- Ros (1 definiții)
- ros (7 definiții)
- roade (11 definiții)
- roșu (adj.) (29 definiții)
- roșu (culoare) (14 definiții)
Anagrame pentru "ros": ros / sor /
Vezi aici mai multe cuvinte care încep cu "ro"
Vezi aici mai multe cuvinte care încep cu "ros"
Vezi aici mai multe cuvinte care se termină cu "os"
Vezi aici mai multe cuvinte care se termină cu "ros"
Vezi aici mai multe cuvinte care încep cu "ro"
Vezi aici mai multe cuvinte care încep cu "ros"
Vezi aici mai multe cuvinte care se termină cu "os"
Vezi aici mai multe cuvinte care se termină cu "ros"
Ros
- ros, ro'asă a [At: DRLU / Pl: roși, ro'ase / E: roade] (De obicei urmat de determinări) 1 Măcinat (la suprafață) prin acțiunea (lentă) a unui agent exterior. 2 Uzat prin întrebuințare îndelungată. 3 (Fig) Care a avut mult de-a face cu ceva. 4 (Fig) Care e plictisit de ceva. 5 (Fig) Care este măcinat, consumat de... 6 (Mun; d. băuturi) Vechi.
ros
- ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. ** Fig. Care a avut mult de-a face cu..., care e plictisit de..., care e consumat de... 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... - V. roade.
- 2) rod (est) și roz (vest), ros, a roáde v. tr. (lat. rodere, it. ródere, pv. roire, rozer, vfr. roure, sp. pg. roer. V. rost). Mănînc, micșorez pin frecare: șoariciĭ rod cărțile, pila roade feru, cizma l-a ros la gleznă. Atac pe cale chimică: rugina roade feru. Fig. Consum, chinuĭesc pin întristare saŭ grijĭ: grija asta-l rodea. Cĭoplesc, civilizez: trăise pintre boĭerĭ și se maĭ rosese. V. refl. Mă civilizez. Mă frec, mă vîntur: te rozĭ de atîta timp pe la bucătărie, și tot nu știĭ să facĭ o cĭorbă. A te roade ceva (la inimă), a te chinui, a nu te lăsa în pace.
- ros, roásă adj. (d. rod). Atacat pin acțiunea pileĭ, a dinților saŭ a frecăturiĭ: cărțĭ roase de șoaricĭ, haĭne roase de vechime. Fig. Om ros pin lume, om cĭoplit, purtat pin lume.
- ros a. uzat: haină roasă în coate. [Lat. ROSUS].
- ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... - V. roade.
- ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; subțiat, măcinat. Își potrivește surtucul cam boțit și ros la coate. SADOVEANU, O. V. 335. Să-i mai spui Să-mi cumpere o coasă, Cea veche nu știu este ori nu-i, Și-o fi acum și roasă De cînd rugina scurmă-n ea. COȘBUC, P. II 59. Și tu citești scrisori din roase plicuri. EMINESCU, O. I 119. Un pat de scînduri, acoperit cu o cergă roasă, un scaun... și o masă... ALECSANDRI, C. 27. * (Cu arătarea agentului) Apoi intră, nu prin spărtura gardului, ci pe portița cu balamalele roase de rugină. DUMITRIU, P. F\. 59. Pupitrul vechi și ros de coatele atîtor generații. BART, S\. M\. 11. ** Fig. Care a avut mult de-a face cu..., care e plictisit de... Era ros de tribunale și se pricepea în daraveri. VLAHUȚĂ, O. A. 207. Doar de lume am fugit... Lui Ivan i-s roase urechile de dînsa. CREANGĂ, P. 314. 2. Fig. Mîncat, consumat de... Oanță s-a arătat a fi un om ros de nevoi. SAHIA, N\. 95. Penelopa, roasă de suferință, simți că un nou val de mînie îi turbură vederea. BART, E. 164. Păsăruică cu cunună, La ce cînți seara pe lună, Cînd inima mea nu-i bună? Că-i legată cu curele Și roasă de multe rele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 121.
- ros, ro'asă a [At: DRLU / Pl: roși, ro'ase / E: roade] (De obicei urmat de determinări) 1 Măcinat (la suprafață) prin acțiunea (lentă) a unui agent exterior. 2 Uzat prin întrebuințare îndelungată. 3 (Fig) Care a avut mult de-a face cu ceva. 4 (Fig) Care e plictisit de ceva. 5 (Fig) Care este măcinat, consumat de... 6 (Mun; d. băuturi) Vechi.
roade
- roáde (ród, rós), vb. - A rupe cu dinții, pentru a mînca. - Mr. arod, aroș, aroadere, megl. rod, roș, rǫdiri. Lat. rǒdĕre (Pușcariu 1471; REW 7358), cf. it. rodere, prov. roire, v. fr. roure, sp., port. roer. - Der. ros, adj. (mîncat; uzat); rosătură, s. f. (loc ros, rană); rosură, s. f. (roadere, rosătură).
- ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții fărâme dintr-un obiect tare (pentru a mânca). * Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. * Expr. (tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ** Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. - Lat. rodere.
- a-l roade (pe cineva) la ficați expr. 1. a simți o durere fizică puternică. 2. (d. griji, necazuri) a frământa (pe cineva), a chinui (pe cineva).
- a roade (cuiva) pragul expr. a vizita (pe cineva) prea des / prea stăruitor.
- 2) rod (est) și roz (vest), ros, a roáde v. tr. (lat. rodere, it. ródere, pv. roire, rozer, vfr. roure, sp. pg. roer. V. rost). Mănînc, micșorez pin frecare: șoariciĭ rod cărțile, pila roade feru, cizma l-a ros la gleznă. Atac pe cale chimică: rugina roade feru. Fig. Consum, chinuĭesc pin întristare saŭ grijĭ: grija asta-l rodea. Cĭoplesc, civilizez: trăise pintre boĭerĭ și se maĭ rosese. V. refl. Mă civilizez. Mă frec, mă vîntur: te rozĭ de atîta timp pe la bucătărie, și tot nu știĭ să facĭ o cĭorbă. A te roade ceva (la inimă), a te chinui, a nu te lăsa în pace.
- roáde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rod, perf. s. 1 sg. roséi, 1 pl. roáserăm; conj. prez. 3 să roádă; ger. rozấnd; part. ros
- roade v. 1. a rupe sau sfărâma cu dinții, a mânca ceva tare: a roade un os; 2. a strica, a vătăma: rugina roade fierul; 3. fig. a consuma: necazul roade inima; 4. a turmenta: mă roade la inimă de foame; 5. fig. a ciopli: doar ne-om mai roade puțintel și noi AL. [Lat. RODERE].
- ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. și intranz. A rupe cu dinții, puțin câte puțin, dintr-un obiect tare (pentru a mânca). * Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, păgubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu același lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gură. 4. Tranz. și refl. A (se) distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuințare îndelungată. * Expr. (Tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. ** Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând răni). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se șlefui; a căpăta maniere, a se civiliza. - Lat. rodere.
- ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. A rupe cu dinții, puțin cîte puțin, mici fărîme dintr-un obiect tare (de obicei dintr-un aliment, pentru a mînca). Să rod pîinea uscată a străinului. DELAVRANCEA, O. II 258. În odaie prin unghere S-a țesut păinjeniș, Și prin cărțile în vravuri Îmblă șoarecii furiș. În această dulce pace Îmi ridic privirea-n pod Și ascult cum învelișul De la cărți ei mi le rod. EMINESCU, O. I 105. De zece zile caii n-au ros decît coaja copacilor. NEGRUZZI, S. I 167. Căprioare, sorioare, sculați în două picioare, Roadeți poala codrului, Să văd matca Oltului. ALECSANDRI, P. P. 291. Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. * Expr. A roade (cuiva) urechile = a plictisi (pe cineva) repetîndu-i mereu același lucru, revenind mereu asupra aceluiași subiect; a-i împuia cuiva capul. Dară muierea tot nu înceta să-i roadă urechile ca să-i prăpădească [pe copii]. SBIERA, P. 169. Aista-i groful cel vestit despre care-mi rodea urechile cucoana Gahița? ALECSANDRI, T. 1036. * Intranz. Cariu-n grindă s-aude-acum rozînd. COȘBUC, P. II 51. Ospătînd la masă... rodeam la un picioruț de rață. SBIERA, P. 80. Tremură popa să moară Cu prescura subsuoară; Ar muri și nu se-ndură, C-ar mai roade la prescură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 468. 2. Tranz. Fig. (Despre gînduri, sentimente, stări sufletești) A preocupa fără încetare, a frămînta, producînd suferințe, chinuind, torturînd. Pe Titu Herdelea îl rodea de mult o întrebare. REBREANU, R. I 80. Își ascundea gelozia care începuse s-o roadă. BART, E. 319. Marcu bea și nu prea bea. Căci amar grija-l rodea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489. * (Impersonal) Îl rodea să întrebe ce s-a mai întîmplat, dar se sfia. REBREANU, I. 36. * (În legătură cu «inimă», «rărunchi» etc.) Trist și mut, își ascundea chinul sufletesc care-i rodea ca un vierme inima rănită. BART, E. 59. Să ne-nfrățim, noroade! La ce al urii vierme în suflet ne-ar mai roade? NECULUȚĂ, Ț. D. 55. Săracă inimă-ntreagă, Cum o roade-o goangă neagră. HODOȘ, P. P. 70. * Intranz. Ca să alunge gîndul care rodea în el, schimbă altăceva: ce voiam să te rog? C. PETRESCU, Î. II 60. ** A distruge în ascuns, a submina. Urîtul și întristarea îi rodeau sănătatea. SADOVEANU, O. I 309. 3. Tranz. A morfoli în gură fără a fărîmița sau a mînca. În cele din urmă el începu să-și roadă mustața cu dinții și să zîmbească în el. SLAVICI, O. I 170. Copilul... rodea o bucată de mănușă de piele. DRĂGHICI, R. 26. Din barbă-și rodea Și se necăjea. TEODORESCU, P. P. 494. 4. Tranz. A distruge (un material) pe încetul printr-o acțiune îndelungată de măcinare, de frecare; a toci, a uza printr-o întrebuințare îndelungată. (Fig.) Anii rod arginților zimții, Copiii cărunțesc și mor părinții. BENIUC, V\. 83. * Expr. A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. Mă îmbrac repede și pornesc să le rod pragul oamenilor. C. PETRESCU, O. P. I 267. ** A freca suprafața pielii de pe un deget, picior etc. (producînd răni, jupuiri). A început a scrîșni și a da dracului o cizmă care-l roade la piciorul stîng. SADOVEANU, O. VI 233. * Refl. I se rosese degetele torcînd la lînă. BOLINTINEANU, O. 377. 5. Refl. Fig. A se șlefui, a se ciopli, a căpăta maniere, a se civiliza. Am hotărît să introduc în provinție obiceiurile din Eș, doar ne-om mai roade puțintel și noi. ALECSANDRI, T. 482. Se vede, a zis bătrînul, că... nu te-ai ros în lume, de nu știi ce grăiești. NEGRUZZI, S. II 235. Îl trimit (pe fiul meu) la domnia-ta, ca să se mai roadă. FILIMON, la TDRG. - Prez. ind. și: roz.
- roade (ind. prez. 1 sg. rod, conj. roadă)
- ro'ade1 [At: PSALT. 166 / Pzi: rod, (îrg) roz Cj 3: și să ro'ază / E: ml rodere] 1 vt A rupe cu dințiii, cu gura, puțin câte puțin, fărâme dintr-un obiect tare (de obicei dintr-un aliment, pentru a mânca). 2 vt (Îe) A ~ (cuiva) urechile (sau capul) A plictisi (pe cineva) repetându-i mereu același lucru. 3 vt (Îe) A (nu) avea (ceva) de ros A (nu) fi bogat. 4 vt (Îae) A (nu) fi în slujbă. 5 vt (Îe) A ~ litrele A-i plăcea (cuiva) băutura. 6 vt (Îe) A ~ pe cineva ca pe un picior de porc A bate pe cineva la cap. 7 vt (Fig; d. stări sufletești, gânduri, sentimente etc.) A preocupa fără încetare Si: a chinui (4), a consuma (3), a frământa (19), a tortura. 8 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la inimă A umple de neliniște, de supărare Si: a chinui (5). 9 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la ficați A regreta (ceva). 10 vr (D. oameni) A se dușmăni. 11 vr (Reg; îe) A te ~ cu cineva în gură A te ciorovăi cu cineva. 12 vt A exploata (1). 13 vt A distruge în ascuns Si: a măcina, a submina. 14 vt A morfoli (ceva) în gură fără a fărâmița sau a mânca Si: a mesteca. 15-16 vtr A (se) distruge (un material, un obiect) printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare Si: a (se) rupe (46-47), a (se) uza, (reg) a (se) rumega (6). 17 vt (Îe) A ~ cuiva pragul A vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. 18 vt A eroda (1). 19 vt (Mai ales d. încălțăminte) A (se) răni pielea (prin faptul că ceva apasă mereu asupra ei). 20 vr (Fig) A se șlefui. 21 vi (Arg) A învăța mecanic Si: a toci.
roșu (adj.)
- cartonaș roșu expr. 1. (în fotbal) eliminarea din joc, de către arbitru, a unui jucător pentru abateri deosebit de grave de la regulament. 2. (pub.) pedepsirea de către o organizație sau de către comunitate a unor acțiuni incorecte, imorale etc.{{Nu este termen argotic ci sportiv./37443}}
- lanternă roșie expr. (în sport) echipă clasată pe ultimul loc într-o competiție.
- Câinii Roșii expr. 1. echipa de fotbal Dinamo București. 2. (prin ext.) echipele Clubului Dinamo din toate ramurile sportive. 3. suporterii echipei de fotbal Dinamo București.
- câine roșu expr. (intl.) procuror.
- RÓȘU, -IE, roșii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. * Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu sau, p. gener., cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ** Îmbujorat la față. ** (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. * Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. * Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ** Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. * Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ** (Concr.) Vopsea roșie. * (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ** Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] - Lat. roseus.
- țap roșu expr. (intl.) procuror.
- róșu (róșie), adj. - 1. Arămiu, purpuriu. - 2. Închis, de culoarea vinului. - 3. Incandescent, încins, ca fierul. - 4. Încins la față. - 5. (Înv.) De cupru. - 6. (Înv., sec. XIX) Aparținînd partidului liberal. - 7. Comunist. - 8. (Arg.) De aur. - 9. (Înv.) Soldat într-un corp de cavalerie în Munt., sec. XVI-XVII. - 10. (S. n.) Fard, dres. - 11. (S. n.) Cupă la cărțile de joc. - Var. roș. Mr. aroș, megl. roș, istr. roiș. Lat. russus (Diez, I, 358; Tiktin), cf. it. rosso, sard. ruju, fr. roux, sp., port. rojo; sau, mai puțin probabil din lat. rǒseus (Pușcariu 1475; REW 7378; Candrea). Ambele soluții sînt posibile, și rezultatul ar fi corect (pentru russus, cf. coș; pentru rǒseus, cf. caș); pledează în favoarea primei soluții identitatea semantică. Der. roși (var. înroși), vb. (a face roșu; a deveni roșu; a se încinge; a vopsi ouă de Paști); roșeală (var. roșală), s. f. (roșeață, culoarea roșie; spuzeală; vopsea roșie); roșeață (var. roșață), s. f. (culoarea roșie; pată roșie; erizipel); roșețea (var. roșățea, roșețică), s. f. (crin-de-baltă, Butomus umbrellatus); roșcă, s. m. (persoană cu păr roșu sau cu fața roșcată), cu suf. -că, cf. flișcă, țușcă; roșcat, adj. (roșiu; rumen, roșcovan); roșcovan (var. roșcodan, roșcoban), adj. (roșiatic, rumen), cf. rîșcov; roșiatic (var. Mold. roșietic), adj. (roșiu); roșie, s. f. (tomată), în loc de pătlăgică roșie; roșior, s. m. (husar), cf. roșu 9; roșioară, s. f. (pește, Scardinius erythrophtalmus, Rhodeus amarus; filimică, Calendula officinalis; varietate de prune, mere și de struguri). - Din rom. provine rut. roša „capră cu păr roșcat”, mag. rós, róska (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).
- ceapă roșie expr. (intl., înv.) ceas de buzunar.
- a face maci roșii la colțul gurii expr. (intl., înv.) a muri împușcat.
- inimă roșie expr. (cart.) cupă.
- moară galbenă / roșie expr. (intl.) ceas de aur.
- roșu ca racul expr. (d. oameni) congestionat, roșu la față.
- roș, roșă (est) și róșie (vest) adj. (lat. róseus, trandafiriŭ, d. rŏsa, roză, trandafir [ca caș d. cáseus], de unde și it. rosso, fr. roux, ĭar sp. pg. rojo, d. rŭsseus, id. D. rom. vine rut. roša, capră roșcată, ung. rós, roș, róska, roșcat). De coloarea sîngeluĭ, a floriĭ de mac, a flacăriĭ: vin roș. Cărămiziŭ: păr roș. Înroșit în foc: fer roș. Ban roș, ban de aramă. Galben roș, galben unguresc de aur (Ĭorga Negoț, 219). Pĭeĭ roșiĭ, nume dat Americanilor de nord indigenĭ (care, pe lîngă coloarea naturală a pĭeliĭ lor, se sulemeneaŭ cu cărămiziŭ). S. m. Liberal. (Acest nume e luat din Francia, unde revoluționariĭ de la 1789 aveaŭ steag roș, pin aluziune la sîngele nobililor, pe care l-aŭ vărsat cu liberalitate. V. alb). Pl. Roșiĭ de țară saŭ numaĭ roșiĭ saŭ roșioriĭ, odinioară, un corp de 5000 de călărețĭ (pe la Dunăre și Buzăŭ) îmbrăcațĭ în roș și pușĭ supt comanda mareluĭ paharnic al Țăriĭ Româneștĭ. (Numele lor a rămas astăzĭ în roșiorĭ. V. și seĭmen. V. și Iorga, Ist. Arm. Rom. I, 359). S. n., pl. urĭ. Coloare roșie: roșu șade bine oacheșilor. Suliman roș: a se da cu roș. Cupă (la cărțile de joc). A vedea roș înaintea ochilor (pin aluz. la taur, care se înfurie cînd vede roș), a nu maĭ ști ce facĭ de furie. - În nord roșu (din vechĭu roșiŭ): vin roșu.
- róșu1 adj. m., f. róșie (-și-e); pl. m. și f. róșii
- Marea-Roșie f. sau Golful Arabic, între Arabia și Egipt, comunică cu Marea Mediterană prin canalul de Suez.
- Piatra-Roșie f. 1. pisc al Carpaților în jud. Suceava: 2000 m.; 2. carieră de granit în jud. Tulcea.
- Roșu (Lacul) n. pe Bicaz, lung de 2200 m., așezat la o înălțime de 995 m., peste nivelul mării.
- RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. * Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ** Îmbujorat la față. ** (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. * Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. * Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ** Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. * Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ** (Concr.) Vopsea roșie. * (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ** Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] - Lat. roseus.
- Roșia f. orășel ardelenesc, numit de Unguri Verespatak, în vecinătatea Abrudului, cu bogate mine de aur: 3350 loc. Aci se decoperiră în secolul trecut, niște table cerate romane (140-160 d. Cr.).
- RÓȘU3, -IE, roșii, adj. (Și în forma roș, -ă) I. 1. De culoarea sîngelui. Și colo, departe, departe, de unde izvorăște Suceava, cerul e roșu, parc-ar arde o cetate. DELAVRANCEA, A. 107. Mergînd el așa... dă de un măr mare cu niște mere roșii ca focul. RETEGANUL, P. II 77. * (Urmat de alt adjectiv care precizează nuanța) O geană roșă-aurie mai sclipește pe cer. BART, S\. M\. 13. Costumul lui... e compus, într-acel portret, de un anteriu de sevai roș-gălbui. ODOBESCU, S. I 262. * Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu, p. ext. cu orice culoare), tradiționale la creștini de paști. Pătlăgea roșie (și substantivat, f.) v. pătlăgea. Pămînt roșu = tip de sol de culoare roșiatică (întîlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). Brad-roșu v. brad. Fir roșu v. fir. ** (Adverbial) Cu roșu, în roșu. Fata se arătă sprintenă, cu cămașă albă și catrință neagră vrîstată roș. SADOVEANU, B. 21. 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. Cu spînul tot am dus-o, cum am dus-o, cîne-cînește pînă acum. Dar cu omul roș nu știu zău la cît mi-a sta capul. CREANGĂ, P. 234. Am un bou roșu, unde se pune de se culcă o dată, într-un an i se cunoaște locul (Focul). * Pieile-roșii v. piele. 3. De culoare rumenă-aprinsă (din cauza afluenței de sînge sau a unui defect de circulație). Era voinic, roșu la față. DUMITRIU, N\. 18. Nasul tău prea e roșu. DELAVRANCEA, O. II 178. Vai, mîndruță, albă ești, frumoasă ești; Dar ești albă de albele, Roșie de rumenele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 439. * (Întărit prin comparații) Pînă eram pe sub codru, Eram roșu ca și măru. BIBICESCU, P. P. 165. Badea meu, tînăr copil, Roșu ca un trandafir. Din obraz îi pică sînge, Unde-l văz inima-mi plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 39. ** (Despre ochi) Injectat, congestionat. Avea ochii veșnic roșii de plîns ascuns. REBREANU, I. 114. ** Îmbujorat la față (din cauza unui aflux de sînge provocat de o emoție, de un sentiment). Roșie ca focul de rușine. REBREANU, I. 19. Smărăndița se făcea roșie ca sfecla, ceilalți rîdeau. VLAHUȚĂ, O. A. III 14. Fiul craiului, cel mai mic, făcîndu-se atunci roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa. CREANGĂ, P. 189. Ea-și acopere cu mîna fața roșă de sfială. EMINESCU, O. I 82. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. [Podul rulant] își schimbă de la sine direcția, purtînd peste capetele a sute de muncitori un trup de fier roșu. SAHIA, N\. 33. Dă foc casei de aramă... de se face casa roșă cum e jăraticul. CREANGĂ, O. A. 251. * Fier roșu = fier incandescent cu care se înfierează animalele (odinioară sclavii și ocnașii). Calificația ce da persoanelor despre care vorbea era atît de ingenioasă, încît ai fi zis că le pune un fier roșu pe frunte. BOLINTINEANU, O. 378. 5. (Învechit, în expr.) Ban roșu v. ban1 (2). II. Fig. Inspirat sau pătruns de idei revoluționare; creat de o mișcare revoluționară (în special de cea comunistă, bolșevică). Mult te-ai schimbat în opiniile politice!... Ar zice cineva că ești roșu! Toată țara este roșie. BOLINTINEANU, O. 457. * Fig. Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț. EMINESCU, O. I 62. * Gărzile Roșii = detașamente revoluționare de muncitori, organizate în Rusia în timpul revoluției din 1917. Armata Roșie v. armată. Colț roșu v. colț (I 2). - Variantă: (Mold.) roș, -ă, roși, adj.
- ROȘ, -Ă adj., s. n. v. roșu.
- roș a. 1. de coloarea sângelui: vin roș; 2. roș bătând puțin în galben: păr roș; 3. roșit în foc: fier roș; 4. de aramă: ban roș. [Lat. ROSEUS. ║ m. 1. pop. membru al partidului liberal; 2. pl. Roșii de țară, od. corp de 5000 călăreți, înveșmântați în roș, în părțile Buzăului și în ale Dunării, sub comanda Marelui paharnic: în urdia turcă Roșii năvălesc BOL. ║ n. 1. coloarea roșie: roșu le stă bine; 2. soliman roș: dă cu roșu; 3. cupă în cărțile de joc.
- ROȘ, -Ă adj., s. n. v. roșu.
- ROȘ2, -Ă adj. v. roșu3.
- șepcile roșii expr. denumirea tradițională a echipei de fotbal Universitatea Cluj-Napoca.
- Dumbrava-Roșie f. câmpie arată cu cei 10.000 de Poloni, prinși și înjugați la plug de Ștefan cel Mare după bătălia dela Codru-Cosminului (1492; acolo crescu o pădure astfel numită în amintirea sângelui polon, cu care fusese udată).
- roșu, pl. roșii, f. roșie, pl. roșii
- roșu, roșie; roșii pl. m. și f.
- r'oșu, ~șie [At: CORESI, EV. 425 / V: (îrg) ~ș, ~șă (înv) ~șiu, (Trs) ~șou / Pl: ~șii, (rar) ~șie af, ~șuri sn / E: ml roseus, -a, -um] 1-2 a, av De culoarea sângelui Si: arămiu, bordo (2), cărămiziu (2), purpuriu, roibat (2), rubiniu (2), stacojiu, teracot, vișiniu (îrg) mohorât, (reg) morosliv, rojolin (1). 3 a (Îs) Ouă ~șii Ouă vopsite cu roșu (pex, cu altă culoare) tradiționale la creștini de Paște. 4 a (Reg, îe) A umbla (cu ceva) ca cu oul (cel) ~ A trata cu foarte multă grijă. 5-6 sm, a (Înv; îs) Ban ~ Ban de aramă. 7-8 sm, a (Înv; pex; îae) Monedă cu valoare foarte mică. 9 a (Îs) Galben ~ Galben unguresc de aur. 10 a (Îs) Florint ~ Fiorin de aur. 11 a (Reg; îs) Vărsat ~ (mărunt sau de copii) Pojar. 12-13 sn, a (Arg; îs) Borșul cel ~ Sânge. 14 a (Euf; îs) Cel cu căciula ~ie Diavolul (1). 15-16 sf, a (Bot; îs) Pătlăgea ~ie Plantă legumicolă anuală din familia solanceelor, cu frunze mari, penate, cu flori galbene și cu fructe comestibile (Lycopersicum esculentum). 17-18 sf, a (Bot; îas) Fructul roșiei (15), bacă zemoasă de culoare mai ales roșie, comestibilă Si: pătlăgea, tomată. 19 a (Îs) Mere ~șii Varietate de mere cu coaja roșie. 20 a (Îc) Pere ~șii Varietate de pere nedefinită mai îndeaproape. 21 a (Îs) Pere cu miez ~ (sau ~șii la miez) Varietate de pere cu carnea roșie și coaja vânătă. 22 a (Îc) Cireșe ~șii, cireșe ~șii grase, cireșe ~șii de Dobra, cireșe aslan ~șii, cireșe ~șii pietroase, cireșe ~șii zaharoase Varietăți de cireșe. 23 a (Îs) Vișine ~șii Varietate de prune văratice, roșii-violacee, a căror carne se desprinde ușor de pe sâmbure. 24-25 sf, a (Îs) Struguri roșii (Varietate de struguri) cu boabe roșii și dese Si: roșioară (9). 26 a (Reg; îc) Agriș ~ Coacăz (1). 27 a (Îs) Bostan ~ Bostan (3) porcesc (Cucurbita pepo). 28 a (îs) Grâu ~ (din Bănat) Specie de grâu. 29 a (Îc) Pepene (sau harbuz) ~ Lubeniță (Citrullus vulgaris). 30 a (Zlg; îc) Șarpe (reg gândac) ~ Viperă (Peliasberus) 31 a (Ent; îs) Furnică ~ Specia de furnici Formica sanguinea. 32 a (Ent; reg; îae; adesea determinat prin „mare”) Furnică de pădure (Formica rufa). 33 a (Ent; reg; îc) Gândac ~ Vaca-domnului (Lygaeus equestris). 34 a (Îe) A se duce (sau a merge) până la mărul ~ A se duce foarte departe. 35 a (Îe) A fi cu ciubote ~șii A fi rar. 36 a (Îae) A fi scump. 37 a (Îe) A plăti ciubote ~șii A plăti mult 38 a (Îe) A umbla (sau a se duce) cu ciubote roșii A umbla desculț. 39 a (Îae) A fi foarte sărac. 40 a (Îe) A căuta acul doamniei cu fir ~ A căuta ceva frumos sau rar. 41 a (Bot; reg; îc) Mălăiel-~ Păducel (Crataegus monogyna). 42 a (D. părul oamenilor) Roșcovan (2). 43 a (Pex; d. oameni) Cu părul roșcat (2). 44 a (D. părul animalelor și penele păsărilor, pex d. animale sau păsări sau d. părți ale corpului lor) Roșcat (2). 45 a (D. cai) Roib (1) 46 smf Nume dat animalelor și păsărilor domestice de culoare roșie (cal, bou, capră, câine, găină etc.) 47 a (D. față sau părți ale corpului) De culoare rumenă-aprinsă (datorită circulației sangvine) Si: roșcovan (1). 48 a (Pex; d. oameni) Cu fața rumenă Si: pletoric, rubicond, sangvin. 49 a (D. ochi) Congestionat (2). 50 a Îmbujorat (de emoție, de frică etc.) 51 a (D. metale) Incandescent. 52 a (Îs) Fier ~ Fier înroșit în foc cu care se înseamnă animalele (odinioară și sclavii și ocnașii) 53 sn Culoarea roșie, prima dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, la marginea acestuia spre lungimile de undă mari. 54 sn (Reg; îe) ~ de pică (sau de râde) Roșu aprins. 55 sn (Îs) ~ cardinal Roșu purpuriu. 56 sn (D. clădiri; îla) În (sau din) ~ Cu zidăria de cărămidă, terminată, dar netencuită. 57 sn (În construcție cu verbele „a încălzi”, „a înfierbânta”; îla) Până la ~ Până la incandescență. 58 sn Îe) A vedea (sau a i se face) (cuiva) ~ (înaintea ochilor) A se înfuria. 59 sn (Arg; îe) A-i face (cuiva) ~ la muștuc A lovi pe cineva să-i curgă sângele pe nas. 60 sn (Ccr) Colorant roșu. 61 sn (Îs) ~ de Berlin (sau de Paris, de Prusia, englez, englezesc, indian, venețian) Denumire comercială a unei substanțe roșii, folosită în vopsitorie cu substituent al miniului de fier. 62 sn (Îs) ~ de Congo Colorant organic în industria textilă și indicator în chimia analitică. 63 sn Fard roșu pentru obraz și buze 64 sn (Cu determinarea „de buze”) Ruj1. 65 sn (Îvr sf) Țesătură sau broderie de culoare roșie. 66 sn (La cărțile de joc) Cupă2. 67 smp (Bot; reg) Limba-boului (Anchusa officinalis) 68 smp (În vechea armată a Țării Românești; șîs ~șii de țară) Corp de călăreți sau de pedestrași compus din boieri de țară având uniformă de culoare roșie Si: roșior (22). 69 sm Ostaș din corpul roșiilor (67) Si: roșior (23) 70 sm (Îs) Roșii străini Corp de cavaleri format din ostași străini. 71 sm Descendent din boieri mici. 72 smp Corp de slujitori domnești înființat în sec. XVIII în Moldova, numit astfel datorită uniformelor roșii. 73 sm Dare plătită de roșii (70). 74 a (Fig) Inspirat sau pătruns de idei progresiste sau revoluționare (de stânga). 75 a (Fig) Creat de o mișcare revoluționară (în special de cea comunistă). 76 sm (Mpl) Adept al unor idei progresiste sau revoluționare (mai ales de stânga).
roșu (culoare)
- RÓȘU, -IE, roșii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. * Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu sau, p. gener., cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ** Îmbujorat la față. ** (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. * Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. * Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ** Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. * Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ** (Concr.) Vopsea roșie. * (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ** Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] - Lat. roseus.
- róșu (róșie), adj. - 1. Arămiu, purpuriu. - 2. Închis, de culoarea vinului. - 3. Incandescent, încins, ca fierul. - 4. Încins la față. - 5. (Înv.) De cupru. - 6. (Înv., sec. XIX) Aparținînd partidului liberal. - 7. Comunist. - 8. (Arg.) De aur. - 9. (Înv.) Soldat într-un corp de cavalerie în Munt., sec. XVI-XVII. - 10. (S. n.) Fard, dres. - 11. (S. n.) Cupă la cărțile de joc. - Var. roș. Mr. aroș, megl. roș, istr. roiș. Lat. russus (Diez, I, 358; Tiktin), cf. it. rosso, sard. ruju, fr. roux, sp., port. rojo; sau, mai puțin probabil din lat. rǒseus (Pușcariu 1475; REW 7378; Candrea). Ambele soluții sînt posibile, și rezultatul ar fi corect (pentru russus, cf. coș; pentru rǒseus, cf. caș); pledează în favoarea primei soluții identitatea semantică. Der. roși (var. înroși), vb. (a face roșu; a deveni roșu; a se încinge; a vopsi ouă de Paști); roșeală (var. roșală), s. f. (roșeață, culoarea roșie; spuzeală; vopsea roșie); roșeață (var. roșață), s. f. (culoarea roșie; pată roșie; erizipel); roșețea (var. roșățea, roșețică), s. f. (crin-de-baltă, Butomus umbrellatus); roșcă, s. m. (persoană cu păr roșu sau cu fața roșcată), cu suf. -că, cf. flișcă, țușcă; roșcat, adj. (roșiu; rumen, roșcovan); roșcovan (var. roșcodan, roșcoban), adj. (roșiatic, rumen), cf. rîșcov; roșiatic (var. Mold. roșietic), adj. (roșiu); roșie, s. f. (tomată), în loc de pătlăgică roșie; roșior, s. m. (husar), cf. roșu 9; roșioară, s. f. (pește, Scardinius erythrophtalmus, Rhodeus amarus; filimică, Calendula officinalis; varietate de prune, mere și de struguri). - Din rom. provine rut. roša „capră cu păr roșcat”, mag. rós, róska (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).
- a vedea roșu înaintea ochilor expr. 1. a se înfuria, a se enerva foarte tare. 2. (la fotbal) a primi cartonaș roșu, a fi eliminat din joc.
- a fi pe roșu / pe stop expr. (eufem. - d. femei) a fi la menstruație / la ciclu.
- roș, roșă (est) și róșie (vest) adj. (lat. róseus, trandafiriŭ, d. rŏsa, roză, trandafir [ca caș d. cáseus], de unde și it. rosso, fr. roux, ĭar sp. pg. rojo, d. rŭsseus, id. D. rom. vine rut. roša, capră roșcată, ung. rós, roș, róska, roșcat). De coloarea sîngeluĭ, a floriĭ de mac, a flacăriĭ: vin roș. Cărămiziŭ: păr roș. Înroșit în foc: fer roș. Ban roș, ban de aramă. Galben roș, galben unguresc de aur (Ĭorga Negoț, 219). Pĭeĭ roșiĭ, nume dat Americanilor de nord indigenĭ (care, pe lîngă coloarea naturală a pĭeliĭ lor, se sulemeneaŭ cu cărămiziŭ). S. m. Liberal. (Acest nume e luat din Francia, unde revoluționariĭ de la 1789 aveaŭ steag roș, pin aluziune la sîngele nobililor, pe care l-aŭ vărsat cu liberalitate. V. alb). Pl. Roșiĭ de țară saŭ numaĭ roșiĭ saŭ roșioriĭ, odinioară, un corp de 5000 de călărețĭ (pe la Dunăre și Buzăŭ) îmbrăcațĭ în roș și pușĭ supt comanda mareluĭ paharnic al Țăriĭ Româneștĭ. (Numele lor a rămas astăzĭ în roșiorĭ. V. și seĭmen. V. și Iorga, Ist. Arm. Rom. I, 359). S. n., pl. urĭ. Coloare roșie: roșu șade bine oacheșilor. Suliman roș: a se da cu roș. Cupă (la cărțile de joc). A vedea roș înaintea ochilor (pin aluz. la taur, care se înfurie cînd vede roș), a nu maĭ ști ce facĭ de furie. - În nord roșu (din vechĭu roșiŭ): vin roșu.
- róșu3 (culoare, fard, țesătură) s. n., art. róșul
- RÓȘU, -IE, roșii, adj., s. n., s. m., s. f. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. * Ouă roșii = ouă vopsite cu roșu (sau cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ** Îmbujorat la față. ** (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. * Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. * Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ** Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. * Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ** (Concr.) Vopsea roșie. * (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ** Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] - Lat. roseus.
- RÓȘU1 s. n. (Și în forma roș) 1. Culoarea roșie (a șaptea din spectrul solar). Luncile de sălcii, desișurile de lozii își amestecau verdele, galbenul și roșul. SADOVEANU, O. VIII 135. Roșul macului îți lăcrămează ochiul. SAHIA, N\. 24. Spre răsărit o pată de un roșu-pal se întindea între cer și apă. BART, S\. M\. 95. * Loc. adj. (Despre clădiri) De (sau din) roșu = cu zidăria de cărămidă terminată și cu acoperișul pus (rămînînd de lucrat interiorul și tencuielile). * Loc. adv. (În construcție cu verbele «a încălzi» sau «a înfierbînta») Pînă la roșu = pînă la starea de incandescență. Înfierbîntă un fier lat pînă la roș. ȘEZ. III 202. * Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria. Mi s-a făcut roșu înaintea ochilor... Pe cine să iau de gît? PREDA, Î. 24. ** (Concretizat) Substanță colorantă de culoare roșie; vopsea roșie. Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare... Constelațiuni zugrăvite cu roș, calcule geometrice zidite după o închipuită și mistică sistemă. EMINESCU, N\. 45. 2. (Uneori determinat prin «de buze») Fard de culoare roșie, pentru obraz și buze; ruj. Își scoase oglinda, roșul și pudra. C. PETRESCU. C. V. 124. 3. Stofă, panglică, broderie de culoare roșie. L-am văzut... purtînd pinteni și șapcă cu roșu. NEGRUZZI, S. I 70. Pe fereastră se uita, Se uita și se mira: Fi-vor spinii înfloriți, Ori-s turcii învăliți, Tot cu roșu-mpodobiți? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 432. 4. (În expr., în limbajul celor ce ghicesc în cărți) De roșu = de culoarea numită cupă. De roșu, de ghindă, de tobă ori de verde? CARAGIALE, T. II 97. - Variantă: roș s. n.
- ROȘ, -Ă adj., s. n. v. roșu.
- roș a. 1. de coloarea sângelui: vin roș; 2. roș bătând puțin în galben: păr roș; 3. roșit în foc: fier roș; 4. de aramă: ban roș. [Lat. ROSEUS. ║ m. 1. pop. membru al partidului liberal; 2. pl. Roșii de țară, od. corp de 5000 călăreți, înveșmântați în roș, în părțile Buzăului și în ale Dunării, sub comanda Marelui paharnic: în urdia turcă Roșii năvălesc BOL. ║ n. 1. coloarea roșie: roșu le stă bine; 2. soliman roș: dă cu roșu; 3. cupă în cărțile de joc.
- ROȘ, -Ă adj., s. n. v. roșu.
- ROȘ1 s. n. v. roșu1.
- roș, ~ă s vz roșu
- r'oșu, ~șie [At: CORESI, EV. 425 / V: (îrg) ~ș, ~șă (înv) ~șiu, (Trs) ~șou / Pl: ~șii, (rar) ~șie af, ~șuri sn / E: ml roseus, -a, -um] 1-2 a, av De culoarea sângelui Si: arămiu, bordo (2), cărămiziu (2), purpuriu, roibat (2), rubiniu (2), stacojiu, teracot, vișiniu (îrg) mohorât, (reg) morosliv, rojolin (1). 3 a (Îs) Ouă ~șii Ouă vopsite cu roșu (pex, cu altă culoare) tradiționale la creștini de Paște. 4 a (Reg, îe) A umbla (cu ceva) ca cu oul (cel) ~ A trata cu foarte multă grijă. 5-6 sm, a (Înv; îs) Ban ~ Ban de aramă. 7-8 sm, a (Înv; pex; îae) Monedă cu valoare foarte mică. 9 a (Îs) Galben ~ Galben unguresc de aur. 10 a (Îs) Florint ~ Fiorin de aur. 11 a (Reg; îs) Vărsat ~ (mărunt sau de copii) Pojar. 12-13 sn, a (Arg; îs) Borșul cel ~ Sânge. 14 a (Euf; îs) Cel cu căciula ~ie Diavolul (1). 15-16 sf, a (Bot; îs) Pătlăgea ~ie Plantă legumicolă anuală din familia solanceelor, cu frunze mari, penate, cu flori galbene și cu fructe comestibile (Lycopersicum esculentum). 17-18 sf, a (Bot; îas) Fructul roșiei (15), bacă zemoasă de culoare mai ales roșie, comestibilă Si: pătlăgea, tomată. 19 a (Îs) Mere ~șii Varietate de mere cu coaja roșie. 20 a (Îc) Pere ~șii Varietate de pere nedefinită mai îndeaproape. 21 a (Îs) Pere cu miez ~ (sau ~șii la miez) Varietate de pere cu carnea roșie și coaja vânătă. 22 a (Îc) Cireșe ~șii, cireșe ~șii grase, cireșe ~șii de Dobra, cireșe aslan ~șii, cireșe ~șii pietroase, cireșe ~șii zaharoase Varietăți de cireșe. 23 a (Îs) Vișine ~șii Varietate de prune văratice, roșii-violacee, a căror carne se desprinde ușor de pe sâmbure. 24-25 sf, a (Îs) Struguri roșii (Varietate de struguri) cu boabe roșii și dese Si: roșioară (9). 26 a (Reg; îc) Agriș ~ Coacăz (1). 27 a (Îs) Bostan ~ Bostan (3) porcesc (Cucurbita pepo). 28 a (îs) Grâu ~ (din Bănat) Specie de grâu. 29 a (Îc) Pepene (sau harbuz) ~ Lubeniță (Citrullus vulgaris). 30 a (Zlg; îc) Șarpe (reg gândac) ~ Viperă (Peliasberus) 31 a (Ent; îs) Furnică ~ Specia de furnici Formica sanguinea. 32 a (Ent; reg; îae; adesea determinat prin „mare”) Furnică de pădure (Formica rufa). 33 a (Ent; reg; îc) Gândac ~ Vaca-domnului (Lygaeus equestris). 34 a (Îe) A se duce (sau a merge) până la mărul ~ A se duce foarte departe. 35 a (Îe) A fi cu ciubote ~șii A fi rar. 36 a (Îae) A fi scump. 37 a (Îe) A plăti ciubote ~șii A plăti mult 38 a (Îe) A umbla (sau a se duce) cu ciubote roșii A umbla desculț. 39 a (Îae) A fi foarte sărac. 40 a (Îe) A căuta acul doamniei cu fir ~ A căuta ceva frumos sau rar. 41 a (Bot; reg; îc) Mălăiel-~ Păducel (Crataegus monogyna). 42 a (D. părul oamenilor) Roșcovan (2). 43 a (Pex; d. oameni) Cu părul roșcat (2). 44 a (D. părul animalelor și penele păsărilor, pex d. animale sau păsări sau d. părți ale corpului lor) Roșcat (2). 45 a (D. cai) Roib (1) 46 smf Nume dat animalelor și păsărilor domestice de culoare roșie (cal, bou, capră, câine, găină etc.) 47 a (D. față sau părți ale corpului) De culoare rumenă-aprinsă (datorită circulației sangvine) Si: roșcovan (1). 48 a (Pex; d. oameni) Cu fața rumenă Si: pletoric, rubicond, sangvin. 49 a (D. ochi) Congestionat (2). 50 a Îmbujorat (de emoție, de frică etc.) 51 a (D. metale) Incandescent. 52 a (Îs) Fier ~ Fier înroșit în foc cu care se înseamnă animalele (odinioară și sclavii și ocnașii) 53 sn Culoarea roșie, prima dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, la marginea acestuia spre lungimile de undă mari. 54 sn (Reg; îe) ~ de pică (sau de râde) Roșu aprins. 55 sn (Îs) ~ cardinal Roșu purpuriu. 56 sn (D. clădiri; îla) În (sau din) ~ Cu zidăria de cărămidă, terminată, dar netencuită. 57 sn (În construcție cu verbele „a încălzi”, „a înfierbânta”; îla) Până la ~ Până la incandescență. 58 sn Îe) A vedea (sau a i se face) (cuiva) ~ (înaintea ochilor) A se înfuria. 59 sn (Arg; îe) A-i face (cuiva) ~ la muștuc A lovi pe cineva să-i curgă sângele pe nas. 60 sn (Ccr) Colorant roșu. 61 sn (Îs) ~ de Berlin (sau de Paris, de Prusia, englez, englezesc, indian, venețian) Denumire comercială a unei substanțe roșii, folosită în vopsitorie cu substituent al miniului de fier. 62 sn (Îs) ~ de Congo Colorant organic în industria textilă și indicator în chimia analitică. 63 sn Fard roșu pentru obraz și buze 64 sn (Cu determinarea „de buze”) Ruj1. 65 sn (Îvr sf) Țesătură sau broderie de culoare roșie. 66 sn (La cărțile de joc) Cupă2. 67 smp (Bot; reg) Limba-boului (Anchusa officinalis) 68 smp (În vechea armată a Țării Românești; șîs ~șii de țară) Corp de călăreți sau de pedestrași compus din boieri de țară având uniformă de culoare roșie Si: roșior (22). 69 sm Ostaș din corpul roșiilor (67) Si: roșior (23) 70 sm (Îs) Roșii străini Corp de cavaleri format din ostași străini. 71 sm Descendent din boieri mici. 72 smp Corp de slujitori domnești înființat în sec. XVIII în Moldova, numit astfel datorită uniformelor roșii. 73 sm Dare plătită de roșii (70). 74 a (Fig) Inspirat sau pătruns de idei progresiste sau revoluționare (de stânga). 75 a (Fig) Creat de o mișcare revoluționară (în special de cea comunistă). 76 sm (Mpl) Adept al unor idei progresiste sau revoluționare (mai ales de stânga).