Căutare "starite" -

2 rezultate:

• stareț (12 definiții)
• stareță (10 definiții)

stareț

• STÁREȚ, -Ă, stareți, -e, s. m. și f. Persoană (călugăr sau călugăriță) care conduce o mănăstire; egumen. [Var.: (reg.) stáriț, -ă s. m. și f.] - Din sl. starici.
• stáreț (-ți), s. m. - Superior al unei mănăstiri de călugări. - Var. stariț. Sl. starĭcĭ „bătrîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 362; Conev 109). - Der. stariță (var. stareță), s. f. (călugăriță care conduce o mănăstire), din sl. starica „bătrînă”; stăreție, s. f. (locuința starețului; funcție de stareț); staroste, s. m. (conducător, șef al unei bresle; primar, guvernator al unui oraș; pețitor), din sl. (pol.) starosta „bătrîn”; stărostesc, adj. (de staroste); stărosti, vb. (înv., a exercita funcția de staroste; a peți); stărostie, s. f. (calitatea de staroste sau de pețitor); stărostit, s. n. (pețit).
• stáreț s. m., pl. stáreți
• stareț m. egumen. [Rus, STAREȚŬ, bătrân și călugăr în vârstă].
• stáreț (vest) și stáriț (est) m. (vsl. starĭcĭ, bătrîn [subst.], d. starŭ, bătrîn [adj.], rus, stárec, bătrîn, stariț. Cp. cu senior). Egumen, șefu uneĭ mînăstirĭ. Staroste, decan (Vechĭ): staretu bresleĭ. Șefu călușarilor (V. primicer). - Fem. stáriță f., pl. e (vsl. starica). V. prepozit.
• STÁREȚ, -Ă, stareți, -e, s. m. și f. Persoană (călugăr sau călugăriță) care conduce o mănăstire; egumen. [Var.: (reg.) stáriț, -ă s. m. și f.] - Din sl. starici.
• STÁREȚ, stareți, s. m. Conducător al unei mănăstiri de călugări; egumen. Toți monahii erau în strane... și slujea părintele arhimandrit Visarion, starețul. SADOVEANU, B. 69. Alăturea stă mormîntul monahului Platon, ucenic a cuviosului stareț Paisie. NEGRUZZI, S. I 215. - Variantă: stáriț (CREANGĂ, A. 76) s. m.
• STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț.
• STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț.
• STÁRIȚ s. m. v. stareț.
• st'areț, ~ă [At: VARLAAM, C. 423 / V: (pop) ~riț (reg) șt'ariț / Pl: ~i, ~e / E: vsl, старьць, старица] 1 sm (Înv) Călugăr bătrân. 2 smf Călugăr sau călugăriță care conduce o mănăstire Si: egumen V proestoasă, proestos, staroste (4). 3 sm Conducător al jocului de călușari.
• st'ariț, ~ă smf vz stareț

stareță

• STÁREȚ, -Ă, stareți, -e, s. m. și f. Persoană (călugăr sau călugăriță) care conduce o mănăstire; egumen. [Var.: (reg.) stáriț, -ă s. m. și f.] - Din sl. starici.
• stáreță s. f., g.-d. art. stáreței; pl. stárețe
• stáreț (vest) și stáriț (est) m. (vsl. starĭcĭ, bătrîn [subst.], d. starŭ, bătrîn [adj.], rus, stárec, bătrîn, stariț. Cp. cu senior). Egumen, șefu uneĭ mînăstirĭ. Staroste, decan (Vechĭ): staretu bresleĭ. Șefu călușarilor (V. primicer). - Fem. stáriță f., pl. e (vsl. starica). V. prepozit.
• STÁREȚ, -Ă, stareți, -e, s. m. și f. Persoană (călugăr sau călugăriță) care conduce o mănăstire; egumen. [Var.: (reg.) stáriț, -ă s. m. și f.] - Din sl. starici.
• STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț.
• STÁRIȚ, -Ă s. m. și f. v. stareț.
• STÁREȚĂ, starețe, s. f. Conducătoare a unei mănăstiri de călugărițe; egumenă. Întorcînd fruntea... văzu pe stareță și, în apropierea ei nemijlocită, pe Stanca. SADOVEANU, P. M\. 252. - Variantă: stáriță (CARAGIALE, O. II 26) s. f.
• STÁRIȚĂ s. f. v. stareță.
• st'areț, ~ă [At: VARLAAM, C. 423 / V: (pop) ~riț (reg) șt'ariț / Pl: ~i, ~e / E: vsl, старьць, старица] 1 sm (Înv) Călugăr bătrân. 2 smf Călugăr sau călugăriță care conduce o mănăstire Si: egumen V proestoasă, proestos, staroste (4). 3 sm Conducător al jocului de călușari.
• st'ariț, ~ă smf vz stareț