Căutare "scoala" -

3 rezultate:

• școală (13 definiții)
• scula (15 definiții)
• scoală (1 definiții)

școală

• ȘCOÁLĂ, școli, s. f. 1. Instituție de învățământ public, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; p. ext. activitate legată de această instituție; învățătură, învățământ. ** Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. ** Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătură, experiență dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. * Expr. A face școală = a avea un număr de adepți. - Din bg., scr., rus. škola, pol. skola.
• școálă (șcóli), s. f. - Instituție de învățămînt. - Mr. sculie, scul\'ó, megl. sculó. Lat. schola, prin intermediul sl. škola (Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Densusianu, GS, VI, 363), cf. bg., sb. škola, pol. szkola, mag. iskola › var. Trans. ișcoală (Treml., Magyar nyelvör, XXIX, 25; Gáldi, Dict., 167). Dialectele, din ngr. Der. școlar, adj. (privitor la școală); școlar, s. m. (elev); școlăriță, s. f. (elevă); școlăresc, adj. (școlar); școlărește, adv. (ca elevii); școlări, vb. (a studia, a învăța la școală); școlăret, s. n. (grup de elevi); școler(iu), s. m. (Trans., elev), cf. germ. Schüller. Din rom. provine bg. školar (Capidan, Raporturile, 234).
• școala fetelor expr. (adol., glum.) liceu pedagogic.
• ȘCOÁLĂ, școli, s. f. 1. Instituție de învățămînt (mai ales de învățămînt elementar și mediu); p. ext. activitate legată de această instituție; învățătură, învățămînt. A fost și el muncitor ca și mine... A făcut școala greu!... s-a ridicat. BARANGA, I. 194. Îl deteră pe la școli și filozofi. ISPIRESCU, L. 2. Și ce chilie durată ș-a făcut în poarta bisericii, pentru școală. CREANGĂ, A. 2. Școală profesională = școală care pregătește muncitori calificați din absolvenți ai cursului elementar, într-o perioadă de școlarizare de doi sau trei ani. ** Localul, clădirea în care este instalată instituția de învățămînt. Mai încolo. venea primăria cu o ogradă mare, apoi, pe stingă, școala. REBREANU, R. I 93. Ș- Totalitatea elevilor unei instituții de învățămînt. Toată școala a luat parte la concurs. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc; sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătura, experiența dobîndită pe această cale. Folclorul este o școală la care înveți să-ți adîncești dragostea de țară. BENIUC, P. 8. Azi adeseori femeia, ca și lumea, e o școală Unde-nveți numai durere, înjosire și spoială. EMINESCU, O. I 140. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. Ridicîndu-se în fața școlii declamatorii a lui Aristia și Caragiale... preconizează o artă simplă și o dicțiune naturală. SADOVEANU, E. 71. Alegerea acestor elemente a fost opera școlii critice moldovenești. IBRĂILEANU, SP. CR. 20. Socotim că literatura romînă se împarte astăzi în două școli. RUSSO, O. 62.
• școálă f., pl. e și școlĭ (sîrb. bg. rus škóla, d. it. scuola [ven. scola], lat. schŏla, d. vgr. sholé, ngr. sholion; pol. szkola, ung. iskola, germ. schule, fr. école). Așezămînt de învățătură: școală primară, secundară, superioară. Localu în care se adună eleviĭ ca să primească învățătura: o școală bine ventilată. Eleviĭ acestuĭ local: școala a ĭeșit la paradă. Învățămînt, instrucțiune, cultură: biserica și școala. Învățătură, doctrină, sistemă: școala luĭ Platone. Totalitatea adepților uneĭ doctrine filosofice, literare, artistice saŭ politice: școala romantică (romanticiĭ). Fig. Întîmplărĭ saŭ suferințe care te învață minte: la școala sărăciiĭ a învățat economia.
• școálă s. f., g.-d. art. șcólii; pl. școli
• școală f. 1. așezământ unde copiii învață a citi, scrie și socoti: fiecare cătun să-și aibe școala sa; 2. școală înaltă unde se învață litere, științe, arte: Școala de finanțe; 3. localul școalei: școala trebue să fie bine aerisită; 4. toți elevii unei școale: școala întreagă îl iubește; 5. complexul sistemei de învățământ al unei țări: școala și biserica; 6. doctrină particulară unui filozof: școala lui Pitagora; 7. clasă de scriitori sau de artiști care lucrează după aceleași principii: școala romantică; 8. fig. ceeace dă experiența: s\'a format la școala nenorocirii. [Lat. SCHOLA (influențat de serb. ȘKOLA, ori de ung. ISKOLA): vorbă datorită cărturarilor ardeleni, în Ungaria înființându-se școale românești (sec. XVIII-lea) mai înainte decât în România, unde primii dascăli (ca Gheorghe Lazăr) venise de peste munți]. V. Nume proprii.
• Școală f. În România sunt scoale primare, secundare (licee, gimnazii, medii, normale, comerciale, de agricultură, profesionale), și scoale superioare sau speciale. Depind de: MINISTERUL DE INSTRUCȚIUNE: Școale normale (în București și în toate orașele mari din țară și din provinciile alipite) pentru formarea institutorilor și învățătorilor rurali; Școale medii (în orașele din Transilvania) cu program unitar; Școale profesionale (de gradul l-iu și al II-lea); Școale comerciale (elementare și superioare), vre-o 45 în toată țara; Școale de meserii (inferioare, superioare), vre-o 90 în tot coprinsul țării; Școale de menaj (trei în București și câteva în restul țării); Școale centrale de fete (București, Iași, Craiova), Școala liberă de științe politice din București pentru tinerii cari vor să intre în administrațiunile politice. MINISTERUL DE CULTE: Seminarii, pentru formarea viitorilor preoți (în număr de 9 în vechiul Regat, din care unul muzulman la Megidie); Școale de Arte-frumoase (București, Iași), pentru învățământul picturei, sculpturei; Școala de arhitectură din București; Conservatorul de muzică și de artă dramatică din București, Iași si Cluj. MINISTERUL DE RĂZBOIU: Școala militară de infanterie și administrație (din București și Sibiu), destinată a forma ofițeri de infanterie și de administrațiune; Școala de cavalerie (din Târgoviște), pentru formarea de ofițeri de cavalerie; Școala de artilerie (din București), destinată a forma ofițeri de artilerie; Școala de geniu (din București); Școala de marină (din Galați), pentru formarea ofițerilor de marină; Școala elevilor guarzi de artilerie și geniu (din București); Scoale militare (licee militare) din Craiova, Ploiești, Roman, Bistrița, Mănăstirea Dealului; etc.; Școala de pirotehnie (din București), formează practiciani pentru confecționarea de explozibile de războiu; Școala superioară de răsboiu, are de scop a forma ofițeri de Stat-major; Școala de cartografie, pe lângă serviciul geografic al armatei; Institutul medico-militar (din București și Cluj), formează medici pentru armată: Aeronautica din București. MINISTERUL AGRICULTUREI ȘI DOMENIILOR: Școala agronomică din București; Școala superioară de silvicultură dela Brănești; Școala de brigadieri dela Brănești și dela Căluț; Școala silvică din Temișoara și Gurghiu; Școala superioară de agricultură dela Herestrău; Școala medie de agricultură, dela Roman; Școala inferioară de agricultură (din Lugoj, Turda, Bolgrad, Suceava și alte localități); Școala de viticultură dela Ighiu, Chișinău, etc.; Școală inferioară de agricultură și silvicultură, din Alexandria, Armășești, Nucet, Odobești, R.-Sărat și Strehareț; Școala elementară de agricultură și viticultură din Filiaș și alte 14 localități; Școala de economie casnică dela Cocioc, Cluj și alte 11 localități; Școala de grădinărie dela Curtea de Argeș, Turda, Dărmănești; Academia de agricultură din Cluj; Școala de pomicultură și apicolă din Baia-mare; Școala tehnică de instrumente agricole din Iași. MINISTERUL COMERȚULUI ȘI INDUSTRIEI: Școale inferioare de meserii (în diverse localități) și Școale de meserii (7 în Basarabia); Școala de sericultură și țesătorie din București; Școala de industrie casnică din Bârlad, Babadag, Chișinău; Academia de înalte Studii comerciale și industriale din București; Școala de maeștri sondari din Câmpina; Școala industrială de adulți din Câmpina; Școli industriale, Bursa muncii din București; Institutul geologic din București. MINISTERUL DE LUCRĂRI PUBLICE: Școala politehnică din București și Temișoara, pentru formarea de ingineri; Școala de conductori de lucrări publice din București, Cluj, Cernăuți, Chișinău. MINISTERUL COMUNICAȚIUNILOR: Școala specială de mișcare a căilor ferate și Școala de telegrafie din București; Liceul Poștei din Capitală, pentru fiii funcționarilor acestei instituțiuni (desființat); Școlile magazinerilor a căilor ferate române. MINISTERUL SĂNĂTĂTII PUBLICE, AL MUNCII ȘI OCROTIRILOR SOCIALE: Școala de farmacie din București; Școala de moșit din București și Iași; Școala de ucenici din București; Școala practică de comerț din București; Școala de constructori.
• ȘCOÁLĂ, școli, s. f. 1. Instituție de învățământ public unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; * p. ext. activitate legată de acestă instituție; învățătură, învățământ. ** Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. ** Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătură, experiență dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. * Expr. A face școală = a avea un număr de adepți. - Din bg., sb., rus. škola, pol. skola.
• șco'ală sf [At: N. TEST. (1648), 160^r/25 / V: (reg) aș~, așc'ulă, iș~ (Pl: ~le), ișic~, oș~, oșc'olă, oșcol'ie, sâc~, șăc~, șic~, ușc~, (îrg) șc'ulă, (înv) sc~, scu'olă, sho~ (Pl: ~le), sh'olă, ~'olă (Pl: ~le) / Pl: școli, (îrg) șco'ale / E: slv школа] 1 Instituție de învățământ public, mai ales elementar și mediu. 2 (Pex; lsg) Organizare a procesului de instruire și de educare în școli (1). 3 (Lsg) Totalitatea instituțiilor de învățământ. 4 Clădire în care își are sediul o instituție de învățământ public. 5 Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o instituție de învățământ. 6 Studiu într-o școală (1). 7 (Pex) Sumă de cunoștințe dobândite într-o școală (1). 8 (Fig) Izvor de cunoștințe, de învățături etc. 9 (Fig) Mijloc de instruire, de formare etc. într-un anumit domeniu. 10 (Fig; pex; șîs ~la vieții) Totalitatea cunoștințelor, experiențelor, aptitudinilor etc. acumulate (de cineva) în viață. 11 (Adesea urmat de determinări care indică apartenența, domeniul, caracterul etc.) Grup de adepți ai unui maestru² sau ai unei idei, teorii, doctrine etc. 12 (Pex) Ansamblu de idei, principii (filozofice, științifice, artistice) care sunt adoptate de un număr oarecare de oameni. 13 (Liv; îe) A face ~ A avea un număr mare de adepți sau de imitatori. 14 (Reg; îae) A învăța minte (pe cineva). 15 (Reg; îae) A sfătui. 16 (Reg; îae) A ațâța (4). 17 (Trs; înv; îs) ~ sărăcească Orfelinat. 18 (Liv; îla) De înaltă ~ Care dovedește o pregătire excelentă. 19 (Mun; Olt) Intrigă. 20 (Mun; Olt) Comportare calculată, perfidă. 21 (Trs; Ban; îcs) De-a ~a Șotron (1). 22 (Îrg; urmat de determinări care arată felul) Pepinieră.
• sâco'ală sf vz școală
• sco'ală sf vz școală
• scu'olă sf vz școală

scula

• SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. * Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ** A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ** Tranz. și refl. A (se) răscula. ** Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. - Probabil lat. *excubulare.
• sculá (scol, -át), vb. - 1. A ridica, a înălța, a urca. - 2. A îndrepta, a desface, a pune drept. - 3. A deștepta, a trezi. - 4. (Refl.) A se trezi, a se deștepta. - 5. (Refl.) A se ridica, a se porni. - 6. (Refl., înv.) A se ridica din morți, a învia. - 7. (Refl.) A se excita, a fi încins. - Mr. scol, sculare, megl. scol, sculari, istr. scolu. Origine obscură. Nu încape îndoială că este cuvînt identic cu it. collare „a urca și a coborî cu ajutorul unei sfori”, sicil. kuḍḍari „a traversa”, prov. colar „a ridica vela” (cf. REW 2041), care sînt considerate ca provenind dintr-un lat. *collāre, din gr. ϰολάζω. Probabil trebuie să se pornească de la lat. *collum „gît” în sensul de „înălțime, eminență”, ca în lat. collis, cf. succollāre „a se urca în cîrcă” (der. directă din succollāre, Candrea, Éléments, 74, nu este posibilă și a fost abandonată chiar de autorul ei). Lat. *collāre › alb. skul „a elibera” (Weigand, BA, III, 112; cf. REW 2990) nu pare clară. În general, se pornește de preferință de la un lat. *excubulāre „a scoate din vizuină”, termen de vînătoare (Pușcariu, Conv., lit., XXXV, 16; Pușcariu 1559; Pușcariu, Studii și notițe filologice, 74; Philippide, I, 357; Pascu, I, 154; Rosetti, I, 171), imposibil din punct de vedere semantic și fonetic (ideea semantică nu este cea de „a scoate”, ci de „a ridica”; *excŭbŭlo nu putea da scol). Celalalte explicații sînt la fel de imposibile: din lat. *excollocāre (Cihac, I, 146; Koerting 3366; Crețu 365; cf. contra Densusianu, Rom., XXXIII, 285); din lat. *excollevāre (Diculescu, Originile limbii române, București 1907, 54; Pascu, Beiträge, 11); din lat. extollĕre (Geheeb 34); din sl. raskoliti, cf. răscoli (Philippide, Principii, 107). Der. sculat, s. n. (trezit); sculătoare, s. f. (orhidee, Orchis papilionacea, Orchis morio); sculățel, adj. (sălțăreț, vioi); sculăreț, adj. (priapic); sculătură, s. f. (înv., înviere).
• a i se scula expr. 1. (vulg. - d. bărbați) a avea o erecție. 2. a manifesta subit o dorință, o poftă, o intenție ciudată sau reprobabilă.
• a i se scula bâzdâcul expr. 1. a i se năzări, a-i veni un gând ciudat și neașteptat. 2. (er.) a se excita.
• a se scula cu fața la cearșaf / la perete / la pernă expr. a fi indispus (în primele ore ale dimineții).
• a se scula cu fundul în sus expr. a fi morocănos / indispus / arțăgos (în primele ore ale dimineții).
• a se scula cu noaptea în cap expr. a se scula dimineața foarte devreme / în zori.
• a i se scula o idee expr. (glum.) a-i veni o idee.
• sculá (a ~) vb., ind. prez. 3 scoálă
• scol, a sculá v. tr. (lat. *ex-col-levo, -áre, d. levare, a ridica. - Scol, scoală, să scoale. V. ĭaŭ. Cp. și cu răscol 2). Deștept. trezesc: scoală-l că-ĭ tîrziŭ. V. refl. Mă deștept, mă trezesc, mă ridic în picĭoare din pat orĭ de pe scaun: bătrîniĭ se scoală cu noapte\'n cap, servitoru s\'a sculat în picĭoare cînd a intrat stăpînu. Răsar, apar: un mare proroc s\'a sculat. Mă răscol. V. intr. (numaĭ la imperativ). Scoală, sculațĭ!, scoală-te, sculați-vă! A se scula din morți, a învia.
• sculà v. 1. a deștepta din somn: mă sculă cu noaptea în cap CR.; 2. a se ridica în picioare: scoală tu să șed eu; 3. a se trezi: scoală-te; a se scula din morți, a învia. [Origină necunoscută].
• SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deștepta. * Expr. (Refl.) A se scula din morți = a învia. ** A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoși. 2. Refl. și tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acțiuni). ** Tranz. și refl. A (se) răscula. ** Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. - Probabil lat. *excubulare.
• SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. A se trezi din somn, a se deștepta (și a se da jos din pat). Iată-ne făcînd planuri să ne sculăm de mînecate și s-o pornim amîndoi la drum cu săniuța noastră. VLAHUȚĂ, O. A. 384. A doua zi muierea se sculă des-de-dimineață. RETEGANUL, P. I 1. [Cerbul] dormea cît un bei, pînă ce asfințea soarele. Și după aceea, sculîndu-se, o lua în porneală și nu mai da pe la izvor. CREANGĂ, P. 224. * (La imperativ, cu omiterea pron. refl.) Bine-vede zise către Greu-ca-pămîntul: Mă, scoală, că lupul fuge drept la stăpînul nostru, dar Greu-ca-pămîntul dormea dus. RETEGANUL, P. III 40. Mă trezește mama într-o dimineață din somn cu vai-nevoie, zicîndu-mi: scoală, duglișule, înainte de răsăritul soarelui. CREANGĂ, A. 52. Nevastă, nevastă... Scoală, că-i ziuă. BIBICESCU, P. P. 384. * Expr. A se scula cu noaptea-n cap = a se scula dis-de-dimineață, în zori, foarte devreme. A se scula ca huhurezii v. huhurez. A se scula cu dosul în sus v. dos (2). * Tranz. Fără multă socoteală, s-a urcat la camera lui Titu și l-a sculat din somn să-i ureze bun sosit și să-i ofere serviciile lui prietenești. REBREANU, R. I 24. Sub o mîndră garofiță îmi dormea d-o copiliță... Voinicelul mi-o privea... S-o deștepte nu-ndrăznea, S-o scoale nu cuteza, Gîndu-n cumpănă-i era. TEODORESCU, P. P. 451. ** Fig. A se trezi din moarte, a reveni la viață, a învia. Deșteaptă-te, pămînt romîn... Aștepți oare, spre a învia, ca strămoșii să se scoale din morminte? RUSSO, S. 148. ** A se însănătoși, a se vindeca de o boală, a părăsi patul după boală. Păi nu știi tu, mă, că de o boală zaci și te scoli, dar de dor te-aprinzi și mori. MIRONESCU, S. A. 43. Radu căzu iarăși la pat și nu se mai sculă. VLAHUȚĂ, O. A. 132. * Tranz. fact. Babele nici nu-l scoală după boală, nici nu-l lasă ca să moară. PANN, P. V\. III 140. Mîndră, mîndruleana mea... Ochii tăi mă bagă-n boală, Sprîncenele iar mă scoală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. 2. Refl. (Despre ființe) A se ridica în picioare, a se ridica de jos. Cei de pe prispă se sculară în picioare. REBREANU, I. 22. Calul se scoală scuturîndu-și capul ca de buimăceală. CARAGIALE, P. 40. Se scoală... și se duce în vîrful degetelor lîngă căruță. CREANGĂ, P. 132. Dar Mihai se scoală și le mulțumește Și, luînd paharul, astfel le vorbește. BOLINTINEANU, O. 31. * (La imperativ, cu omiterea pron. refl.) Scoală de dinaintea mea, afurisitule și blăstămatule! și-mi spune cum de-ai putut, în orbia ta, să nu bagi în samă dorințile și trebuințile oamenilor. SBIERA, P. 153. Căprioare, surioare, Sculați în două picioare, Roadeți poala codrului Să văd matca Oltului. BIBICESCU, P. P. 164. * Tranz. Domnul Mircea greu ofta, Pe bătrîna o scula, Mîna dreaptă-i săruta Și pe loc dreptate-i da. ALECSANDRI, P. P. 199. ** Fig. A fi puternic, a avea putere. Se va prăvăli Șchiopul ca să nu se mai scoale. SADOVEANU, O. I 40. 3. Refl. A se ridica să plece (v. porni); a începe o acțiune, a se apuca de o treabă. S-au sculat deci împăratul și împărăteasa și... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. Boierul atunci se scoală iute, se azvîrle pe-un cal și ține numai o fugă pînă la lanuri. CREANGĂ, P. 159. * (Metaforic) Cînd vintul se scoală Turbat și răscoală A mărilor val, Pescarul s-oprește, La valuri privește Și cîntă pe mal. ALECSANDRI, P. I 169. * (La imperativ cu omiterea pron. refl.) Scoală și vin\' la luptă, să ne ciocîrtim cu paloșele. ALECSANDRI, T. I 396. Foaie verde busuioc, Mai sculați, boieri, la joc. V-ajungă de cînd mincați. TEODORESCU, P. P. 271. 4. Tranz. Fig. A ridica în picioare, a aduna (în vederea unei acțiuni), a pune în mișcare. Cuvintele ei nu le ieu În samă, Dar mi-e rușine și mi-e greu, Că scoală satu-n capul meu. COȘBUC, P. I 126. A sculat mai tot satul în picioare, din pricina pupăzăi din tei. CREANGĂ, A. 59. Tatăl său țar-a sculat, Tău-ntreg de l-au secat Și copiii și-au aflat. ALECSANDRI, P. P. 21. 5. Refl. Fig. A porni o răscoală, o rebeliune; a se răscula. Cînd țăranii au apucat să se scoale pentru pămînt, greu se vor mulțumi numai cu reforme platonice. REBREANU, R. II 215. Poporul romîn se scula în numele «dreptății» și a «frăției». GHICA, S. A. 155. (La imperativ, cu omiterea pron. refl.) Sculați!... Dreptatea, azi, vă-nchină a ei armă! Lăsați revolta ca să dea alarmă, Din țărmii-n țărmii lumii muritoare! NECULUȚĂ, Ț. D. 31. Iată, lumea se deșteaptă din adînca-i letargie! Ea pășește cu pas mare cătr-un țel de mult dorit. Ah, treziți-vă ca dînsa, frații mei de Romînie! Sculați toți cu bărbăție, Ziua vieții a sosit. ALECSANDRI, P. A. 81. 6. Refl. Fig. (Învechit) A porni la război, a se ridica (cu război) împotriva cuiva. Mă rătăcisem de Ana și de Calistru și acuma îmi trebuia București, unde se sculaseră nemții și aruncau bombe. SADOVEANU, P. M\. 86. Se luptau cu oricine se scula asupra țării lor și mai adeseaori ele biruiau. ISPIRESCU, U. 50. ** Tranz. A pune în mișcare, a mobiliza. Mihu cu alți bătrîni porniră călări spre alte sate ca să le scoale și să le facă vînt după Tudor, spre scaunul lui Tomșa. SADOVEANU, O. VII 122. Trece Oltul, ajunge în munții Gorjului și Mehedințului și începe a scula pandurimea. GHICA, S. 100. * Refl. Porunci la toți săcuii să se scoale în arme și să-l urmeze. BĂLCESCU, O. II 280. 7. Refl. (Învechit) A se ivi, a se naște. S-a sculat în vremurile mai dincoace un învățat mai iscusit decît toți: toată lumea știe că e vorba de Musa-ben-Omer cîrnul. SADOVEANU, D. P. 183. După bătălie, mulți viteji se scoală. Care cum se scula, tot Vlad (Udrea etc.) îl chema (= nici unul nu era potrivit, bun de vreo treabă).
• scol'a v vz scula
• scul'a [At: PSALT. HUR. 97^r/4 / V: (înv) scol'a / Pzi: scol / E: ml *excubulare] 1 vr A-și schimba poziția corpului de la orizontal la vertical (trezindu-se din somn). 2-3 vtr (Pex) A (se) deștepta din somn Si: a (se) trezi, (pop) a (se) pomeni, (îrg) a (se) scormoni (17-18), a (se) stârni, (înv) a (se) scorni (1-2), (reg) a (se) suminica. 4 vr (Îe) A se ~ pe piciorul stâng (sau cu dosul în sus, cu fața la pernă ori la cearșaf) A fi prost dispus. 5 vr (Îrg) A părăsi patul după o perioadă în care a fost grav bolnav. 6-7 vtr (Îrg; pex) A (se) vindeca de o boală Si: a (se) însănătoși, a (se) înzdrăveni, a (se) ridica, (îrg) a (se) întrema, a (se) lecui, a (se) tămădui (1). 8-9 vtr (Îrg; adesea urmat de determinări ca „din morți”, „din mormânt” etc.) A reveni la viață după ce a murit Si: a învia, (înv) a se deștepta, a se ridica. 10 vr A părăsi poziția orizontală (sau șezândă) și a-și îndrepta corpul (sau jumătatea lui superioară) în poziție (relativ) verticală Si: a se ridica, a se sălta. 11-12 vr A întrerupe (sau a încheia) o activitate, o acțiune etc. prin sculare (5). 13 vr (D. organele genitale masculine ale oamenilor și animalelor) A intra (și a se menține) în erecție. 14-15 vr (Fam; îe) A i se ~ (cuiva) să... (sau de...) A se hotărî (brusc) (sau a dori pe moment) să obțină, să întreprindă etc. ceva. Si: a se năzări. 16 vr (Reg; d. oameni) A se ridica puțin (pe vârful degetelor de la picioare) Si: a se înălța. 17 vr (Îvr; d. păsări) A se ridica în zbor. 18 vt (Reg; c. i. animale de vânat) A face să iasă din ascunzătoare Si: a stârni. 19 vt (Fig) A scoate din starea de liniște, de calm de mai înainte, tulburând, deranjând, enervând etc. 20 vr (Îrg; fig) A-și reveni dintr-o situație (materială sau morală) proastă Si: a se redresa, a se reface, a se îndrepta. 21 vr A ajunge din nou la o situație prosperă. 22 vr (Înv; fig) A se ivi. 23 vr (Înv; fig) A se naște. 24 vrp (Îvr; d. impozite) A se percepe. 25-26 vt (Reg; c. i. ființe) A crește (1, 35). 27 vr (Înv) A se ridica (sau a se pregăti) să plece undeva, la cineva. 28 vr A pleca de undeva pentru a merge în altă parte. 29-30 vr A începe (sau a se hotărî să înceapă) o acțiune Si: a se ridica. 31 vr (Pop; îe) A i se ~ (cuiva) (ceva) A-i veni (cuiva) o idee (ciudată). 32 vr (Îvp; fig; udp „pe”, „spre”, „asupra” etc.) A se ridica împotriva cuiva sau a ceva. 33 vr A avea o atitudine ostilă față de cineva sau de ceva. 34 vr A porni o revoltă, o răscoală, o rebeliune Si: a se revolta (1), a se răscula (1). 35 vr (Înv) A porni la război. 36 vt (C. i. oameni, oaste) A mobiliza cu sopul de a participa la război. 37 vr (D. război) A izbucni.

scoală

• sco'ală sf vz școală