (la mînă, ușor; adj., ușor, accesibil, favorabil); îndemînatic, adj. (abil, înzestrat); neîndemînatic, adj. (stîngaci, greoi); îndemănos, adj. (accesibil, ușor, comod); îndemîna, vb. (a facilita, a pune la dispoziție; a ajuta, a înlesni; refl., a fi oportun; refl., a da încredere); amînă, adv. (înv., în apropiere); sumînă, s. f. (subsuoară), cu pref. sub-; mînătură, s. f. (vrajă, farmec); mînăștergură, s. f. (Trans., Bucov., prosop), format artificial din mînă și șterge. Der. neol. mania, vb. (a manipula), din fr. manier; manej, s. n., din fr. manège; remania, vb. (a recompune; a reconstitui un guvern), din fr. remanier; manipula, vb., din fr. manipuler; manipulator, s. m., din fr. manipulateur; cf. manevră, manivelă.
cu mâna-n fund / în buzunar expr. fără (a aduce) nimic.
cu mâinile curate expr. legal.
a avea mâini de aur expr. a fi îndemânatic / dibaci
a fi lung de / în / la gheare / mână expr. a avea obiceiul să fure, a fi hoț.
a avea la catastif / la mână (pe cineva) expr. 1. a deține informații compromițătoare (despre cineva). 2. a șantaja (pe cineva)
a-și ieși din mână expr. a nu-și regăsi ritmul obișnuit într-o activitate, a-și pierde eficiența.
a încăpea pe mâna / pe mâinile cuiva expr. a ajunge în posesia sau la discreția cuiva.
jos labele / mâinile! expr. ia mâna (de pe cineva sau ceva)!
a merge-n mâini expr. (glum. - d. femei) a avea picioare subțiri.
a-și mușca mâinile de necaz expr. a fi foarte necăjit.
pe sub mână, pe sub tejghea expr. pe ascuns, în mod clandestin.
a-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap expr. a fi norocos, a da de noroc.
a pune mâna expr. (intl.) a fura.
a pune mână la blăniță expr. (glum.) a face avansuri sexuale, a iniția un contact sexual.
pune mâna pe Vasilică! expr. (pop.) folosită de cerșetorii care, în ajunul Anului Nou, poartă pe brațe un miel a cărui atingere, contra cost, îi va purta noroc trecătorului dispus să dea pomană.
punem mână de la mână și facem mai multe mâini expr. (iron.) folosită pentru a semnala refuzul cuiva de a participa la o chetă / la o colectă.
relații de mâna stângă expr. legături nepermise / puțin onorabile.
a se spăla pe mâini (ca Pilat din Pont) expr. a nu se implica într-o dispută; a nu-și asuma responsabilitatea într-o situație critică.
a sta cu mâinile în buzunar / în sân expr. v. a sta cu brațele încrucișate.
a-i da mâna expr. a-și putea permite.
a da mâna cu primarul expr. (adol.) a urina.
a o da pe sub mână expr. a se masturba.
a fi mână spartă expr. a fi risipitor / cheltuitor.
a lăsa mână liberă (cuiva) expr. a da (cuiva) libertate de acțiune
a o lua în mână expr. (obs.) 1. a se masturba 2. v. a o lua în barbă
pe mâini bune expr. în siguranță; care se bucură de o îngrijire bună.
mî́nă f., pl. ĭ (lat. mănus; it. sp. mano, vpv. cat. ma, fr. main, pg. mâo). Partea corpuluĭ care la om (saŭ și la maĭmuțe) se întinde de la umăr pînă la vîrfu degetelor și, în special, partea cu care apucĭ, rămînînd p. rest numele de braț: mîna dreaptă, stîngă. Cantitate cît poțĭ apuca cu mîna, un pumn, un braț: o mînă de nisip, o mînă (un braț) de fin. Pin ext. Ceată, trupă (maĭ ales armată): o mînă de oamenĭ apăra podu. O mînă de om, un om mic (scund). Fig. Abilitate de execuțiune la un artist: mînă bună, mînă de maestru. Calitate, rang: lume de toată mîna, otel de mîna a doŭa, A cere mîna uneĭ fete, a o cere în căsătorie (de la obiceĭu de a da mîna în semn de aprobare). A avea pe cineva în mînă, a-l avea în puterea ta. A-l avea la mînă, a-l avea obligat în scris. A da pe cineva pe mîna cuĭva, a-l da în puterea cuĭva. A pune pe cineva la mînă cu ceva, a-l înșela cu ceva saŭ a-l obliga la ceva: ferește-te de Jidan să nu te pună la mînă cu ceva banĭ. A da mîna cuĭva saŭ cu cineva, a-l saluta dîndu-ĭ mîna și (fig.) a te alia cu el. A avea mînă bună, a avea mînă norocoasă, a începe cu noroc. A pune mîna pe ceva, a apuca, a ocupa, a lua în posesiune. A pune mîna la ceva, 1. a apuca să lucrezĭ, să ajuțĭ; 2. a te atinge de, a umbla la: copiiĭ aŭ pus mîna la ceasornic. A-țĭ mușca mînile, a regreta, a te căi amar. A fi mînă spartă, a fi cheltuitor. A sta cu mînile în sîn, a te uĭta indiferent. A uĭta de la mînă pîn\'la gură, a uĭta foarte ușor, a fi uĭtuc. A fi cu dare de mînă, a fi bogat. A-ți da mîna, 1. a fi bogat, 2. a îndrăzni. A ajunge la mîna altuĭa, a ajunge să aĭ nevoĭe de el. A pune mînă de la mînă, a contribui. A bate mîna cu cineva, a te învoi, a conveni. A pune mîna în foc pentru ceva, a jura cu tărie că e așa. A te înturna cu mîna goală, a te înturna fără rezultat (mufluz). A-țĭ veni saŭ a-țĭ fi peste mînă, a-țĭ fi incomod un lucru. Pe supt mînă, pe ascuns, în secret. Una la mînă, se înțelege, de sigur (termin de aritm.): Vom lua și cînele cu noĭ. - Asta e una la mînă! A fi lung de mînă, a fi hoț. Prov. Ce-ĭ în mînă nu-ĭ mincĭună, puținu sigur e maĭ bun de cît multu nesigur. Doĭ pepenĭ într\'o mînă nu se pot ținea, nu poțĭ face doŭă lucrurĭ odată. Mîna anuluĭ, crugu, crîngu (ciclu) anuluĭ (în calendar). Mîna curentă, registru în care se scriŭ amănunțit toate operațiunile uneĭ case comerciale și care se numește și strață (V. minutar). Mînă moartă (fr. main morte), starea vasalilor care eraŭ alipițĭ pămîntuluĭ și lipsițĭ de facultatea de a dispune de averile lor; starea bunurilor inalienabile, ca ale comunităților, spitalelor ș. a., și care-s supuse uneĭ taxe speciale numite de mînă moartă, destinată să țină loc de taxe de mutațiune. - Vechĭ mînu, pl. (și azĭ în est) mînule. Pl. și mînurĭ în nord.
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mână f. 1. partea corpului omenesc ce termină brațul: omul are două mâini, maimuța patru; a pune la mână, a înșela pe cineva, a fura; a da mâna, fig: a putea, a cuteza, a conveni; pe sub mână, pe ascuns; peste mână, incomod; 2. fig. putere: îl am la mână, l\'a dat pe mâna poliției; 3. abilitate de execuțiune la un artist: mână bună, mână de maestru; 4. căsătorie: a cere mâna cuiva; 5. cât se poate ținea într\'o mână: o mână de sare, de făină; 6. ceată mică de oameni (mai ales înarmați): trimise o altă mână de soldați spre paza podului BĂLC. 7. calitate: de mâna întâia, de toată mâna; 8. tot ce seamănă cu o mână: mâinile sau mânușile șișletului. [Vechiu-rom, mânu = lat. MANUS].
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. * Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. * Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). * Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. * Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ** Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). * Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. * (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. * Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. * Mână curentă = balustradă. - Lat. manus.
MÎ́NĂ, mîini și mîni, s. f. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc de la umăr și pînă în vîrful degetelor, în special partea care urmează după capătul de jos al antebrațului. Cătră sfîrșit, lacrimile lor începură a izvorî și bunicul apucă mîna albă a nepoatei. SADOVEANU, O. IV 324. Cînd voi pune eu mîna cea dreaptă pe mijlocul tău, atunci să plesnească cercul acesta. CREANGĂ, P. 88. Las\'să vie cin\' mi-i drag Să-mi puie mîna la cap Și să-ntrebe de ce zac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 104. Dai un deget și-ți ia toată mîna, se zice despre cel obraznic și lacom, care nu se mulțumește cu cît i se dă, ci vrea să ia tot. Ce-i în mînă nu-i minciună. * Loc. adj. De mîna întîi (a doua, a treia etc.) = de calitatea sau de categoria întîi (a doua, a treia etc.). Pînă la bătrînețe are să joace roluri de mîna a doua. C. PETRESCU, C. V\. 210. Ștoicea aruncase prin toată casa... ochi. de vultur și porunci de mîna a doua. GALACTION, O. I 53. De toată mîna = de toate felurile, din toate categoriile. Humuleștenii au fericirea de a vedea lume de toată mîna. CREANGĂ, A. 74. Cavaleri de toată mîna, și mai mari... și mai mici. ALECSANDRI, T. I 95. Cu dare de mînă v. dare. * Loc. adj. și adv. De mînă = a) făcut cu mîna, fără mijloace mecanice; manual. Broderie de mînă. ▭ Se opri înaintea avizului din ușă, scris de mînă. C. PETRESCU, Î. II 43; b) (despre o unealtă, un instrument) care se mînuiește sau se pune în mișcare cu mîna. Ferăstrău de mînă. La (în, spre sau, învechit, de-a) mîna dreaptă (sau stîngă) = pe partea dreaptă (sau stingă). În fundul îndepărtat al priveliștii, sub ceață, se afla altă pădure, ca și cea pe care o aveau acum necontenit în mîna dreaptă. SADOVEANU, F\. J. 463. Pe malul Mureșului d-a mîna stîngă. BĂLCESCU, O. II 323. * Loc. adv. Pe sub mînă = pe ascuns, în secret, clandestin. Toate morile din partea locului macină grîu adus pe sub mînă de la șlepurile din port. BART, E. 327. Mînă-n mînă = în colaborare, în bună înțelegere, de acord. Lucrează mînă-n mînă cu tovarășul său. * Expr. A bate (sau a da) mîna = a cădea de acord (mai ales asupra unei cumpărări sau vînzări), a se învoi, a lua o hotărîre de comun acord. Florico, mă duc și viu îndată, ca să batem mîna împreună. ALECSANDRI, T. 918. Vino, mîndră, să dăm mîna Și să fim amîndoi una. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. A da mîna cu cineva (sau a da mîna cuiva) = a) a strînge (cuiva) mîna în semn de salut. Dascălul... ocolind masa să dea mîna cu toți, găsi mijlocul să răstoarne un pahar. C. PETRESCU, Î. I 13. Și-acum dă-mi mîna! a sunat Gornistul de plecare, Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I 79; b) fig. a se uni, a colabora. Muncitorii din toate țările își dau mîna. A se lua de mînă cu cineva = a fi la fel (de rău) cu cineva, a nu fi mai bun unul decît altul, a se potrivi cu altcineva. A face cu mîna v. face. A întinde mîna v. întinde (I 2). A-și mușca mîinile = a regreta foarte mult ceea ce a făcut sau (mai ales) faptul că n-a făcut ceea ce ar fi trebuit. A se ține cu mîna de inimă (sau de pîntece) (rîzînd) = a rîde din toată inima, a se prăpădi de rîs. Cînd spunea cîte una, ori te țineai cu mîna de inimă rîzînd, ori te făcea să-ți sară inima din loc, de frică. CREANGĂ, P. 120. A (-și) pune (sau a băga) mîna în foc (pentru cineva) = a garanta (cu toată convingerea) pentru cinstea cuiva. A pune (sau a încrucișa) mîinile pe piept = a muri. De-oi pune eu mînile pe piept, are să rămîie căruța asta de haimana și iepușoarele de izbeliște! CREANGĂ, P. 118. A Se spăla pe mîini = a nu-și lua răspunderea pentru ceva. A se spăla pe mîini de ceva = a pierde ceva, a nu mai avea ia dispoziție. Pustnicul, dacă văzu că s-a spălat pe mîini de vasul de botez, cătă către fata de împărat cum zbura cu Galben-de-Soare. ISPIRESCU, L. 30. A i se tăia (cuiva) mîinile și picioarele v. picior. (A da sau a primi ceva) în mînă = (a da sau a primi ceva) direct, personal, fără intermediul cuiva. Dă sălățile în mîna spînului. CREANGĂ, P. 216. A da (a lăsa sau a pierde) ceva din (sau de la) mînă = a da (a lăsa sau a pierde) ceva care-ți aparține, de care ești sigur. Și-apoi s-a îndrepta, nu s-a îndrepta... vrei să pierdem zestrea Luluței de la mînă? ALECSANDRI, T. I 197. A veni cu mîna goală (la cineva) = a veni fără nici un dar. (Fig.) Budulea știa o mulțime de minciuni și niciodată nu venea cu mîna goală. SLAVICI, O. I 83. A pleca (sau a se întoarce) cu mîna goală = a pleca (sau a se întoarce) fără a fi primit sau obținut ceva, fără rezultatul dorit. N-am putut nici chiar portretu-ți, umbră scumpă, să-l ridic; Am plecat cu mîna goală, fără-n urmă a privi. MACEDONSKI, O. I 9. Una la mînă, se spune despre un lucru (dobîndit), despre o acțiune etc. pentru a arăta că este primul element al unei serii sau o parte a unui tot, după care urmează și altele. Am scăpat patru suflete de la moarte. Asta e una la mînă. STANCU, D. 146. A-i fi (sau, mai ales, a-i veni) cuiva ceva peste mînă (în opoziție cu la îndemînă) = a-i fi prea departe, prea greu (de ajuns, de făcut), a-i fi inaccesibil, incomod; a nu-i conveni (cuiva, ceva). Le vine cam peste mînă tîrgul. CREANGĂ, A. 48. A avea la mînă (pe cineva) v. avea. A trece (sau a ceda) mîna (cuiva) = a lăsa pe altul să execute un lucru (început); a da întîietate; (la jocul de cărți) a nu juca, a nu împărți cărțile, trecînd rîndul jucătorului sau jucătorilor următori. Am cedat mîna... E rîndul dumneavoastră acum. C. PETRESCU, Î. II 216. El socotea natural ca, în această măsurare de puteri, cei mai slabi să treacă mîna celor mai tari. id. A. 400. A întinde (sau a da) cuiva mîna (sau o mînă de ajutor) = a da cuiva ajutor, a ajuta (pe cineva). Am fi îneîntați să vină cineva să ne dea o mînă de ajutor. DEMETRIUS, C. 27. Te-ai dus chiar pînă acolo să dai mînă de-ajutor Ucigașilor ce-asupră-mi încercat-au un omor. DAVILA, V\. V\. 167. A-i lega cuiva mîinile sau a lega pe cineva de mîini și de picioare = a imobiliza pe cineva, a nu-i mai lăsa cuiva posibilitatea să acționeze. A avea mînă liberă = a avea toată libertatea, a nu fi oprit de nimic. Prefecții, primarii, perceptorii, jandarmii, toată clica de vătafi ai clasei exploatatoare, aveau mînă liberă să jefuiască și să schingiuiască pe oamenii muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2843. A avea (ceva) pe mînă = a dispune de ceva. Femeia avea pe mîna sa toată casa. A pune mîna pe ceva = a apuca un lucru pentru a se servi de el; a ajunge în posesia unui lucru. Spînul pune muia pe cartea, pe banii și pe armele fiului de crai și le ie la sine. CREANGĂ, P. 207. A pune mîna pe cineva = a) a prinde, a înhăța (pe cineva). Subprefectul și căpitanul dădură ordin călărașilor să se împrăștie prin sat și să mai aresteze pe cîți vor putea pune mîna. BUJOR, S. 128. Pune mîna pe dînsa și n-o lăsa! CREANGĂ, P. 267. Cum nu vii tu, Țepeș-doamne, ca, punînd mîna pe ei, Să-i împărți în două cete. EMINESCU, O. I 151; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. Ioane, nu știi tu unde-aș putea pune mîna pe lăutari? ALECSANDRI, T. I 292. A pune (cuiva) mîna în piept (sau în gît) = a prinde, a înșfăca (pe cineva). A-și pune mîinile (sau mîna) în cap sau a se lua cu mîinile de cap v. cap. A pune (cuiva) mîna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. Mi-a (ți-a etc.) pus dumnezeu mîna în cap = am (ai etc.) avut noroc, am (ai etc.) reușit foarte bine. A ridica mîna asupra cuiva = a lovi pe cineva, a bate. A lua cu o mînă și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A lua boala (sau durerea) cu mîna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea) repede, numaidecît. A sta cu mîinile în buzunar (în sîn sau încrucișate) = a sta inactiv, a nu lucra, a nu întreprinde nimic. A ajunge (sau a aștepta) la mîna altuia = a avea nevoie de ajutorul altuia, a depinde de altul. A pune mînă de la mînă = a aduna ceva (lucruri, bani etc.) prin contribuție benevolă, a contribui. Punem mînă de la mînă și-i stringent banii pentru tren. STĂNOIU, C. I. 129. A avea mînă ușoară (sau a fi ușor de mînă) = (mai ales despre un medic) a fi îndemînatic, a lucra cu îndemînare, ușor. A avea mînă bună (sau a fi bun de mînă) = a fi folositor pentru alții, a fi dibaci, a reuși; b) a avea noroc la cărți. A-și face mînă bună la cineva = a se pune bine cu cineva, a avea trecere la cineva. Pînă într-atît izbutiră ei a-și face mînă bună la turci, încît împărăția le arăta a sa bunăvoință. Întrebuințîndu-i ca slujbași ai bisericei. ODOBESCU, S. I 122. A-i da cuiva mîna (să facă ceva) = a-și putea cineva permite să facă ceva, a dispune cineva de mijloace (materiale) pentru a face ceva. (Familiar) A fi mînă spartă = a fi risipitor. A fi mînă largă = a fi darnic, generos. A plăti cu mînă largă = a plăti fără să te tîrguiești, în mod generos. Nu-i cojocul, ci podoaba de pe el ceea ce-i aduce cîștig cojocarului: asta se plătește, dacă e frumoasă, cu mîna largă și pe întrecute. SLAVICI, O. II 84. A fi cu mînă lungă (sau lung de mînă) v. lung. A fi mîna dreaptă a cuiva= a fi omul de încredere al cuiva. Daca dumnezeu îmi va da un fiu, tu vei fi mîna lui cea dreaptă. ISPIRESCU, L. 31. Un bun grămătic era mîna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politicești. CARAGIALE, O. III 162. Căpitanul Turculeț îi mîna dreaptă a lui Cantimir-vodă. ALECSANDRI, T. II 8. (Pe cale de dispariție) Sărut mîna = formulă de salut adresată femeilor (mai în vîrstă), părinților și, în unele regiuni, preoților (în trecut și boierilor). (Regional) A apuca (pe cineva) pe-a mîinile v. apuca. (Învechit) Bunuri de mînă moartă = bunuri dăruite unei mănăstiri sau unui așezămînt de binefacere și care nu puteau fi înstrăinate de acestea. A scoate castanele din foc cu mîna altuia v. castană. * (Simbolizează o persoană, un individ) Mina care-au dorit sceptrul universului. EMINESCU, O. I 134. (Expr.) A cere mîna unei femei = a cere o femeie în căsătorie. O aștepta în salonașul părintesc... să-i ceară mîna. PETRESCU, C. V\. 170. Un june... ceru mîna tinerii domnițe. NEGRUZZI, S. I 107. 2. Fig. (Simbolizează munca, activitatea) Forță, putere, tărie fizică. Mai bine iau o săracă Ce cu mîna ei se-mbracă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. * Mînă de lucru = forță de muncă, muncitor. * Expr. A ajunge pe mîini bune = a căpăta o îngrijire bună, un tratament bun. A avea pe cineva sub mînă = a avea pe cineva în subordine, sub ascultare, sub poruncă. Rînduia singură în cămară, avînd subt mîna ei cîteva slujitoare și roabe de credință. SADOVEANU, Z. C. 108. A fi (sau a avea) mînă de fier (sau forte) = a fi autoritar, sever. A fi în (sau la mîna) cuiva = a depinde de cineva, a fi la discreția, sub ordinele, sub ascultarea cuiva. Domnia lui vodă Ștefan e-n mîna lui Ahmet sultanul. SADOVEANU, O. VII 108. De mine voi n-aveți parte, Că la mînă eu v-am fost, De mine vrednici n-ați fost. BIBICESCU, P. P. 332. Cetatea-i pe mîna mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 490. A intra (sau a cădea, a pica, a încăpea) pe mîna cuiva = a intra, (a cădea etc.) sub puterea, autoritatea, ascultarea cuiva, a-și pierde independența. De mi-ți mai pica vrodată în mînă, turbinca are să vă știe de știre. CREANGĂ, P. 311. Astfel încăput pe mîna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sînt toate cîte nu vor înțelege. EMINESCU, O. I 134. A fi (sau a ajunge) în mîini bune v. bun. 3. Cantitate mică din ceva, atît cît încape în palmă, cît se poate lua dintr-o dată; puțin. V. pumn. Nu căzu din el decît o mînă de cenușă în nisipid cel fierbinte și sec al pustiului. EMINESCU, L. P. 180. * Fig. Avea o mînă de învățătură, un car de minte și multă bunătate de inimă. CREANGĂ, O. A. 285. ** Fig. Grup mic, număr restrîns de oameni. Noi, o mînă de oameni, ne luptăm de cinci zile și cinci nopți c-o armie-ntreagă. ALECSANDRI, T. II 19. Vestea că ajutorul așteptat a sosit vărsă nădejdea izbîndirii și un curaj nou în mima acelei mîini de voinici romîni. BĂLCESCU, O. II 91. 4. (Numai în expr.) Mînă curentă = a) bară de lemn, de metal sau de beton care se fixează la partea superioară a unei balustrade pentru a servi ca sprijin pentru mînă; b) (ieșit din uz) registru de contabilitate în care se înscriu la zi toate operațiile comerciale; jurnal.- Pl. și: (regional) mîne (CREANGĂ, P. 140, ALECSANDRI, P. I 9), mîni, mînuri (BUDAI-DELEANU, Ț. 276, ȘEZ. III 181).
a mână [At: (a. 1580), CUV. D\. BĂTR. II, 326 / V: amână / E: a + mână] 1 a (Înv) În mână. 2 av (Îcn) De- ~ Din (de la) mână. 3 av (Fig) De sub stăpânire. 4 s (Îlav) Pe ~nile Care mai de care. 5 av (Înv) La îndemână. 6 av (Construit cu pp de) De ajutor. 7 a (Înv; îe) A umbla (sau a fi) cu zilele ~ A fi cu zilele numărate, în primejdie de moarte. 8 a (Înv) Cu capul ~ Ca prin urechile acului Si: abia. 9 a (Trs; îe) A fi cu capul ~ A fi de o cutezanță orbească. 10 a (Trs; îe) Om cu capul ~ Murdar.
m'ână¹ sf [At: PSALT. HUR. 51^v/21 / V: (reg) mân sn / Pl: m'âini, (îrg) ~ne, ~ni, ~uri, (îvr) ~nule, (reg) ~nâle / E: ml manus] 1 Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor Si: braț, (îrg) brâncă. 2 Extremitate a antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. 3 Palmă. 4 (D. o unealtă, un instrument; îla) De ~ Acționat manual. 5 (Îal) Făcut cu mâna. 6 (Îrg; îlav) A ~ La îndemână. 7 (Cmr; înv) De-a ~ Cu amănuntul. 8-9 (Îlav) Pe (sau rar, în, la, înv de-a) ~na dreaptă (sau stângă) În partea dreaptă (sau stângă). 10 (Reg; îlav) Pe ~ Pe dibuite. 11 (Reg; îlav) Sub ~ Subsuoară. 12 (Îav) Pe sub ~ Pe ascuns. 13 (Îal) În mod clandestin. 14 (Îe) A fi peste ~ A fi dificil de realizat, de obținut. 15 (Îe) Cu ~na lui (ori mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) În mod direct Si: personal. 16 (Îe) Cu ~na cuiva Cu ajutorul cuiva. 17 (Îe) A scoate castanele (sau cărbunii) din foc ori a stinge cărbunii (reg a prinde șarpele) cu ~ altuia A se folosi de cineva pentru a-și rezolva o problemă dificilă sau riscantă. 18 (Reg; îe) A fi ~ singură A fi lipsit de ajutor. 19 (Îlav) Cu ~na goală Fără a aduce sau fără a lua nimic. 20 (Pex; îae) Fără a-și fi atins scopul. 21 (Îe) Cu amândouă mâinile (sau, pop, cu ~ bună, cu o ~ ca c-o mie) În cantitate mare. 22 (Îae) Cu toată bunăvoința. 23 (Reg; îlav) Cu ~ (sau ~na) de sare Fără noroc. 24 (Îal) Fără putere morală sau materială. 25 (Fam; îe) A avea (sau a fi cu) ~ (sau ~na) lungă sau a fi bun de ~ A fi hoț. 26 (Îe) A avea (sau a fi cu) ~ largă (sau deschisă) ori (înv) a fi slobod la ~ A fi darnic. 27 (Îvr; îls) ~ slobodă (sau întinsă, îndurată) Dărnicie. 28-29 (Pfm; îljv) Cu ~ (sau ~na) spartă sau spart la ~ Risipitor. 30 (Pfm; îe) A lua cu o ~ și a da cu alta (sau cu zece) A cheltui mult Si: a fi risipitor. 31 (Pfm; îe) A avea ~ bună sau a fi bun de (ori la) ~ A fi îndemânatic. 32 (Îae) A purta cuiva noroc. 33 (Îe) A-și face ~ bună (pe) la cineva A obține simpatia sau încrederea cuiva. 34 (Îe) A fi ușor (sau ager) de ~ sau a avea ~ ușoară A lucra cu finețe și cu abilitate. 35 (Îe) A fi greu de ~ A fi neîndemânatic. 36 (Îe) A avea ~na strânsă (sau scurtă) sau a fi strâns la ~ A fi zgârcit. 37 (Pfm; îe) A fi (om) cu dare de ~ A fi om înstărit. 38 (În legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”; îls) ~ de ajutor Sprijin. 39 (Îe) A fi ~na (cea) dreaptă a cuiva A fi principalul ajutor, omul de încredere al cuiva. 40 (Înv; îe) A scăpa cu capul a ~ A scăpa nevătămat dintr-o mare primejdie. 41 (Reg; îlav) Cu capul a ~ Nechibzuit. 42 (Îal) Foarte îndrăzneț. 43 (Îlav) Cu zilele a (sau în) ~ Amenințat de o mare primejdie. 44 (Pop; îe) A muri cu zilele în ~ A muri înainte de vreme. 45 (Îe) A da din mâini și din picioare A depune eforturi pentru a învinge o dificultate Si: a se strădui. 46 (Îe) A lega (sau a-i tăia) cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega de mâini și de picioare A împiedica sau a pune în imposibilitate să acționeze într-o anumită direcție. 47 (Îae) A-i lua, a-i reduce cuiva posibilitatea de a se manifesta. 48-49 (Îe) A avea (sau a lăsa, a da cuiva) ~ (sau ~na) liberă (A acționa sau) a lăsa pe cineva să acționeze după bunul său plac. 50 (Înv; îe) A-și lărgi mâinile spre (sau pre) lăcomie A deveni foarte lacom. 51 (Înv; îe) A-și ține mâinile de (la)... A se abține de la ceva. 52 (Udp „de”; îe) A se spăla pe mâini sau a-și spăla mâinile A pierde ceva. 53 (Îae) A refuza să-și ia răspunderea unei probleme dificile sau a unei fapte reprobabile. 54 (Pop; îe) A avea ~na curată (sau mâinile curate) A fi cinstit. 55 (Fam; îe) A prinde (pe cineva) cu ~na în sac (sau în traistă, în sân) A surprinde pe cineva furând sau înșelând. 56 (Reg; îe) A se prinde cu mâinile de vatră A-și înjgheba o gospodărie, un cămin. 57 (Îe) A lua boala (sau durerea etc.) cu ~na A face să treacă boala sau să înceteze durerea etc. repede. 58 (Reg; îe) A da cu ~na în foc (sau prin spuză, prin șperlă) A se păcăli. 59 (Îae) A se îmbogăți deodată, fără muncă. 60 (Îe) A pune (sau a băga) ~na în foc pentru cineva (sau pentru ceva) A garanta pentru cineva sau pentru ceva. 61 (Îe) A pus Dumnezeu ~na în cap A dat norocul peste el. 62 (În legătură cu sume de bani; îe) A primi în (sau a lua în, reg, a lua la) ~ A obține ca venit net. 63 (Îe) A nu da (sau lăsa) hățurile din ~ A păstra pentru sine puterea, conducerea. 64 (Îe) A duce de ~ (pe cineva) A călăuzi, a conduce pe cineva. 65 (Fig; îae) A sprijini, a proteja pe un nepriceput. 66 (Îe) A pune ~na A face, a întreprinde ceva. 67 (Îae) A acționa. 68 (Îae) A fura. 69 (Îe) De la ~ până la gură În timp scurt. 70 (Reg; îae) Foarte puțin. 71 (Fam; îe) Una la ~ Se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. 72 (Reg; îe) Cu mâinile la piept sau cu căciula în ~ Umil. 73 (Îe) A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept A muri. 74 (Îe) A pune ~na pe cineva A prinde. 75 (Îe) A(-i) pune (cuiva) ~na în piept (sau în gât) A înșfăca. 76 (Îae) A trage la răspundere pe cineva. 77 (Îe) Cu mâinile (sau mâini) în șolduri (sau încrucișate) Impasibil. 78 (Îae) Fără nici o grijă. 79 (Îae) În voie. 80 (Îe) A-și pune ~na pe inimă (sau pe cuget) A se angaja să spună adevărul. 81 (În legătură cu declarații; îe) Cu ~na pe inimă Cu conștiința curată. 82 (Îe) A ridica ~na asupra cuiva A amenința pe cineva cu bătaia. 83 (Îae) A fi agresiv. 84 (Pex) A bate. 85 (Art; șîs de-a ~na, hora de ~, jocul de ~ ) Dansuri populare în care jucătorii se țin de mână (1). 86 (Art; îas) Melodie după care se execută dansurile „de-a mâna” (85). 87 (Pop; îs) Pe sub ~ Dans popular Si: învârtită. 88 (Pop; îas) Melodie după care se execută acest dans. 89 (Pop; îcs) ~ moartă (sau ciungă) Joc de copii, în care unul apucă mâna altuia, care și-o lasă moale, și începe să i-o legene într-o parte și în alta, apoi îl lovește pe neașteptate cu ea peste cep. 90 (Îae) ~ masă Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 91 (Pop; îs) Năframă de ~ Batistă. 92 (Îc) ~na-Maicii (sau ~-Maica)-Domnului Plantă erbacee mică din familia cruciferelor, cu tulpina foarte ramificată și higroscopică, cu flori albe și fructele mici (Anastatica hierochuntica). 93 (Iht; reg; îc) ~na-diavolului Regina-peștilor (Eupomotis gibbosus). 94 (Îe) A lăsa (ori a da, a încredința etc.) pe ~na (cuiva) A lăsa ceva sau pe cineva în grija sau paza cuiva. 95 (Îe) A întinde cuiva ~na (sau, înv, ~ bună) A ajuta pe cineva. 96 (Îe) A-i fi (cuiva) la mâini bune A-i fi cuiva prieten credincios, ajutor de nădejde. 97 (Îe) A ajunge pe mâini bune A avea parte de o îngrijire atentă. 98 (Îe) A-și lua ~na de pe cineva A înceta de a mai ajuta, de a mai ocroti pe cineva. 99 (Îe) A purta (sau a ține) pe cineva pe mâini A avea o grijă deosebită față de cineva. 100 Autoritate. 101 Stăpânire. 102 Putere. 103 (Îs) ~ de fier sau ~ forte Om energic, autoritar. 104 (La jocul de cărți; îe) A avea (sau a fi la cineva) ~na A-i veni rândul să împartă cărțile. 105 (La jocul de cărți; îe) A trece (sau a ceda) ~ A ceda rândul jucătorului sau jucătorilor următori. 106 (Îe) A-și trage ~na A-și retrage stăpânirea, autoritatea. 107 (Îe) A-i da ~na A putea, a-i permite situația sau împrejurările să facă ceva. 108 (Îae) A-i conveni să... 109 (În locuțiuni și expresii sugerând însoțirea, legătura intimă, colaborarea sau potrivirea; îlav) De-a ~ Apropiat. 110 (În legătură cu lupte; îal) Corp la corp. 111 (Reg; îe) De-a ~na Necurmat, în lanț. 112 (Îlav) ~ în ~ În perfect acord. 113 (Îe) Dintr-o ~în alta sau din ~ în ~ De la unul la altul. 114 (Îe) A pune ~ de la ~ (sau de la ~ la ~) A aduna bani, obiecte etc. prin contribuție benevolă. 115 (Îe) A bate (sau a da) ~na A face un târg, pecetluind înțelegerea printr-o strângere de mână. 116 (Îae) A se înțelege în privința unei tranzacții. 117 (Îae) A se lega cu jurământ. 118 (Îe) A-și da ~na (cu cineva) A strânge mâna cuiva în semn de salut sau în semn de împăcare. 119 (Îae) A se uni prin căsătorie. 120 (Îae) A colabora. 121 (Reg; îe) A da ~na cu moartea A trece printr-o mare primejdie. 122 (Înv; îe) A da ~na la ceva A sprijini ceva. 123 (Fam; îe) A se ține de mână A fi nedespărțiți. 124 (Fam; îe) Ia-te (sau poți să te iei) de ~nă cu... sau puteți să vă luați de ~nă Vă potriviți la fapte rele sau la caracter urât. 125 (Îe) A cere ~na cuiva A cere în căsătorie pe cineva. 126 (D. doi sau mai mulți bărbați; îe) A-și disputa ~na cuiva A concura pentru a se putea căsători cu o anumită fată. 127 (Îe) A da pe ~na justiției (sau, înv, județului) A înainta pe un infractor organelor judiciare, pentru a fi cercetat, judecat etc. 128 (Înv) Persoană privită ca autor al unei acțiuni. 129 (Îs) ~ de lucru Muncitori. 130 (Iuz; csnp; îs) ~ curentă Carte de atu cea mai mare. 131 (Jur; îs) ~ moartă Situație a acelor bunuri care aparțineau orașelor, spitalelor, mănăstirilor și nu puteau fi înstrăinate. 132 (La unele jocuri de cărți; îas) Situație în care se distribuie cărțile unui jucător fictiv sau unul din cei prezenți nu joacă, partenerul de echipă mânuind și cărțile lui. 133 (Reg; îs) Frate de ~ Cavaler de onoare la nuntă. 134 (Reg; îs) Cumnat de ~ Vornicel la nuntă. 135 (Rar) Creație a cuiva. 136 (Precedat de anh „o”, „niște”; udp „de”) Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. 137 (Pop; udp „de”) Indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel strânse la un loc Si: mănunchi (1). 138 (În legătură cu un no sau, rar, un nc) Categorie. 139 (În legătură cu un no sau, rar, un nc) Calitate. 140 (Reg; îs) Copii de două mâini Copii rezultați din căsătorii anterioare ale soților. 141 (Îla) De toată ~na sau de multe mâini De toate felurile. 142 (Reg) Unelte sau obiecte de gospodărie sau părți ale acestora care se aseamănă, ca formă și utilizare, cu mâna (1). 143 Unelte sau obiecte de gospodărie sau părți ale acestora care se apucă și se manevrează manual. 144 Fiecare dintre cele două lemne laterale ale codârlei la car. 145 Întinzătoare la car. 146 Leucă la car. 147 Picior la sanie. 148 Țepușă la sanie. 149 Spetează dintre coarnele plugului. 150 Schimbătoare la plug. 151 Spetează la războiul de țesut. 152 Stâlp între picioarele sulului la războiul de țesut. 153 Muierușcă (8) la războiul de țesut. 154 Fofează la vârtelniță. 155 Lemn care ține jugul între corfe, la joagăr. 156 Cioacă la joagăr. 157 Lemn care transmite jugului mișcarea crivalului, la joagăr. 158 Japă la joagăr. 159 Măsea la coasă. 160 Chingă a căpriorilor la casă. 161 Titirez la moară. 162 (Reg) Mâner al ferăstrăului. 163 (Reg) Mâner al coarbei. 164 (Reg) Mâner al sfredelului. 165 (Reg) Sul sau scripete al fântânii. 166 (Reg) Prăjină prevăzută la unul din capete cu un coșuleț cu care se culeg fructele din pomi, pentru a nu se zdrobi. 167 (Pes; lpl, îs) Mâinile sacului Fiecare dintre cele două brațe laterale, făcute din nuiele, pe care se întinde plasa sacoviștei Si: aripi. 168 (Pes; îs) Mâinile cutiței Fiecare dintre cei doisprezece pari, lungi de 3-4 m, care susțin pereții cutiței Si: prefuste. 169 (Pes; îs) Mâinile jugurilor Lemne lungi cu ajutorul cărora se țin și se mânuiesc jugurile lesei. 170 (Îs) ~ curentă Balustradă.
m'ână² sf [At: CALENDARIU (1814), 35/8 / Pl: ? / E: ngr μήν] (Înv; îs) ~na anului Element cronologic care servește la determinarea zilei săptămânii cu care începe fiecare lună dintr-un an.

mană

MÁNĂ s. f. 1. Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor mici ghemuri cenușii, purtate uneori în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. pâine făcută din acest lichen. ** Fig. Rod; frupt. ** Belșug, abundență. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee toxică din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule, care crește în preajma apelor și prin mlaștini (Glyceria aquatica). 4. Rouă sau ploaie de vară pe vreme însorită, care are un efect dăunător asupra dezvoltării plantelor; p. ext. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare imediat după ploaie. - Din sl. mana, ngr. mánna.
mánă (-ne), s. f. - 1. Lichen comestibil. - 2. Beneficiu, profit. - 3. Abundență, productivitate. - 4. Secreție vîscoasă a unor plante. - 5. Oidium (Perenospora viticola). - Mr. mană. Ngr. μάννα (sec. XVII), în parte prin bg. mana (Tiktin; Candrea). - Der. mănos, adj. (fertil, bogat; folositor, rentabil); înmănoșa, vb. (Trans., rar, a fertiliza); mănoșie, s. f. (abundență, fertilitate).
mánă f., pl. e (ngr. și vgr. mánna, d. ebr. man). Un aliment miraculos pe care, după cum zic Jidaniĭ, Dumnezeŭ li-l trimitea lor pe cînd umblaŭ vagabonzĭ pin deșert. Fig. Aliment abundant și eftin saŭ alt chilipir: bugetu e mana multora. Producțiune, spor: mana cîmpurilor, a vacilor. Un suc dulce și gros care picură din niște varietățĭ de frasin (V. mojdrean). Pîrpoală, o boală a vițeĭ de vie cauzată de cĭuperca parazită plasmópara (saŭ peronóspora) viticola (fr. mildiou, engl. mildew), și care se evită stropind vița cu o soluțiune de sulfat de cupru. O boală cauzată vegetațiuniĭ de o ploaĭe cu soare. Mană de ape, o graminee acŭatică (glycéria aquatica [saŭ spectabilis]). Mana Jidovuluĭ, smeură (Trans.).
mánă, -e, s.f. - 1. (în mit. diferitelor popoare) O forță impersonală cu caracter sacru, ce se poate afla în orice lucru sau ființă. 2. (în mit. rom.) Substanță activă, potență fecundă sau calitate a unei substanțe nutritive: mana câmpului, mana grâului, mana laptelui etc. (Evseev 2001). 3. „Laptele gros și unturos, galben ca ceara, dulce ca mierea, gros ca untura” (Papahagi 1925: 283): „Untu tău, / Mana ta, / Puterea ta” (Bilțiu 1990: 300). - Din sl. mana.
mánă s. f., g.-d. art. mánei
mană f. 1. nutriment miraculos (căzut din cer) al Israeliților în deșerturile Arabiei; 2. suc ce curge din unele vegetale și care formează un purgativ ușor; 3. (termen ciobănesc) lapte smântânos, lapte mult și bun: mana vitelor; poporul crede că babele vrăjitoare, în zorile zilei de Sf. Gheorghe, iau mana vacilor, atunci laptele e stricat, vânăt și nu prinde smântână: poate au luat strigoaicele mană dela vaci CR.; 4. fig. spor, belșug: cler îngrășat cu mana averilor mănăstirești AL.; 5. rouă de vară ce strică roadele și în special vița de vie; 6. Bot. mana jidovului, rug de munte sau smeur. [Lat. MANNA; sensul 3 e o aplicațiune indigenă și specială a termenului biblic].
MÁNĂ s. f. 1. Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor mici gheme cenușii, purtate uneori de vânt în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. pâine făcută din acest lichen. ** Fig. Rod; frupt. ** Belșug, abundență. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee toxică din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule (Glyceria aquatica). 4. Rouă sau ploaie de vară pe vreme însorită, care are un efect dăunător asupra dezvoltării plantelor; p. ext. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare imediat după o ploaie. - Din sl. mana, ngr. mánna.
MÁNĂ s. f. 1. (Și în compusul mană-cerească) Lichen comestibil, care crește în mare cantitate prin deșerturile Asiei și ale Africii de nord și care, smuls de furtuni, este ridicat la înălțimi, de unde cade la pămînt ca o grindină; măcinat, dă o făină din care în timp de foamete se face pîine (Lecanora escidenta). 2. Ciupercă parazită care atacă unele plante ca vița de vie, cartoful, tutunul etc. (Plasmopara viticola); boală produsă de această ciupercă. ** Secreție a frunzelor unor plante, care apare pe timp călduros cu nopți reci ca un strat lucitor, lipicios. 3. Fig. Rod, fruct. Poate c-au luat strigoaicele mana de la vaci. CREANGĂ, A. 45. ** Belșug, abundență. Norul plin de mană trece și revarsă O ploaie roditoare pe brazda care-i arsă. ALECSANDRI, P. III 332. Asta-i mană din cer, se zice cînd după secetă vine ploaie. ** Mîngîiere, balsam. Cîntul meu ca mana se răsfiră Peste jalea grea a veacului. BENIUC, V\. 78. 4. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina dreaptă și cu numeroase spiculețe; crește prin mlaștini, lacuri și pe marginea apelor (Glyceria aquatica).
m'ană sf [At: PSALT. 157 / V: (reg) me'a- / E: slv мана, ngr μάννα] 1 (Șîs ~ cerească, ~na evreilor) Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor glomerule cenușii diseminate adesea sub formă de ploaie (Lecanora esculenta). 2 (Pex) Pâine făcută din mană (1). 3 (Pop; șîs ~na albinelor) Polen al florilor de porumb, de secară etc. 4 (Pop; îas) Polen de brad sau de fag, care plutește primăvara pe deasupra pădurilor, apelor etc. Si: moină (4) galbenă. 5 (Șîs ~na florilor) Nectar. 6 (Pex; îas) Miere. 7 Suc cleios care se obține prin crestarea scoarței anumitor arbori, în special a frasinului de munte, și care este folosit ca laxativ. 8 Secreție cleioasă și strălucitoare care apare pe frunzele unor plante, în zilele călduroase care urmează după nopți reci. 9 (Reg; îc) ~-de-apă (sau ~-de-ape) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și flori hermafrodite dispuse în spicule care crește prin mlaștini și pe marginea apelor Si: roua-cerului (Glyceria aquatica) 10 (Bot; reg; îc) ~na-câmpului Barba-ursului (Usnea). 11 (Bot; reg; îc) ~na-pământului Rodul-pământului (Arum maculatum). 12 (Reg; îc) ~na-pădurii Planta Asphodelus odoratus. 13 (Reg; îc) ~na-albinelor Plantă nedefinită mai îndeaproape. 14 (Bot; reg; îc) ~-jidovească sau ~na-jidovului Zmeur (Rubus idaeus). 15 (Fig) Recoltă bogată în semănături. 16 (Pex) Condiții prielnice pentru o recoltă bogată. 17 Belșug de lapte de vite Si: frupt. 18 (Reg) Belșug de produse la recolta stupilor. 19 (Fig) Cantitate mare de bunuri materiale Si: câștig, profit, venit. 20 (Îvp; îe) A nu fi de vreo ~ sau a nu fi mare ~ (de) A nu fi de valoare sau de folos, a nu aduce profit. 21 Boli diverse ale plantelor cultivate, cauzate de ciuperci parazite care, pătrunzând în țesuturile verzi ale plantelor și localizându-se în special în frunze, provoacă apariția unor pete ruginii Vz mălură, perenosporă, rugină, tăciune. 22 Rouă sau ploaie de vară (pe vreme însorită) care are un efect dăunător asupra plantelor. 23 (Pex) Stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare după ploaie. 24 (Reg) Un fel de rouă care cade pe plante și care, fiind mâncată de albine, le produce o boală numită coleră.

măna

MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. - Din mană.
!măná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se măneáză
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. - Din mană.
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre unele plante) A căpăta boala numită mană; a se îngălbeni, a se strica.
măn'a vr [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (1) ~ni / Pzi: 3 ~nează / E: mană] (D. unele plante cultivate) 1 A căpăta mană (22). 2 A se strica din cauza manei (22). 3 (Pgn) A putrezi.
mân'i v vz măna

mâna

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. * Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ** Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ** Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. - Lat. minari „a amenința”.
a mâna porcii la jir expr. a sforăi în somn.{{Nu e argotic, e popular/37443}}
mână măgaru\'! expr. pleacă de-aici!, ia-o din loc!
mîná (mấn, mânát), vb. - 1. (Înv.) A urmări. - 2. A izgoni. - 3. A trimite. - 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a amenința” (Diez, I, 270; Pușcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112).
1) mîn, a -á v. tr. (lat. mĭnare, a mîna, a conduce [minare plaustrum, a duce caru]; it. menare, pv. cat. vsp. menar, fr. mener. V. îndemn). Fac animalele să meargă, maĭ ales vorbind de cele înhămate: a mîna caiĭ, boiĭ. Fig. Îndemn: furia îĭ mînă. A mîna ca pe Bărăgan, a mîna caiĭ foarte răpede ca cum aĭ fi în pustia Bărăganuluĭ, unde nu țĭ-e frică că veĭ călca lumea.
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânà v. 1. a face să meargă înainte, vorbind mai ales de animale: mână boii la apă, mână calul iute; 2. fig. a îmboldi: ce-i mâna pe ei în luptă? EM. [Lat. MINARI].
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. * Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ** Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ** Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. - Lat. minari „a amenința”.
MÎNÁ, mîn, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la animale de tracțiune) A îndemna la mers (trăgînd de hățuri, îmboldind, strigînd), a conduce pe un drum, a face să urmeze o anumită direcție. E-n amurg. Pe deal bulgarul liniștit își mînă carul. COȘBUC, P. II 27. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa, să mîn boii d-a călare. CREANGĂ, P. 47. Încălecînd pe una din iepe, mînă pe celelalte. EMINESCU, N\. 20. Aud moara vîjîind Pe badea boii mînînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. * (Rar, cu privire la alte animale) Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască. COȘBUC, P. II 167. O nuia lungă... cu care mătură fundul apei de pe lîngă maluri, mînînd peștele-n calea volocului. ȘEZ. IV 115. * Absol. Rădvanul zbura pe cale. Surugiii mînau din șele și chiuiau. GALACTION, O. I 74. Te rog să mîi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. CREANGĂ, P. 115 Stați puțin și nu mînați, Lîngă boi v-alăturați. ALECSANDRI, P. P. 387. * Expr. (Familiar) A mîna porcii la jir v. jir. A mîna pe tînjală v. tînjală. ** (Cu privire la obiecte) A împinge, a face să alunece. Oltule cu repezi valuri! Multe, mîndre flori dezmierzi... Du-le Oltule, le mînă Mîndru tresărind mereu! Numai una să-mi rămînă: Floarea sufletului meu. CERNA, P. 144. ** A goni (animale sălbatice). Leoaica mînă, gonește pe ciuta cea îngrozită. CONACHI, P. 269. 2. (Cu privire la persoane) A sili să meargă undeva, a îmboldi, a îndemna, a împinge spre o țintă. Cîțiva ostași cu baionetele la puști coborîră în șlep și-i mînară sus pe prizonieri. DUMITRIU, N\. 140. Tatarii începeau a mîna pe cei prinși. SADOVEANU, O. VII 15. Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine, Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mîn'! EMINESCU, O. I 59. * Fig. (Subiectul este un abstract) Poate-i vrun bătut de soartă, Care-aleargă pe cîmpie... Dor îl mînă, griji îl poartă. COȘBUC, P. I 221. Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mînă pe tine! CARAGIALE, O. I 249. Năvălesc dușmani mereu... Păcatu-i mînă din urmă. Mulți au mai venit la noi, Puțini s-au dus înapoi. ALECSANDRI, P. P. 172. ** A conduce. (Fig.) Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare. EMINESCU, O. I 148. ** (Regional) A trimite pe cineva undeva, a spune sau a porunci cuiva să se ducă undeva sau să facă ceva. M-o mînat pe mine ingineru să le arăt. DEMETRIUS, V\. 88. Directorul, foarte nervos, mînă un vătășel călare. CARAGIALE, N\. S. 63. M-a mînat maica să țăs. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 428. 3. (Subiectul este o forță oarecare) A pune în mișcare, a mișca din loc, a face să înainteze, a împinge din urmă, a duce. Cu grabă, a pornit un vînt învierșunat mînînd vîrtejuri de pulbere. SADOVEANU, E. 5. Un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II 69. În luntre era un turc care o mîna. RETEGANUL, P. III 5. ** Intranz. (Neobișnuit) A merge repede, a se grăbi. Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. DELAVRANCEA, S. 195. Mîndra-n urmă-i se lua Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 629.
mân'a¹ [At: PSALT. 166 / Pzi: mân și mâi; Cj: să mân, să mâi; Grz: mân'ând, (pop) mâ'ind / E: ml minari „a amenința”] 1 vt (Fșa) A dirija mersul unui animal. 2 vt (Fșa) A dirija mersul unui vehicul cu tracțiune animală. 3 vt (Fșa) A stimula la mers. 4 vt (Fam; îe) A ~ porcii (la jir sau, rar, la Brașov) A sforăi în somn. 5 vt (Îe) Mână măgaru'! Pleacă de aici! 6 vt (Fig) A determina să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel. 7 vt (Pop; pan; c. i. vehicule cu diferite genuri de tracțiune) A conduce. 8 vi (Abs) A pomi. 9 vi (Abs) A se deplasa. 10 vi (Abs) A grăbi. 11-12 vti (Indicând o deplasare în spațiu) A duce pe cineva la... 13-14 vti (Indicând o deplasare în spațiu) A îndruma pe cineva spre... 15-16 vi, vr (Înv) A (se) deplasa spre... 17 vt (Pop) A lua cu sine. 18 vt (Îvr) A pune pe fugă. 19 vt (Reg) A îndepărta. 20 vt (Reg; c. i. un animal sălbatic, un vânat) A hăitui. 21 vt (Reg, c. i. un animal sălbatic, un vânat) A adulmeca. 22 vt (Îvp) A trimite pe cineva undeva. 23 vt (Reg; îe) A-l ~ (pe cineva) afară sau a-l ~ burduhanul A avea diaree. 24 vt (Îvr; c. i. o scrisoare, o petiție etc.) A expedia. 25 vt A pune în mișcare. 26 vt A mișca din loc Si: a deplasa, a împinge. 27 vr (Reg) A aluneca. 28 vt (Înv; Ban) A da în judecată. 29 vrr (Ban) A se ciorovăi. 30 vr (Înv) A duce mai departe. 31 vt (Îe) A(-și) ~ viața sau a o ~ A-și duce viața. 32 vr (D. timp) A trece. 33 vt (Mun) A înainta cu săpatul într-o mină, într-o galerie etc.
mân'a² vt [At: ARH. FOLK. III, 113 / Pzi: mân / E: ns cf mână¹] (Pop; în superstiții) A fermeca.
mân (animalul), mâni 2, mâne 3 conj., mânând ger.

mânea

MÂNEÁ, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ** (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. * Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mâi; part. mas] - Lat. manere.
mîneá (mấn, mas), vb. - A înnopta, a-și petrece noaptea undeva. - Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea. - Der. mas, s. n. (acțiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Pușcariu 1079 și Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum).
mâneá, mân, vb. intranz. - A rămâne peste noapte la cineva; a poposi; a înnopta: „În sara de Anul Nou (struțul) îl punem și mâné acolo în apă” (Bilțiu 2001: 243; Ieud). - Lat. manere (Pușcariu, Candrea-Densusianu, cf. DER).
mâneá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mấne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 să mấie/să mấnă; part. mas; ger. mâínd/mânấnd
mâneà v. 1. a trage în gazdă; 2. a rămânea peste noapte: a mas în pădure. [Lat. MANERE, a rămânea, românește cu sensul restrâns].
MÂNEÁ, mấi, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ** (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. * Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mấn; part. mas] - Lat. manere.
MÎNEÁ, mîi, vb. II. Intranz. (Adesea determinat prin «peste noapte», «de noapte» sau «noaptea») A petrece toată noaptea, a dormi undeva, a rămîne, a se adăposti, a poposi undeva (peste noapte). Nu-l las niciodată să se depărteze ori să mîie la conacul tîrlei, dincolo peste Olt. GALACTION, O. I 65. Călătorii ajunseră în sat... și maseră peste noapte acolo. MACEDONSKI, O. III 15. Mîi de noapte aici; pleci mîine pe lumină. CARAGIALE, P. 36. * (Familiar) Parcă i-au mas șoarecii (sau o cireadă de boi) în pîntece, se spune despre un om foarte flămînd sau nesătul. Ia mai îngăduiți oleacă măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas șoarecii în pîntece. CREANGĂ, P. 259. Ai flămînzit?... Mai așteaptă, doar n-a mas o cireadă de boi în pîntecele tău. CONTEMPORANUL, VII 99. - Forme gramaticale: conj. pers. 3 sg. și pl. să mîie, perf. s. măsei, part. mas, gerunziu mîind. - Prez. ind. și: mîn (BENIUC, V\. 72, HOGAȘ, M\. N\. 77).
2) mîn și mîĭ, mas, a mîneá v. intr. (lat. mănére, a rămînea, a mînea; it. manére, pv. maner, vfr. manoir, sp. manir, pg. maer. - Mîn saŭ mîĭ, mîĭ, mîne, mîném, mînețĭ, mîn; mîneam; măséĭ, măseșĭ, mase, maserăm, maserățĭ, maseră; să mîĭe saŭ să mînă; mîind și mînînd. V. rămîn). Rămîn peste noapte: am mas la han.
mînea (ind. prez. 1 sg. mîi, conj. mîie)
mâne'a vi [At: PALIA (1581), 69/6 / V: (rar) m'âne, (reg) mân'a / Pzi: mân, (îvr) mâi / Ps: m'ăsei / Cj: să mâi / Par: mas / Grz: mâ'ind / E: ml manere] 1 (Îvp; șîs ~ de noapte, peste noapte, noaptea) A petrece undeva noaptea Si: a dormi, a rămâne, (reg) a măsălui. 2 (Reg; îe) Mâie (sau ~-o-ar) (pe) unde a înserat De nu s-ar mai întoarce! 3 (Îae; euf) Drac. 4 (Îrg) A poposi. 5 (Pop; îe) (Parcă) i-au mas șoarecii (sau o cireadă de boi) în pântece Se spune despre un om care este mereu flămând. 6 (Înv) A rămâne într-o anumită stare, situație. 7 (Reg) A mai rămâne dintr-un tot.
mân (peste noapte), mâi 2, mâie 3 conj., măs'e'i aor., mas prt. și sb. mânere inf. s.
m'âne² v vz mânea