Căutare "sam" -

6 rezultate:

• sam (1 definiții)
• săm (1 definiții)
• Șam (1 definiții)
• șam (8 definiții)
• sfânt (adj.) (72 definiții)

sam

• sam sn [At: VICIU, GL / Pl: ~uri / E: ger Saum] (Reg) Tiv făcut la poalele hainelor prea lungi.

săm

• săm, vb, ind. pr., pers. I, pl. - Suntem: „Noi cu mândru ne-am lua, / Da săm veri al doilea” (Bârlea 1924 I: 243); „Ei să țin domni, și noi săm proști” (Papahagi 1925: 326). „Pe Mara însă se aude mai des săm și săți decât sîntem și sînteți” (Bud 1908). - Din declinarea vb. a fi (< lat. sum „a fi, a exista”).

Șam

• Șam n. numele persan al Damascului: sub iașmac adus din Șam BOL.

șam

• ȘAM s. n. (Înv.) Damasc. - Din tc. Șam.
• șam s. n. - Pînză orientală de bumbac și in. - Var. șamă. Tc. Sam „Damasc” (Șeineanu, II, 334). - Cf. salamangea.
• șam n., pl. urĭ (d. Șam, Damasc. V. șamalagea). Vechĭ. Damască.
• șam (înv.) s. n., (sorturi) pl. șámuri
• ȘAM s. n. (învechit) Damasc. O față de mindir... sau un brîu de șam de încins. MARIAN, NA. 294.
• ȘAM, (2) șamuri, s. n. 1. Damasc. 2. Sortiment de damasc (1). - Din tc. Șam.
• șam² sn vz șan
• șam¹ sn [At: (a. 1767) URICARIUL XVII, 61 / V: (îrg) ~ă sf / Pl: ~uri / E: tc Șam (kumaș)] (Înv) Damasc (1).

sfânt (adj.)

• a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții expr. a înjura foarte urât.
• la sfântu\' așteaptă expr. (pop.) niciodată.
• Sfấnta Treíme s. propriu f., g.-d. Sfintei Treimi
• Sfấnta Scriptúră s. propriu f., g.-d. Sfintei Scripturi
• SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinității, considerată ca întruchipând suprema perfecțiune și puritate. ** Epitet dat celor sanctificați de biserică. * Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. ** (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. * Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ** Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ** (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. Subst. 1. S. m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu. * Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către biserică. * Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ** Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). - Din sl. sventŭ.
• Sfấnta Fecioáră s. propriu f., g.-d. Sfintei Fecioare
• sfînt (-tă), adj. - 1. Divin. - 2. Sacru. - 3. Respectabil, venerabil. - 4. Preafericit. - 5. Epitet popular dat lunii, soarelui și zilelor săptămînii personificate. - 6. Impunător, grozav. - 7. (S. m.) Preacuvios, sanct. - 8. (S. m.) Căpetenie, ștab, persoană cu putere. - 9. (S. f.) Împărtășanie. - 10. (S. f. pl.) Iele, duhuri rele. Sl. svętŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 340; Șeineanu, Mél. Soc. Linguist., XII, 331-4). Este dubletul lui sfeti (var. sfeta, sveta), adj. (înv., sfînt), din sb. sveti, bg. sfet, cu der. sfetitel, s. m. (ierarh), din sl. svętitelĭ înv., se păstrează în numele unei biserici din Iași, Trisfetite(li), a cărui reducere se explică prin considerarea sa greșită drept f. pl. articulat, Trisfetitele; sfeștanie (var. înv., osfeștanie), s. f. (consacrare, binecuvîntare), din sl. (o)svęstenije; sfeștenic, s. m. (înv., preot) din sl. svęštenikŭ. Der. sfinți (var. înv. sfenti, sfenți, osfinți), vb. (a consacra, a binecuvînta; a hirotonisi; a sanctifica; a învinge, a triumfa; a duce la glorie), din sl. (o)svętiti; sfințenie, s. f. (calitatea a ceea ce este sfînt; pietate, religiozitate; înv., consacrare); sfinție, s. f. (pietate; sanctitate, titlu dat tututor preoților); sfințișori, s. m. pl. (mucenici de aluat, în Mold.); sfințituri, s. f. pl. (mîncare sfințită, la Paști); sfințit, adj. (cu har divin; titlu onorific al preoților); preasfințit, adj. (sfînt, titlu onorific al prelaților); sfîntulețul, s. m. (nume popular al diavolului), cf. Aghiuță (Candrea interpretează greșit drept „Dumnezeu”), rus. svjatoša „diavolul”.
• sfânt, sfinți s. m. (șc.) nota opt.
• Prea-Sfânta f. Maica Domnului: la picioarele Prea-Sfintei.
• sfânt adj. m., s. m., voc. sfínte, pl. sfinți; adj. f., s. f. sfấntă, pl. sfínte; abr. (+ s. propriu) Sf.
• Sfấntul Scáun s. propriu n.
• sfînt, -ă adj. (vsl. sventŭ, bg. svet, rus. svêat. Latinu sanctus a rămas numaĭ în sînt-, sîn-. V. sînt- și sfet). Al luĭ Dumnezeu, al religiuniĭ: sfînta Treime, sfînta biserică a luĭ Hristos. Foarte moral, foarte curat la suflet: om sfînt, vĭată sfîntă, sfînta Fecioară, sfințiĭ martirĭ. Demn de mare respect, suveran, imaculat: sfĭnta dreptate. Fig. Suveran, foarte eficace: chinina e un medicament sfînt contra frigurilor, apa e cea maĭ sfîntă băutură. Iron. Zdravăn, țeapăn: o sfîntă de bătaie, o sfîntă de frică. Adv. Ca un sfînt, bine, adevărat: sfînt a-ĭ vorbit! Subst. Ființă divinizată de biserică și căreĭa ne închinăm: sfîntă Maria, sfîntu Petru. Sfințișor (de aluat). F. pl. Pop. (în descîntece ș.a.). Zîne care fac rău. Sfîntu soare, epitet respectuos adresat soareluĭ. Domnu sfînt, Dumnezeŭ. Ferească (saŭ: ferit-a) sfîntu, ferească (sau: ferit-a) Dumnezeŭ! A te fura sfîntu, a adormi (V. aghios). A te vedea sfîntu, a o păți, a-țĭ merge răŭ (cînd facĭ răŭ): să nu puĭ mîna, că te vede sfîntu! Sfînta sfintelor, sanctuaru templuluĭ luĭ Solomon. Prov. După cum e sfîntu, și tămîĭa, daĭ fiecăruĭa atențiune după puterea luĭ. Pînă la Dumnezeŭ, te mănincă sfințiĭ, pînă să obțiĭ dreptatea de la autoritatea supremă, te nimicesc subalterniĭ. - Pl. sfințĭ, sfinte.
• sfîntu Așteaptă (la) loc. adv. Iron. Nicĭ-odată: a plătĭ la sfîntu Așteaptă.
• Marina (Sfânta) f. sărbătoare băbească ce cade în mijlocul Circovilor de vară (17 Iulie), zi rea pentru boale: la Marina țăranii împart pelin și puici. V. Circovii.
• Sfấntul Mormấnt s. propriu n.
• Varvara (Sfânta) f. V. Barbura.
• Agura (Sfânta) f. numele popular al muntelui Athos: la pusnicul Chiriac din Sfânta Agura CR. [Românizare din rus. SFETA GORA, sfântul munte]. V. Athos.
• Barthélemy (Saint) m. noaptea sfântului Bartolomeu (24 August 1572), când se făcu oribilul măcel al protestanților francezi (vr\'o 25.000) din ordinul lui Carol IX și al mamei sale Caterina de Medicis.
• Cecilia (Sfânta) f. fecioară martiră din sec. III, presupusa inventatoare a orgăi, patroana muzicanților (sărbătoare la 22 Noemvrie).
• Cosma si Damian (Sfinții) pl. frați medici martirizați la Egea, în Cicilia (303). Ei deveniră patronii medicilor și ai chirurgilor. Serbați la 4 Noemvrie.
• Elena (Sfânta) f. mama lui Constantin cel Mare, contribui mult la răspândirea creștinismului.
• Filoftea (Sfânta) î. martiră al carii corp se află la Curtea de Argeș, serbată la 7 Decemvrie.
• Gheorghe (St.) m. 1. principe din Capadocia, martirizat sub Dioclețian și despre care legenda rapoartă că s\'a luptat cu un balaur; sărbătorit la 23 Aprilie; 2. sărbătoarea-i ce cade la 23 Aprilie; 3. mijlocul primăverii ca termen de mutat, în opozițiune cu St. Dumitru; 4. ordin militar rus instituit de Caterina II în 1769: crucea sfântului Gheorghe.
• Gheorghe (St.) m. 1. numele unei insule între Giurgiu și Rusciuc; 2. ostrov și sat în jud. Tulcea; 3. brațul Dunării, prin care acest fluviu se varsă în Marea-Neagră.
• Ignatie (St.) m. părinte al Bisericii, episcop din Antiohia, martirizat la Roma între 107 și 115.
• Ilarion (St.) m. introducătorul vieții monacale în Palestina și Siria (291-371).
• Ilie (Culmea sfântului) f. pisc de munte în jud. Prahova, desparte apa Doftanei de a Teleajenului.
• Ioachim m. 1. rege din Iuda, căzu în mâinile Iui Nabucodonosor (sec. VIII a. Cr.); 2. (St.), părintele sfintei Fecioare.
• Ioan m. numele unui mare număr de sfinți: IOAN BOTEZĂTORUL (St.), vărul și înaintemergătorul lui Isus, decapitat din porunca lui Irod (32); prăznuit la 7 Ianuarie. ║ IOAN EVANGELISTUL (St.), unul din cei 12 apostoli, autorul unei Evanghelii și al Apocalipsului (7-101): serbat 8 Maiu. ║ IOAN (St.), V. Hristostom, Damaschin, Scărariu.
• Luca (St.) m. unul din cei 4 evangheliști, născut în Antiohia, medic, a scris grecește Evanghelia ce-i poartă numele și Faptele Apostolilor.
• Magdalena f. 1. (Sfânta Maria), sora lui Lazăr și a Martei, originară din satul Magdala, în Galilea; 2. fig. femeie păcătoasă care se pocăește.
• Maria (Sfânta) f. Maica Domnului, fiica sfântului Ioachim și a sfintei Ana, soția lui losif (sărbătoare ce cade în ziua de 15 August și 8 Septembrie). ║ (Viteancă, adică din Betania), sora Martei și a lui Lazăr, a cării zi, ce cade în săptămâna luminată, e ținută de popor cu odihnă și post.
• Marta (Sfânta) f. sora lui Lazăr și a Mariei.
• Mateiu (St.) m. unul din cei 12 apostoli și unul din cei 4 evangeliști.
• Mihail m. (St.), unul din cei doi arhangheli: ziua sfinților Mihail și Gavril cade la 8 Noemvrie.
• sfânt a. 1. ce ține de religiune, consacrat divinității: sfinte altare; 2. care trăiește după legea divină: un om sfânt; 3. conform legii divine: o vieață sfântă; 4. se zice de ființele cele mai perfecte: sfânta Fecioară, sfinții martiri; 5. demn de mare respect: sfânta dreptate; 6. epitet aplicat soarelui, considerat ca sfânt: când răsare sfântul soare POP. și, eufemistic, spiritelor rele (de ex. Moartea sau Ielele); 7. fam. sdravăn, strașnic, grozav: o sfântă frică, o sfântă de bătaie. [Vechiu-rom. svânt = slav. SVĒTI, termen bisericesc alăturea de sinonimul popular sânt (dublet analog cu oltar și altar); sensul 7 e o generalizare analogă cu fr. sacré]. ║ adv. ca un sfânt, liniștit: vrind [!] seara să-l găsească sfânt PANN. ║ m. 1. cel canonizat de Biserică: sfinții Părinți; 2. (absolut) D-zeu: ferit-a Sfântul! a-l fura sfântul, a adormi liniștit (în opozițiune cu a-l fura Aghiuță).
• sfântu-Așteaptă m. V. Așteaptă.
• Munte (St.) m. numele popular al Muntelui Athos.
• Neculaiu (St.) m. V. Nicolaie.
• Nicodim (St.) m. 1. unul din ucenicii Iui Isus; 2. organizatorul vieții monahale în Țara românească, rudă cu cneazul sârbesc Lazăr, ctitor de mănăstiri (Vodița, Tismana) sub Radu Basarab.
• Pahomie (St.) m. pusnic din Tebaida, întemeietorul vieții monastice (sec. IV).
• Pantelimon (St.) m. 1. martir serbat la 27 Iulie, poporul îl ține de frate al sfântului Ilie, și dânsul rău de trăsnete; 2. sat cu o mânăstire în jud. Ilfov, zidită de Gr. Ghica în 1750, cu spital și școală de surdo-muți: 2755 loc.
• Paraschiva (Sfânta) f. cuvioasă martiră a cării sărbătoare cade la Vinerea mare (14 Oct.) și ale cării moaște, aduse de Vasile Lupu din Constantinopole, se păstrează la Tri-Sfetitele în Iași.
• Pavel (St.) m. apostolul păgânilor, mai întâi persecutor al creștinilor sub numele de Șaul, convertit în cale spre Damasc, predică Evanghelia în Azia-Mică și în Grecia, fu decapitat sub Nerone (66); serbat la 29 Iunie: Epistole.
• Sânta-Ana f. lac minunat în Carpații orientali, format de pereții craterului din muntele Büdös.
• Santa-Elena f. insulă engleză în Oceanul Atlantic, unde Englezii transportară în 1815 pe Napoleon I, după bătălia dela Waterloo, și unde muri în 1821.
• Sânta-Maria f. V. Maria.
• Sava m. (St.) 1. martir creștin la Goții din Mezia, ucis din ordinul lui Atanaric (după 355); 2. unul din ucenicii apostolilor Ciril și Metodiu, episcop al Bulgarilor; 3. (Colegiul) a) școală domnească înființată în București de Șerban Cantacuzino și consacrată excluziv studiilor grecești; b) primul gimnaziu național din București, înființat în 1831, azi liceu.
• Sf. Gheorghe cap. jud. Trei-Scaune.
• Sofia (Sfânta) f. cuvioasă martiră la Roma sub Adrian, căreia era consacrată măreața biserică cu acest nume la Constantinopole, transformată apoi în moschee.
• Spiridon (Sf.) m. născut în insula Cipru, mort în 348, făcător de minuni.
• Ștefan m. 1. nume a 9 papi (254-1058); 2. numele mai multor regi ai Ungariei dintre care cel mai cunoscut e ȘTEFAN I (cel Sfânt), care domni 41 ani, converti poporul la creștinism și primi dela papa Silvestru II o coroană (Coroana sfântului Ștefan), ce azi încă e simbolul unității naționale pentru Unguri (997-1038); Ordinul sfântului Ștefan, înființat în 1764 de Maria Terezia.
• Tereza (Sfânta) f. călugăriță spaniolă, celebră prin viziunile si prin misticismul ei (1515-1582).
• Toma (St.) m. unul din cei 12 apostoli, a cărui necredință trecătoare în învierea lui Isus ajunse proverbială (Toma necredinciosul); sărbătoare la 3 Martie.
• Ursula (Sfânta) f. martiră creștină din sec. IV.
• Vartolomeiu (St.) m. unul din cei 12 apostoli, martir serbat la 11 Iunie: la Vartolomeiu e mijlocul verii.
• Vasile (St.) m. 1. cel Mare, arhiepiscop din Cezarea Capadociei, unul din cei mai iluștri părinți ai Bisericii ortodoxe, fundatorul vieții monahale și aprig luptător în contra arianismului: Omelii (329-379); 2. ziua de 1 Ianuarie, Anul Nou; 3. unul din sfinții trei Ierarhi.
• sf., abreviațiune pentru sfânt: Sf. Constantin, Dumitru, Grigorie, Ilie, Ion, Mihail, Nicolae, Pavel, Petru, Vasile (vezi aceste nume).
• sf., prescurtare îld. sfîntu.
• SFÎNT¹, -Ă, sfinți, -te, adj. I. 1. Epitet dat divinității, considerată ca întruchipînd perfecțiunea și puritatea. Slavă ție, Sfîntă Născătoare. GALACTION, O. I 164. Să nu dea dumnezeu cel sfînt, Să vrem noi sînge, nu pămînt. COȘBUC, P. I 209. Bun lucru a mai lăsat dumnezeu sfîntul și tovărășia asta. CREANGĂ, P. 119. Doamne sfinte și părinte! Mai așază-mi gîndurile, Să-mi isprăvesc rîndurile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. ** Epitet dat mucenicilor și înalților clerici, considerați a corespunde idealului religios. Mulțumește sfîntului mare mucenic Dimitrie. NEGRUZZI, S. I 146. * Sfîntul părinte = titlu dat de către catolici papei. 2. (Despre obiectele care aparțin religiei sau sînt în legătură cu cultul) Consacrat divinității și considerat ca posedînd harul divin; sacru. Am avut un frate drag, L-a jurat neamțul sub steag... Ș-acuma departe-l duce, Nu le-ajute sfînta cruce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 297. * Cele sfinte (și substantivat, în forma articulată) = cele care țin de cult, care privesc credința, biserica sau divinitatea. Ia să vă dau eu un tipic, zise părintele Oșlobanu, lăsînd sfintele încolo. CREANGĂ, A. 78. Sfînta slujbă = liturghia. Cînd sosi Alexandru-vodă, sfînta slujbă începuse. NEGRUZZI, S. I 148. Sfintele daruri v. dar⁴ (I 2). Sfintele taine v. taină (4). Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și propovăduit Iisus Hristos. Sfîntul mormînt = mormîntul considerat ca fiind acela în care a fost îngropat Iisus Hristos. Sfînta scriptură v. scriptură. Sfîntul scaun v. scaun (I 4). Război sfînt = război aprobat de religie, corespunzător idealului religios. Sfînta alianță = convenție politică încheiată între Rusia, Austria și Prusia în 1815, după victoria asupra lui Napoleon și avînd ca scop apărarea orînduirii monarhice în Europa. 3. (Popular) Epitet pentru elemente ale naturii (considerate ca fiind de esență divină, dătătoare de viață). Și de dragul dumitale Știe chiar și sfîntul soare: Că la tine cînd privește, Stă și nu mai asfințește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. * Epitet pentru zilele săptămînii. Într-o sfîntă de vineri [împăratul] iar s-a pomenit cu stema din cununa împărătească că se umflă și crește. DELAVRANCEA, S. 82. A plecat badea într-o sfîntă joi, Cu plugu. MAT. FOLK. 1476. II. (Cu sensul desprins de cel religios) 1. Care inspiră dragoste sau respect, care este vrednic de astfel de sentimente; scump, iubit, slăvit. Pămîntul nostru-i scump și sfînt, Că el ni-e leagăn și mormînt. COȘBUC, P. I 209. Și el, sărmanul, ș-a pus viața în primejdie pentru sfînta noastră tovărășie. CREANGĂ, O. A. 277. Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I 120. Sfîntă muncă de la țeară, izvor sacru de rodire, Tu legi omul cu pămîntul în o dulce înfrățire! ALECSANDRI, P. III 42. ** Fig. Detașat de cele pămîntești, eteric, imaterial. Luna pe cer trece așa sfîntă și clară. EMINESCU, O. IV 100. 2. (Familiar) Bun, perfect, desăvîrșit. Cîteva pături de hîrtie, lipite una peste alta cu său de lumînare... și aprinse c-un chibrit, mai sfînt lucru nici că se poate. CREANGĂ, A. 101. ** (Substantivat, exprimînd ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. Bine-ar face să-i tragă o sfîntă de bătaie! REBREANU, I. 35. M-o apucat o sfîntă de lene, de mi se rup fălcile. ALECSANDRI, T. 899. - Variante: (popular) sînt, -ă (ISPIRESCU, L. 153, EMINESCU, O. I 35, NEGRUZZI, S. II 85) adj., (înaintea numelor proprii masculine care încep cu o consoană) sîn, sîm adj. m.
• Sfấntul Duh s. propriu n.
• SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ** Epitet dat celor sanctificați de Biserică. * Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ** (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. * Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ** Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ** (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. * Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. * Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ** Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). - Din sl. sventŭ.
• Trei-Ierarhi (Sfinții) m. pl. 1. V. Ierarhi; 2. mânăstire monumentală în Iași, zidită de Vasile Lupu, unde se și înmormântă (1661).
• Ierarhi (Sfinții Trei) m. pl. sau Trisfetitele, biserică frumoasă în Iași, zidită de Vasile Lupu la 1640. Monument arhitectonic de prima ordine ca și Curtea de Argeș.
• Imperiu n. Imperiul Roman, fundat de August (29 a. Cr.), fu împărțit la moartea lui Teodosiu (395) în două: Imperiul de Occident, distrus de barbari (476) și Imperiul de Orient (bizantin), subzistă până la luarea Constantinopolii de Turci (1453); Imperiul romano-germanic (sfântul), fundat de Otton (962), încetă de a mai exista cu abdicarea împăratului austriac Francisc II (1806) și fu reconstituit de regele Prusiei Wilhelm III; Imperiul latin, fundat la Constantinopole în 1204 de Balduin de Flandra, căpetenia cruciaților, fu distrus în 1261; Imperiul româno-bulgar, Stat format în sec. XII prin unirea Vlahilor cu Bulgarii: el susținu lupte numeroase cu imperiul bizantin și atinse culmea cu împăratul Ioanițiu; decăzând după moartea acestuia, imperiul româno-bulgar continuă a subzista până la bătălia dela Cossova (1339). Imperiul Ceresc, numele ce Chinezii dau țării lor.
• SÎM adj. m. v. sfînt¹.
• 1) sînt-, sîn- orĭ sîm- (lat. sanctus, sfînt). Pop. O formă care există numaĭ în compozitiune, ca\'n Sîntandreĭ, Sîntilie, Sîntĭon, Sîmedru orĭ Sînmedru (Sfîntu Dumitru), Sî(m)nicoară (Sfîntu Neculaĭ), Sîmpĭetru (în arg. și Sumpĭetru), Sîntoader, Sînvasiĭ (Sfîntu Vasile), Sînziene (V. sînziana). Fem. sîntă- (lat. sancta) numaĭ în Sîntămăria. În P. P. și Sînmăriĭ: Puseĭ pînza, Dete frunza. Și-o gătiĭ la Sînmăriĭ (orĭ Sînvăsiĭ). - Se poate scrie și Sînt-Andreĭ, Sînt-Ilie, Sînt-Ion, Sîn-Medru orĭ Sîm- medru, Sîn-Nicoară orĭ Sîm-nicoară, Sîm-Pĭetru, Sum-Pĭetru, Sîn-Toader, Sîn-Văsiĭ, Sîntă-Maria.
• sân a. scurtat din sânt, înaintea numelor bănățene de sfinți: Sân-Georgiu, Sân-Jeane, Sân-Mioiu, Sân-Nicoară, Sân-Toader, Sân-Văsiiu, rostite obișnuit sf. Gheorghe, sf. Ioan, sf. Mihaiu, sf. Nicolaie, sf. Tudor, sf. Vasile (v. aceste nume).
• Petru (Sân) m: primul dintre apostoli și dintre papi, răstignit la Roma în 65 d. Cr.: serbat la 29 Iunie.
• SÎN¹ adj. m. v. sfînt¹.
• sfânt, ~ă [At: PSALT. HUR. 61^r/11 / V: (înv) svent, svânt / Pl: sf'inți, sf'inte / E: vsl свѧтъ] 1 a (În concepțiile religioase; d. divinitate, ființe supranaturale considerate de esență divină etc.) Care întruchipează idealul de perfecțiune și de puritate absolută Si: (îvp) sânt, dumnezeiesc, divin. 2 sma (Pop) Dumnezeu (1). 3 sma (Pfm; îlav) Ferească (sau ferit-a) ~ul Nicidecum. 4 sm (Pfm; îe) A-l vedea (sau a-l lua) ~ul (pe cineva) A o păți. 5 sm (Îae) A da de un noroc neașteptat sau de un chilipir. 6 sm (Pfm; îe) A-l uita (pe cineva) ~ul A zăbovi prea mult (și fără treabă), într-un anumit loc. 7 sm (Îvr; îe) A jura (cineva) pe ~ul A jura pe tot ce are mai de preț. 8 sm (Fam; îe) A duce (pe cineva) ~ul A îndrăzni să... 9 a Care aparține divinității Si: ceresc, divin, dumnezeiesc, (liv) celest, (rar) îndumnezeiesc, preaînalt, (pop) sânt, (înv) minunat. 10 smf Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și canonizată după moarte de către biserică Si: (îvp) sânt, (înv) preacuvios, preafericit, (ltî) sanct, (îvr) sfințire (11). 11 sm (Reg; îla) Tare de ~ Incoruptibil. 12 sm (Pfm; îc) ~ul Nicolae (din cui sau de pe coardă) Băț sau bici cu care erau bătuți copiii (la școală). 13 sm (Pfm; îe) A ieși (cuiva) un ~ din gură A da o soluție neașteptat de bună într-o anumită situație. 14 sm (Fam; îe) A avea sfinți (sau ~ții lui) (la Ierusalim) A se bucura de protecția cuiva. 15 sm (Fam; îae) A cunoaște persoane influente și a beneficia de anumite favoruri. 16 sm (Înv; îe) A nu avea (nici) ~ (nici Dumnezeu) A fi lipsit de sens. 17 sm (Rar; îe) A fi ~ul zilei A fi o persoană influentă. 18 sm (Fam; îe) (Îac) A se bucura de considerație. 19 sm (Fam; îe) A se ruga de toți sfinții (sau a se închina la sfinți) A apela la cei puternici cu solicitări și rugăminți. 20 sm (Reg; îe) A fura (sau a lua) ~ul (sau sfinții) (pe cineva) A adormi (repede). 21 sm (Îae) A păți ceva neplăcut. 22 sm (Îae) A fi moleșit de somn sau de beție. 23 sm (Îae) A se îmbolnăvi. 24 sm (Îae) A muri¹. 25 sm (Reg; îe) A lua ~ții (ceva) A se distruge. 26 sm (Reg; îe) A nu mai fi de nici un ~ A nu mai fi bun de nimic. 27 sm (Îae) A nu mai exista nici o speranță. 28 sm (Fam; îe) A nu ști la ce ~ să se mai închine A epuiza toate posibilitățile de a găsi sprijin sau protecție. 29 sm (Fam; îe) A dezbrăca un ~ și a îmbrăca pe altul A face datorii noi pentru a plăti pe cele vechi. 30 sm (Înv; îe) A-și găsi (cineva) ~ul A-și găsi nașul. 31 sm (Înv; îae) A găsi pe cineva gata să-i satisfacă toate dorințele. 32 sm (Pfm; îe) A sta (ca un) ~ (sau ca niște sfinți) A sta nemișcat. 33 sm (Reg; îe) A purta (pe cineva) în gură ca pe un ~ A lăuda (pe cineva) foarte mult. 34 (Reg; îe) A mânca ~ul (cuiva) A cuminți pe cineva dându-i o bătaie. 35 sfp (Reg; îe) A fi ca sfintele A fi foarte slabă. 36 sm (Îcs) De-a ~ul Joc de copii, care se executa la priveghi, nedefinit mai îndeaproape. 37 sm (Bot; reg; îc) ~u-Petru Lilicele (Iberis amara). 38 a (De obicei urmat de un np) Dată la care se sărbătoresțe în biserica creștină un sfânt (10) Si: (îvp) sânt. 39 sm (Reg; de obicei lpl) Covrigel preparat din aluat copt sau fiert, cu nuci și cu zahăr sau cu miere, care se mănâncă în ziua de 9 martie Si: (pop) mucenic, (reg) bradoși, brăduleț, brânduș, (reg) sfințișor (3). 40 smf Reprezentare grafică (pictură, statuie etc.) cu caracter religios a unui sfânt (10). 41 a Care aparține bisericii sau religiei (creștine) Si: bisericesc, religios. 42 a Privitor la biserică sau la cultul religiei (creștine) Si: bisericesc, religios. 43 a Care se consideră a fi înzestrat cu harul divin Si: sacramental, sacru², (liv) sacral¹, sacrat¹, sacrosanct, (îrg) sânt. 44 a (Îs) ~a slujbă Liturghie. 45 a (Îs) Lemn ~ Lemn care se crede că ar proveni din crucea pe care a fost răstignit Isus Hristos și care e purtat ca talisman. 46 a (Îs) ~a oaste Armată de cruciați. 47 a (Îs) Război ~ Cruciadă. 48 a (Înv; îs) Os ~ Sacrum. 49 a (Reg; îs) Boală ~ă (sau ~a boală) Dizenterie. 50 a (Reg; îas) Epilepsie (1). 51 sfp Concepții, ritualuri sau, mai rar, obiecte care aparțin de cult sau de religie. 52 a (D. locuri, așezări etc.) Care apare în legendele sau credințele religioase. 53 a (Îs) Locurile sfinte (sau țara ~ă) Ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit, a propovăduit și a fost îngropat Iisus Cristos. 54 a (Îs) Orașul ~ Orașul Ierusalim. 55 a (Îs) Locul ~ Orașul Mecca (spre care se întorc cu fața mahomedanii când se roagă). 56 a (Pop; d. aștri sau fenomene naturale) Care sunt de origine divină Si: (îrg) sânt. 57 a (Pop; în basme sau în credințe populare; d. zilele săptămânii; îf Sfânta Vineri, Sfânta Joi etc.) Personaj fantastic. 58 a Care impune un respect deosebit Si: sacru², (liv) sacral, sacrosanct, (rar) sacramental, (îrg) sânt, (ltî) sanct. 59 a Care este deosebit de important. 60 a Care nu poate fi vătămat. 61 a De care nu te poți atinge sau nu trebuie să te atingi Si: intangibil, inviolabil. 62 a (Fam) Perfect². 63 a (Fam) Teribil. 64 a (Rar) Nevinovat. 65 sf și (înv) sm Prima încăpere a templului evreiesc, în care se află jertfelnicul, sfeștnicul cu 7 brațe, candele etc. și în care se oficiază ritualul religios Si: (înv) sfințenie (11). 66 smf (Îs) ~a sfintelor sau (înv) ~ul sfintelor Sanctuarul vechiului templu evreiesc de la Ierusalim, în care se ține chivotul legii și în care marele preot intră o singură dată pe an. 67 sfa (Reg; de obicei lpl; șîs sfinte mari) Iele. 68 sfp (Reg; art ) Ursitoare. 69 smp (Reg) Perciune. 70 sfa (Reg) Moartea.
• SÎNT, -Ă adj. v. sfînt¹.