Căutare "muzica" -

1 rezultate:

• muzică (13 definiții)

muzică

• múzică (múzici), s. f. - 1. Creație artistică cu ajutorul sunetelor. - 2. Muzicuță, armonică. - 3. (Arg.) Gură, plisc. - Mr. muzica. Fr. musique, și în mr. din it. musica, cf. tc., bg. muzika. Este dubletul lui musichie, s. f. (muzică; muzică gregoriană), înv., din mgr. μουσιϰή (Gáldi 212), cf. sl. musikija. Ortografia musică (și der.) este înv. - Der. muzic, s. m. (înv., muzician), din it. musico; muzical, adj., din fr. musical; muzicant, s. m., din germ. Musikant; muzicesc, adj. (înv., muzical); muzicuță, s. f. (armonică; Arg., gură).
• MÚZICĂ, (4) muzici, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. 2. Știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creație componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziții muzicale. * Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. 4. Orchestră. * Muzică militară = fanfară. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor. - Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik.
• MÚZICĂ s.f. 1. Arta de a îmbina în mod armonios sunete pentru a exprima idei, sentimente. 2. Știința sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului și armoniei. 3. Operă, bucată muzicală, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. 4. Formație instrumentală; orchestră. * Muzică militară = fanfară; (fam.) a-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. [Var. musică s.f. / < lat., it. musica, fr. musique < gr. mousike - arta poeziei și a cântecului].
• MÚZICĂ s. f. 1. artă care exprimă cu ajutorul sunetelor sentimente și atitudini. ** ă sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor. 2. știința sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului și armoniei. 3. operă, bucată muzicală, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. ** ~ ușoară = muzică cu caracter distractiv, adesea în ritmuri de dans. 4. formație instrumentală; orchestră. ** ~ militară = fanfară; (fam.) a-i face (cuiva) ~ = a-i face (cuiva) scandal. (< lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik)
• muzică, muzici s. f. gălăgie, scandal.
• a face muzică expr. (intl.) a se plânge, a protesta.
• *múzică f. (lat. música, vgr. musiké, fem. d. musikós, muzical, d. mûsa, muză). Arta de a combina sunetele ca să formeze un cîntec, să placă auzuluĭ. Teoria acesteĭ arte: a învăța muzica. Trupă de muzicanțĭ: muzica militară. Instrument muzical automatic saŭ mică armonică de gură (Pop.). Muzică cifrată, sistema de a scrie o melodie cu cifre și cu alte semne. A face muzică, a studia muzica, a cînta: de la 4-6 fac muzică. - Muzica a fost știută din cea maĭ mare vechime. La vechiĭ Grecĭ, aŭ fost renumițĭ muzicanțĭ Apóline, Orfeŭ, Linu și Anfione. După legendă, la sunetele lireĭ luĭ Anfione, petrele s\'aŭ mișcat singure și aŭ format zidurile Tebeĭ, ĭar cînd cînta din liră Orfeŭ, fearele veneaŭ lîngă el și ascultaŭ în tăcere, și arboriĭ îșĭ clătinaŭ în cadență ramurile. Renumit e și Pan, care cînta din naĭ. Din Biblie îl știm pe David, care pin sunetele harpeĭ liniștea furiile luĭ Saul. Notele muzicale cu care scriem noĭ astăzĭ îs inventate de Italianul Guido din Arezzo. - Vechĭ musichíe (după ngr.). V. psaltichie.
• !múzică s. f., g.-d. art. múzicii
• muzică f. 1. arta de a combina sonurile gamei într\'un mod plăcut auzului: a studia muzica; 2. studiu, executarea bucăților muzicale: a face muzică; 3. companie de muzicanți: muzica regimentului. [Termen primitiv mitologic: arta Muzelor].
• MÚZICĂ, (4) muzici, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. 2. Știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creație componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziții muzicale. * Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. 4. Orchestră. * Muzică militară = fanfară. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor. - Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik.
• MÚZICĂ, (2) muzici, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate în chip armonic; p. ext. opere create în domeniul acestei arte. Muzică populară romînească. ▭ În viața lui Lenau, muzica are o mare însemnătate. IONESCU-RION, C. 66. Danțul, muzica, pădurea, Pe acestea le-ndrăgii. EMINESCU, O. I 102. Acest neam este foarte iubitori de muzică. GOLESCU, Î. 119. * Muzică de cameră v. cameră. ** Melodie, armonie a unei compoziții muzicale executate cu vocea sau cu un instrument. Muzica curgea și se amesteca cu jocul - ca un vifor. SADOVEANU, O. VII 252. Undeva se aude o muzică minunată. C. PETRESCU, S. 45. * Fig. Secretul muzicii eminesciene rezidă în cuvînt, nu în rimă. ROSETTI, S. L. 54. Prin mîndra fermecare sun-o muzică de șoapte. EMINESCU, O. I 142. 2. Orchestră. Muzica rări tactul, pînă se opri obosită. BART, E. 151. Muzici vesele cîntară la botezul meu cu fală. MACEDONSKI, O. I 72. Ceasul... cînta mai frumos decît toate muzicile din lume. RETEGANUL, P. II 10. * Muzică militară = fanfară. Muzica militară cînta adinioarea în parc. IBRĂILEANU, A. 41. * Expr. (Familiar) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal.
• m'uzică sf [At: HERODOT (1645), 370 / V: (reg) m'ojică, m'ozgă, m'oz~, m'ozucă, ~zucă / A și: (reg) muz'ică / Pl: ~ici, (înv) ~ice / E: lat musica, it musica, fr musique, ger Musik, mg muzsika] 1 Artă de a exprima cu ajutorul sunetelor, combinate într-o manieră specifică, plăcută la auz, sentimente, stări și idei. 2 (Fig) Muzicalitate (6). 3 (Lsg csc; urmat de determinări care indică genul) Produs al artei musicale. 4 Compoziție. 5 Executare a unei compoziții muzicale. 6 (Pex) Audiere a unei compoziții muzicale. 7 (Pex) Melodie (1) în timpul executării ei. 8 (Fam; îe) A face ~ A plânge. 9 (Fam; îae) A face gălăgie, scandal. 10 Orchestră. 11 (Spc) Fanfară. 12 (Pex) Acordeon. 13 (Reg) Armonică. 14 (Reg) Muzicuță (1). 15 (Reg) Fluier din coajă de salcie. 16 (Lpl; îrg) Mecanism cu ajutorul căruia se reproduce o compoziție muzicală. 17 (Arg) Gură, considerată ca un organ al vorbirii. 18 (Arg; îlv) A-și ține ~ca A tăcea. 19 Știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei. 20 (Îs) ~ca sferelor Pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor.
• m'ojică sf vz muzică