Căutare "munte" -

2 rezultate:

• munte (50 definiții)
• Munte (2 definiții)

munte

• la munte expr. (deț.) izolator; (în) secția restrictivă.
• múnte (múnți), s. m. - Ridicătură de pămînt mai mare decît dealul; lanț montan. - Mr., istr. munte, megl. munti. Lat. montem (Pușcariu 1128; Candrea-Dens., 1169; REW 5664), cf. it., sp., port. monte, prov., fr. mont, cat. munt. Se folosește în Trans. cu sensul special de „pășune”, cf. sp. monte „pădure”. - Der. Muntenia s. f. (Valahia); muntean, adj. (de la munte); muntean, s. m. (locuitor al Munteniei); muntenesc, adj. (muntean, valah); muntenește, adv. (ca în Valahia); muntenism, s. n. (particularitate lingvistică din Muntenia); munticel, s. m. (colină), cf. muncel; muntar, s. m. (Trans., mulgător de vaci și oi care pasc); muntos, adj. (de munte), pe care Pușcariu 1229 îl derivă direct din lat. montuōsus. - Din rom. provine pol. multanka „flaut”, din numele propriu muntenia (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea, Elemente, 403).
• MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. * Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ** Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ** Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere capitalistă de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. - Din lat. mons, -tem.
• stațiune la munte expr. (deț.) izolator.
• múnte m. (lat. mons, mŏntis, munte; it. sp. pg. monte, vsp. muent, pv. fr. mont, cat. munt. V. mondir). Mare ridicătură de pămînt naturală, ca: Ceahlău, Omu ș. a. Pl. Șir de munțĭ, ca Alpiĭ, Carpațiĭ ș. a. Fig. Mare grămadă: munțĭ de grîŭ. Un om cît un munte, un om înalt și robust. Munte de pietate (it. monte di pietà: monte, „depozit”, și pietà, „milă”), așezămînt de împrumut pe amanet fără dobîndă supt controlu statuluĭ p. a feri poporu de exploatarea cămătarilor. (Primu munte de pietate s\'a înființat la Perugia, în Italia, la 1462, ĭar în Germania la Nürnberg în 1498). Prov. Munte cu munte se\'ntîlnește, dar încă om cu om, e posibil să te maĭ întîlneștĭ cu cineva după maĭ mult timp. V. colnic, deal, dîmb, măgură.
• múnte s. m., pl. munți
• munte m. ridicătură mare de pământ (ce trece peste 300 metri): cel mai înalt munte al globului e Everest; 2. fig. grămadă mare: munte de zăpadă, de ghiață. [Lat. MONTEM].
• Afiniș (Munții) m. o ramură a Biharului care se prelungește până la Cluj.
• Anzi (Munții) pl. sau Cordilierii Anzilor, imens lanț de munți în America de S. d\'alungul coastei oceanului Pacific, pe o lungime de 7.500 km.
• Apalași (Munții) pl. V. Alegani.
• Apuseni (Munții) pl. sau Munții Metalici, șir de munți ce se întind între Mureș și Arieș, coprinzând 5 județe ardelene.
• Aventin (Muntele) m. una din cele 7 coline ale Romei antice. Acolo se retraseră plebeii revoltați în contra patricienilor.
• Cantabri pl. 1. (Munții), partea Pirineilor spanioli, în Biscaya; 2. popor din vechea Spania, cari locuiau la S. de golful Gasconiei.
• Capitoliu (Muntele) m. una din cele șapte coline ale Romei, care purta Capitoliul.
• Ceveni (Munții) pl. lanț de munți în centrul Franței.
• Ceviot (Munții) pl. lanț de munți care separă Anglia de Scoția. Oi foarte căutate.
• Ciuc n. 1. (Munții), șir carpatic constituit dintr\'o singură culme, la S. de Trotuș; 2. (Csik), județ în Transilvania, așezat pe stânga Oltului cu 140.000 loc.; 3. (Mercurea sau Szereda), capitala județului, pe valea Oltului: 6000 loc.
• Comarnic (Muntele), n. 1. ramură a Carpaților, în jud. Argeș, separă basi nul Oltului de al Vedei; 2. sat la N. de Ploești: 6700 loc. Brânzeturi și cariere de argilă foarte bună pentru ciment.
• Cordilieri (Munții) pl. V. Anzi.
• Cristianul (Muntele) m. ramură a munților Bucegi, care se prelungește până aproape de Brașov.
• Făgăraș (Fógaras) n. 1. (Munții), porțiunea Carpaților ardeleni ce se întinde până la Olt, cu piscul uriaș Negoiul; 2. (Șesul), câmpie roditoare străbătută de Olt; 3. (Țara Oltului), od. ducat român în sec. XIII, azi județ în Ardeal: 93.000 loc.; 4. oraș în județul cu acelaș nume, așezat între Sibii și Brașov: 6500 loc. (Făgărășean).
• Gherghiu (Györgyö) m. Munții Gherghiului, massiv spre S.-V. de munții Bistriței, separă apele Bistricioarei de ale Mureșului.
• Giurgea (Muntele) f. culme în jud. Putna, despărțind apa Râmnicului de a Milcovului.
• Grenteș (Muntele) n. porțiune a Carpaților dela vama Bicazului până la S. de jud. Suceava.
• Hangu (Muntele) m. 1. massiv între Bistrița și Bicaz, având în centru Ceahlăul; 2. sat în jud. Neamțu, lângă care e un izvor de ape minerale.
• Hațeg (Hátzeg) n. 1. (Muntele) porțiune a Carpaților cu piscul Retezatul; 2. (Valea), șes frumos spre N. de muntele cu acelaș nume, udat de râul Streiu; 3. orășel ardelenesc pe Streiu: 2598 loc. (dintre cari 1996 români).
• Iacobdeal n. (sau Muntele Carol I) 1. deal în Dobrogea pe lângă Dunăre; 2. carieră de granit de o calitate excelentă.
• Incu (Muntele) m. pisc al Carpaților, lângă apa Cirimușului.
• Mehedinți pl. 1. (Munții), porțiune a Carpaților în jud. cu acelaș nume; 2. cel mai apusean județ al Munteniei, a cărui parte nordică e formată de massivul Carpaților: 295.000 loc. Cap. Turnu-Severin (Mehedințean).
• Metalici (Munții) pl. 1. V. Erzgebirge; 2. massiv la S. de Munții Apuseni, se desface în două șiruri: Trascăul și Zarandul.
• Munte (St.) m. numele popular al Muntelui Athos.
• Neamțu m. 1. (Muntele), porțiune a Carpaților, desparte basinul Moldovei de al Bistriței; 2. gârliță, afluent al Moldovei; 3. județ așezat în partea de N.-V. a Moldovei: 169.000 loc. Cap. Piatra; 4. (Târgu-Neamțu), oraș în județul cu acelaș nume: 10.000 loc. Spital și fabrică de postav.
• Negri (Munții) pl. numiți Carpații centrali, vin din Galiția si Bucovina, despărțind basinul Siretului de al Prutului.
• Pădurea-Neagră (Munții) f. sau Schwarzwald, lanț de munți, lung de 200 km., în marele ducat de Baden și în Wurtemberg.
• Palatin (Muntele) m. una din cele 7 coline ale Romei antice, la S. de Forul.
• Quirinal (Muntele) n. una din cele 7 coline ale Romei antice, pe care se află astăzi palatul regelui Italiei.
• Șandru (Muntele) m. pisc al Carpaților în jud. Bacău.
• Sebeș n. 1. (Muntele), ramură nordică a munților Sibiului, între Mureș, Olt si Sebeș; 2. afluent de-a stânga Mureșului; 3. (săsesc), oraș în jud. Alba, situat pe râul Sebeș, numit de Unguri Százs-Sebes si de Sași Mühlbach, cu vinuri bune: 7500 loc.
• Sibiu n. 1. (Munții), lanț de munți ardeleni la E. de ai Paringului; 2. (Nagy-Szeben), județ în Transilvania cu 166.000 loc., în majoritate români; 3. cap. jud. Sibiu, numit de Unguri Szeben și de Sași Hermanstadt, situat pe ambele maluri ale râului Cibin; oraș înființat de Sași, reședința Mitropolitului român neunit: 35.000 loc. Academie juridică, Bibliotecă și colecțiune de antichități (Muzeul Brukkenthal).
• Sturul (Muntele) m. pisc al Carpaților, jud. Mehedinți.
• Tarcău (Muntele) n. 1. massivul Carpaților din S. Moldovei: 2. pisc al Munților Apuseni, între Bistrița și Bicaz, la poalele cărora s\'au dat lupte între Români și Unguri (1848-1849). Piscul Tarcăului e situat chiar pe fosta graniță dintre Moldova și Transilvania; 3. sat și carieră în jud. Neamțu cu o gresie cenușie foarte dură: 1700 loc.
• Uriași (Munții) m. pl. sau Riesengebirge, massiv între Silezia și Boemia, din care pornește Elba.
• Vălenii-de-munte pl. orășel în jud. Prahova, cu o pozițiune frumoasă, pe apa Teleajenului: 4900 loc. Curs de vară pentru adulți. Țuică bună.
• MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. * Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ** Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ** Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. - Lat. mons, -tem.
• MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pămîntului mai mare decît dealul, de obicei stîncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. În fața noastră, munții Dobrogei stăteau nemișcați, cu frunțile posomorite, la spatele pădurilor de sălcii și mlaștinilor întinse. DUNĂREANU, N\. 28. Cînd să pună mîna pe dînsa, zbîr! pe vîrful unui munte și se ascunde după o stîncă. CREANGĂ, P. 268. Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. E un brad în munte, Cu crăci verzi, cu verde frunte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. * (În metafore și comparații, pentru a exprima proporțiile neobișnuite ale unui lucru) Un munte de om. ▭ Un val ca un munte. DRĂGHICI, R. 34. * Loc. adj. De munte = de la munte. Sub un ulm Aluta cată să se culce, Și cu flori de munte face fraged pat. BOLINTINEANU, O. 86. Atunce falnic omul ridică a sa frunte Și-n ceruri cu mîndrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte. ALECSANDRI, P. I 125. (În raport cu regiunea Moldovei și a Munteniei) De peste munți = din Transilvania. Romînii de peste munți. * Expr. Prin munți și văi = peste tot. Munte de gheață = ghețar plutitor. ** (Popular) Loc de pășune. Turmele de-și aduna Și la munte le pornea. TEODORESCU, P. P. 513. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare de ceva. Pe lîngă zidurile uzinei, adevărați munți de oțel și fier, de fontă și aramă. STANCU, U.R.S.S. 195. Mihai porni înapoi pe solul turcesc.. trimițînd sultanului vorbe pașnice și, în secret, făgăduind munți de aur. BĂLCESCU, O. II 273. 3. (Numai în expr.) Munte de pietate = casă de amanet în țările burgheze. Cocoșul ținea loc ceasornicului amanetat la muntele de pietate. C. PETRESCU, C. V\. 23.
• Dorna f. 1. (Munții), porțiune a Carpaților Moldovei în jud. Suceava; 2. sat în jud. Suceava: 2200 loc. Ape minerale; 3. (Pasul), trecătoare deschisă de râul Bistrița, pune în comunicațiune Iașii cu orașul Bistrița din Ardeal; 4. (Vatra), localitate în Bucovina cu ape feruginoase. V. Șarul.
• Blanc m. 1. (Muntele), cel mai înalt pisc muntos al Europei în Alpi: 4810 m.; 2. (Capul), în Africa, pe coasta occidentală a Saharei.
• Sacru (Muntele) m. munte la N.-E. de Roma, unde plebeii se retraseră spre a scăpa de tirania decemvirilor (sec. V a. Cr.).
• m'onte sm vz munte
• m'unte sm [At: PSALT. 140 / V: (îrg) m'onte, (reg) ~a sfa (Pl: ~nțile) / Pl: ~nți / E: ml mons, -tis] 1 Formă de relief convexă sau ascuțită, a cărei culme are înălțimi care în general depășesc 800 m, dominând fundul văilor învecinate cu peste 500 m. 2 (Îlav) Prin ~nți și văi Pretutindeni. 3 (Rar; îe) A se face ~ și punte A depune toate eforturile pentru a reuși Si: a se face luntre și punte. 4 (Csc) Regiune sau zonă muntoasă. 5 (Reg; îe) A trăi precum calul la ~ A trăi în libertate, fără să depindă de nimeni. 6 (Îs) ~ de gheață Aisberg. 7 (Reg) Pășune la munte (1). 8 (Udp „de”) Cantitate mare. 9 (Udp „de”) Grămadă înaltă. 10 (Cdp fr mont~de-piété; îs) ~ de pietate întreprindere specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal.

Munte

• m'onte sm vz munte
• m'unte sm [At: PSALT. 140 / V: (îrg) m'onte, (reg) ~a sfa (Pl: ~nțile) / Pl: ~nți / E: ml mons, -tis] 1 Formă de relief convexă sau ascuțită, a cărei culme are înălțimi care în general depășesc 800 m, dominând fundul văilor învecinate cu peste 500 m. 2 (Îlav) Prin ~nți și văi Pretutindeni. 3 (Rar; îe) A se face ~ și punte A depune toate eforturile pentru a reuși Si: a se face luntre și punte. 4 (Csc) Regiune sau zonă muntoasă. 5 (Reg; îe) A trăi precum calul la ~ A trăi în libertate, fără să depindă de nimeni. 6 (Îs) ~ de gheață Aisberg. 7 (Reg) Pășune la munte (1). 8 (Udp „de”) Cantitate mare. 9 (Udp „de”) Grămadă înaltă. 10 (Cdp fr mont~de-piété; îs) ~ de pietate întreprindere specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal.